Comisia din CNATDCU care ar trebui să analizeze suspiciunile de plagiat în cazul premierului Ciucă tocmai a retras un titlu de doctor pentru opt pagini copiate. Conform analizei Emiliei Șercan, la Ciucă sunt 42

Foto: gov.ro

Un precedent indică de ce premierul Nicolae Ciucă nu dorește ca suspiciunile de plagiat din teza sa de doctorat, susținută, în 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAP) ”Carol I”, să fie analizate de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), potrivit G4Media.ro.

Săptămâna trecută, pentru o teză susținută, în 2010, tot la UNAP, aceeași comisie de specialitate la care ar trebui să ajungă lucrarea lui Ciucă a propus, iar plenul CNATDCU a aprobat, retragerea titlului de doctor pentru o persoană la care s-au descoperit ”doar” opt pagini plagiate. Conform analizei Emiliei Șercan din ianuarie 2022, în teza premierului există cel puțin 42 de pagini copiate prin încălcarea regulilor de etică academică.

Pe 12 iulie, plenul CNATDCU a decis retragerea titlului de doctor în științe militare și informații în cazul lui Cristian Sorin Banu, manager al Spitalului Witting din București. Pentru teza acestuia, susținută în 2010 la Universitatea Națională de Apărare (UNAP) ”Carol I”, exista o sesizare de plagiat depusă în ianuarie 2022.

Conform procedurilor, lucrarea a ajuns la Comisia abilitată – Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică – care a desemnat o altă comisie, formată din trei membri. Aceasta a analizat suspiciunile din sesizare și a întocmit un raport în care a scris că opt pagini din teză sunt preluate ”aproape în integralitate” dintr-un articol științific publicat cu trei ani înainte de susținerea tezei.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Exit mobile version