Competențele financiare, introduse în Curriculumul național – propunere legislativă

bani, monede

Foto: Pexels.com

Competențele financiare sunt introduse drept competențe-cheie în Curriculumul național școlar, printr-o propunere legislativă adoptată marți de Camera Deputaților, ca primă cameră sesizată în acest caz. Proiectul, ce modifică Legea Educației Naționale, introduce aspecte financiare la competența-cheie antreprenorială, stipulată în Lege, potrivit Agerpres.

De asemenea, la atribuțiile centrelor comunitare de învățare permanentă la nivel local, programele de educație antreprenorială menționate în lege urmează să includă și educație financiară.

Potrivit proiectului, Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe-cheie care determină profilul de formare a elevului, una dintre acestea fiind, conform unui amendament, competenţe antreprenoriale şi financiare.

Camera decizională în cazul acestui proiect este Senatul.

Exit mobile version