Concurs dedicat elevilor de gimnaziu pentru conștientizarea violenței fizice și psihologice în școli

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Un proiect care se desfășoară din 30 ianuarie până în iunie anul acesta, al Poliției Române, vrea să atragă atenția elevilor asupra violenței fizice și psihologice în școli. În fiecare județ, Inspectoratul școlar organizează un concurs pentru toate școlile care vor să participe.

Proiectul vine în contextul în care pe 30 ianuarie a fost marcată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală.

Măsurile prevăzute în proiectul Poliției Române își propun intervenția asupra principalelor cauze ale violenței: faptul că elevii nu cunosc implicațiile legale și consecințele, și nici cum să rezolve conflicte fără să recurgă la violență.

Concursul este adresat tuturor elevilor de gimnaziu.

Ce au de făcut elevii pentru a se înscrie în concurs?

Va fi desemnată câte o singură clasă câștigătoare la nivel de școală/ județ, în baza votului exprimat de elevii școlii, iar pe județ va fi o singură clasă câștigătoare.

Mai departe, Direcția Siguranță Școlară va selecta dintre materiale câștigătoare la nivel județean informații utile pe care le va multiplica și distribui în școli pentru conștientizarea violenței fizice și emoționale în școli.

Recomandări pentru elevi și părinți pentru prevenirea fenomenului de bullying, de la Poliția Română
Cum trebuie să se comporte profesorii pentru a preveni bullyingul în școli?
Informații de context

Potrivit unui studiu World Vision, agresiunea verbală este cea mai des întâlnită formă de violență în școlile din România, mai exact în circa 40% din cazuri. Unul din cinci elevi din România se simte exclus din comunitatea școlii, peste 40% dintre victime nu s-au putut apăra din cauza fricii și peste 60% dintre elevii care sunt martori afirmă că nu doresc să se implice. Principalele motivații ale actelor de violență sunt aspectul fizic, urmat de note.

Din 11 iunie 2020, este funcțională legea împotriva violenței fizice în școli care prevede înființarea unui grup special anti-bullying în fiecare școală. La acea vreme, ministrul al Educației era Monica Anisie. Un an mai târziu, ministrul Sorin Cîmpeanu promitea că, până la începutul anului şcolar 2021-2021, se vor constitui grupuri de acţiune anti-bullying în orice şcoală.

În grupul anti-bullying din fiecare școală vor fi directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale.

Rolul acestui grup este prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de bullying comise între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version