Concursuri de știință prin experimente, interviuri cu cercetători sau propuneri pentru o misiune spațială, lansate pentru elevi și profesori în programul „Noaptea cercetătorilor” – ReCoNnect 2024. Înscrieri până pe 30 martie

Foto: ICHO 2023 via Flickr Album

Elevii de gimnaziu și de liceu se pot înscrie până pe 30 martie într-o serie de „misiuni” dedicate promovării științei, anunță organizatorii Concursului Național de Știință ReCoNnect 2023 – 2024 într-o postare pe Facebook. Copiii și tinerii vor avea ocazia să descopere știința într-un mod interactiv, să cunoască cercetători sau să propună activități pe care le-ar iniția dacă ar lucra dintr-o asemenea poziție, potrivit sursei citate.

Elevii pot participa individual sau în echipă, în funcție de secțiunea concursului. Participanții se pot înscrie și trimite rezultatele la una sau mai multe „misiuni”, evaluarea rezultatelor făcându-se independent de către echipe diferite, transmit organizatorii.

O secțiune este dedicată și profesorilor în acest an. Câștigătorii, pe lângă premii, care ar urma să fie anunțate pe 15 aprilie, vor putea primi ocazia să se întâlnească cu oameni de știință în cadrul unor evenimente dedicate.

Cele 5 secțiuni propuse pentru ediția 2023-2024 sunt, potrivit paginii dedicate concursului:

„Aveți astfel posibilitatea să cunoașteți meseria de cercetător alegând dintr-o listă de misiuni ce vă oferă ocazia să desfășurați acțiuni concrete, individual sau în echipă, fiecare ilustrând o ipostază din activitatea unui cercetător.

Misiunile propuse sunt menite să stimuleze gândirea și activitatea științifică, creativitatea, lucrul în echipă, dar și abilitățile de sinteză și de comunicare a rezultatelor”, scriu coordonatorii programului în formularul de înscriere

„Pentru fiecare din misiuni vor fi acordate cinci premii a câte 800 de lei fiecare sub formă de produse, tichete, bonuri valorice sau servicii ce vor fi anunțate la momentul desemnării câștigătorilor.

Fondul de premiere va putea fi suplimentat separat pentru fiecare misiune. Participanții, elevi și profesori coordonatori, vor primi diplome de participare la concurs”, conform aceleiași surse.

DOCUMENT DESCARCĂ Regulamentul de participare, actualizat pe 6 ianuarie 2024:

Exit mobile version