În prima ședință a consiliului profesoral pentru anul școlar 2026-2027, toate școlile din județul Mureș vor discuta despre monitorizarea claselor de început de la toate nivelurile de învățământ, astfel încât să fie prevenită segregarea școlară, potrivit unui document al Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
„Vă rugăm să monitorizați constituirea claselor de început, de la toate nivelele (sic!) de învățământ, pentru prevenirea segregării şcolare. Totodată vă rugăm să consemnați acțiunea de monitorizare în prima ședință a consiliului profesoral pentru anul școlar 2026-2027”, se arată în informarea ISJ Mureș.
Conform sursei citate, prevenirea segregării şcolare în unitățile de învățământ preuniversitar este reglementată de ordinul ministrului educației cu nr. 7701 din 6 decembrie 2024.
Documentul Inspectoratului Școlar Județean Mureș poate fi consultat mai jos:
Informații de context
Ordinul nr. 7.701 din 6 decembrie 2024 prevede la articolul 3 că „în învățământul preuniversitar este interzisă segregarea școlară la toate nivelurile, pe criteriul etnic, al dizabilității sau al cerințelor educaționale speciale, denumite în continuare CES, pe criteriul statutului socioeconomic al familiilor, al apartenenței la o categorie defavorizată, al mediului de rezidență sau al performanțelor școlare ale beneficiarilor primari ai educației.”
Segregarea școlară pe criterul etnic este definită la art. 9 alin. din ordinul precizat anterior:
Art. 9 – „(1) Constituie segregare școlară pe criteriul etnic separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând unui grup etnic în unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând grupului etnic respectiv din totalul elevilor din unitatea de învățământ preuniversitar este disproporționat în raport cu procentul pe care copiii aparținând grupului etnic respectiv îl reprezintă în totalul populației din respectiva unitate administrativ-teritorială de vârstă corespunzătoare ciclurilor de educație școlarizate în respectiva unitate de învățământ
(2) Constituie segregare școlară pe criteriul etnic separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând unui grup etnic în grupe/ clase/ clădiri/ ultimele două bănci/ altele, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând unui grup etnic dintr-o grupă/ clasă/ clădire/ ultimele două bănci/ altele a unei unități de învățământ preuniversitar este disproporționat în raport cu procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând acelui grup etnic dintr-o altă grupă/ clasă / clădire/ ultimele două bănci/ altele din aceeași unitate de învățământ preuniversitar, la același nivel educațional.”
Ordinul nr. 7.701 din 6 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei pentru monitorizarea, evaluarea, identificarea, prevenirea și combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar stabilește că unitățile de învățământ au obligația de a colecta și raporta toate datele necesare calculării indicatorilor cuprinși în anexele metodologiei.
Art. 20 – „(1) La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se înființează Comisia şcolară pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii organizată în acord cu prevederile art. 72 alin. (16) – (22) din Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordinul ministrului educației nr. 5726/2024. În cazul în care o unitate de învățământ cu personalitate juridică are una sau mai multe structuri arondate, se desemnează câte un membru al Comisiei ca persoană responsabilă pentru colectarea datelor la nivelul fiecărei structuri școlare arondate.
(2) Responsabilitatea privind datele care trebuie colectate și încărcate în SIIIR pentru fiecare structură revine directorului unității de învățământ.
(3) Încărcarea datelor necesare calculării indicatorilor și a scorurilor școlare se va realiza pe platforma SIIIR.
(4) Modalitatea de evaluare a segregării școlare și de calcul a scorurilor privind segregarea şcolară pentru unităţile de învăţământ preuniversitar sunt detaliate în Anexa nr.4 a prezentei metodologii.
(5) La nivelul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București, responsabilitatea privind centralizarea datelor revine inspectorului școlar general.
(6) La nivel național, responsabilitatea privind centralizarea datelor, precum elaborarea raportului final anual privind desegregarea școlară, aparține președintelui CNDS. Președintele CNDS poate delega această responsabilitate unuia sau mai multor membri ai CNDS.
(7) Structura raportului anual privind desegregarea școlară este propusă și adoptată de CNDS. Raportul anual este aprobat în ședința CNDS.”
Monitorizarea segregării școlare
Art. 23 – „(1) Activitățile de monitorizare a segregării școlare se realizează în două etape: monitorizarea de bază sau restrânsă și monitorizarea extinsă.
(2) Pentru a avea o imagine completă privind incluziunea sau segregarea școlară unitățile de învățământ preuniversitar pot urma întregul proces de monitorizare a segregării școlare, atât monitorizarea de bază, cât și monitorizarea extinsă.
(3) Colectarea și raportarea datelor privind monitorizarea extinsă este obligatorie doar pentru acele unități de învățământ preuniversitar care au obținut scoruri peste pragul de risc în cadrul monitorizării restrânse; scorul de risc este orice scor mai mare de 1, adică un scor care indică o abatere de la distribuția echitabilă a copiilor/elevilor mai mare de 10 puncte procentuale.”
Modalitatea de evaluare a segregării școlare și calculul scorurilor unităților de învățământ
Art. 26 – „(1) Unitățile de învățământ calculează pentru fiecare structură, în baza datelor raportate în SIIIR, un scor de segregare școlară.
(2) Scorul reprezintă un indicator de cuantificare a nivelului de segregare școlară manifestat în raport cu criteriul etnic, criteriul dizabilității/CES, criteriul statutului socio-economic al familiilor, criteriul performanțelor școlare sau criteriul mediului de rezidență al elevilor.
(3) Calcularea scorului de segregare școlară pornește de la ponderea existentă a fiecărei categorii de elevi, definiți de criteriile menționate, la nivelul clădirilor unității de învățământ, dacă activitatea didactică din aceleași cicluri de educație este organizată în mai multe clădiri, la nivelul grupelor/claselor, acolo unde sunt cel puțin două grupe/clase pe același an de studiu și la nivelul ultimelor două bănci, dacă, în mod cumulativ, este păstrată organizarea spațială tradițională a claselor pe șiruri paralele de bănci, elevii nu sunt rotiți periodic în bănci și efectivele de elevi sunt mai mari de 24 de elevi.
Art. 27 – Pentru criteriul etnic, la nivelul unității de învățământ preuniversitar, vor fi analizate disparitățile prin compararea procentului populației școlare care aparține fiecărei minorități etnice cu procentul populației aparținând fiecărei minorități naționale la nivelul unității administrativ-teritoriale, pentru fiecare nivel educațional, fără a se acorda un scor privind segregarea școlară în această privință.”
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
