Comisia Europeană a anunţat miercuri începerea unei acţiuni în justiţie împotriva Slovaciei în legătură cu eşecul acesteia de a lua măsuri împotriva segregării copiilor romi în şcoli, relatează dpa, potrivit…
În 2021 a persistat segregarea pe criterii etnice în școli și educația copiilor neînregistrați la naștere a depins de decizia școlilor. Discriminarea copiilor cu dizabilități a fost o problemă larg…
Secretarul de stat pentru echitate și egalitate de șanse din Ministerul Educației (ME), Antoneta Bolchiș, a făcut apel pe pagina oficială de Facebook la păstrarea „desegregării” ca un concept și…
Țările membre ale UE are trebui apeleze la revizuiri la nivelul curriculumului școlar pentru a contribui la eradicarea stereotipurilor ce cauzează discriminare, iar istoria comunităților etnice în Europa ar trebui…
Trei din cinci profesori mărturisesc că au fost martori la exprimarea unor opinii care să incite la ură împotriva romilor, arată datele unui studiu amintit de Salvați Copiii, potrivit unui…
Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară au lansat, joi, monitorizarea segregării școlare din cadrul proiectului Școala pentru toți copiii II, finanțat…
Acuzaţii de segregare lansate oficial de Asociaţia Partida Romilor “Pro Europa” – Centrul Regional Iaşi, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Ministerului…
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Digi24 că se gândeşte la o rezolvare a problemei copiilor cu dificultăţi de învăţare. Oficialul a recunoscut că nu există suficienţi profesori de…