Reglementarea școlii online, solicitată de Consiliul Național al Rectorilor Ministerului Educaţiei şi Parlamentului

ANOSR

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com

Biroul permanent al Consiliului Naţional al Rectorilor, reunit joi în format de videoconferinţă, a adoptat două rezoluţii.

Reprezentanții CNR au anunțat susținerea trecerii „tuturor activităţilor de predare-învăţare-evaluare în sistemul „faţă în faţă” odată cu încheierea stării de alertă.”

„Acest sistem este singurul care, în momentul actual, respectă Legea Educaţiei 1/2011 cu completările şi modificările ulterioare, precum şi cadrul acreditărilor ARACIS”, a mai precizat CNR.

În acelaşi timp, CNR solicită „Ministerului Educaţiei şi Parlamentului iniţierea demersurilor pentru modificarea cadrului legal, astfel încât să se utilizeze avantajele oferite de sistemul online în activităţile de predare-învăţare-evaluare. Posibilităţile de modificare a normelor legale şi a celor privind evaluarea şi acreditarea programelor de studii de licenţă şi master, precum şi a activităţii doctorale prin includerea modalităţilor de derulare a acestora în sistemul online/hibrid vor fi discute în prima reuniune a Consiliului Naţional al Rectorilor, care se va desfăşura la Iaşi în perioada 7-10 aprilie 2022″.

Totodată, CNR precizează că “în mod cert” susţine autonomia universitară “dezvoltată în cadrul legal” şi respinge orice “instigare la abuz în serviciu” sau nerespectarea legilor.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version