Consiliul Tineretului “condamnă discursul public” de blamare a tinerilor pentru lipsa de la vot, dar prezintă cauzele prezenței “puțin mai scăzute” a acestora

Foto: CTR

Consiliul Tineretului din România “condamnă discursul public îndreptat împotriva tinerilor cetățeni, discurs care blamează lipsa acestora la primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019”. La scrutinul din 10 noiembrie au participat la vot 39,48% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 34 de ani care domiciliază în România, spune CTR, care confirmă că acest procent reprezintă “o prezență puțin mai scăzută a tinerilor, din punct de vedere procentual, raportat la cei înregistrați cu domiciliul în România”

“În ceea ce privește participarea pe grupe de vârstă utilizată de Autoritatea Electorală Permanentă, tinerii între 18-24 de ani (41,38%) și cei între 25-34 de ani (38,51%), au votat similar cu alte categorii de vârstă, respectiv 35-44 de ani (43,26%), 45-64 de ani (54,17%) sau 65+ ani (51,50%)”, spune Consiliul Tineretului din România (CTR), în comunicatul remis Edupedu.ro.

Foto: CTR
CTR enumeră “cauzele care au generat o prezență puțin mai scăzută a tinerilor, din punct de vedere procentual, raportat la cei înregistrați cu domiciliul în România”:
Raportat la numărul de tineri cu vârsta cuprinsă între 18-34 de ani, județele în care s-au înregistrat o pondere mare raportat la tinerii cu domiciliul în acel județ sunt:
Statistic, județele în care s-au înregistrat procente mai mici în ceea ce privește participarea  tinerilor la vot sunt:
Foto: CTR

“Remarcăm totodată prezența semnificativă a studenților la vot. În ceea ce privește populația cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, județele Cluj (96,46%), Timiș (60,29%), Brașov (55,44%) sau Sibiu (53,02%) au întâmpinat distorsiuni prin prezența masivă a studenților, care sunt rezidenți și în general nu domiciliază în centrul universitar”, atrag atenția tinerii.

„Suntem consternați să vedem reacții extrem de negative cu privire la participarea tinerilor la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Dat fiind contextul socio-economic predominant nefavorabil pentru o mare parte a tinerilor din România, precum și a exodului fără precedent al tinerilor, participarea a 1.915.610 de tineri cu vârsta între 18 și 34 de ani în România, respectiv 258.769 în Diaspora este un lucru mai mult decât lăudabil. Ne exprimăm că un număr și mai mare de tineri vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin”, a declarat Gabriel Carnariu, Președinte CTR.

Foto: CTR

 

 

 

Exit mobile version