Consiliul Tineretului din România: O scrisoare deschisă despre viitorul educației și forței de muncă din România a fost transmisă autorităților în această dimineață

Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Foto: Moose Photos - Pexels.com

O scrisoare deschisă cu privire la viitorul educației și forței de muncă din România a fost transmisă decidenților de resort în această dimineață de către Consiliul Tineretului din România, federația reprezentativă a tinerilor și organizațiilor de tineret din România, la nivel național și internațional, alături de The FutureKit, inițiativă care își propune să echipeze corespunzător tinerii pentru viitorul lor profesional, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

Potrivit comunicatului, scrisoarea deschisă privind viitorul educației și forței de muncă din România abordează subiecte precum: învățământul online, învățământul profesional și tehnic, abandonul școlar, competențele tinerilor, tinerii NEET, oferind o analiză concisă a fiecăruia și o serie de potențiale soluții pentru problemele identificate, cu scopul de a reprezenta un punct de sprijin în crearea și implementarea de politici publice în sectoarele vizate.

„Această scrisoare a fost dezvoltată valorificând concluziile rezultate ulterior conferinței „ÎmprEUnă pentru educația și forța de muncă a viitorului”, la care au participat doisprezece reprezentanți ai societății civile, cu vaste expertize în domeniile: educației preuniversitare, universitare și nonformale, politicilor de tineret și europene, afacerilor și resurselor umane, alături de doi reprezentanți ai României în Parlamentul European”, după cum se arată în anunț.

Exit mobile version