Consorțiul Universităților pentru Științele Vieții își exprimă susținerea pentru pachetul de legi ale educației, ca “soluție pentru educația în domeniul agriculturii și dezvoltării durabile!” / Pentru învățământul superior, este apreciată în special “consolidarea componentei financiare” și a autonomiei universitare

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Schimbările propuse în pachetul legislativ pus în dezbatere de Ministerul Educației reprezintă “o soluție pentru educația în domeniul agriculturii și dezvoltării durabile”, susține Consorțiul Universităților pentru Științele Vieții, ce reunește principalele universități de științe agricole și medicină veterinară din țară. Acesta își exprimă sprijinul pentru pachetul de legi în ansamblul său, nu doar cu privire la proiectul privind învățământul superior.

Iar în cazul schimbărilor propuse pentru mediul universitar, consorțiul apreciază îndeosebi prevederile privind autonomia universitară și că, “pe de altă parte, consolidează componenta financiară”, teme la care face trimitere în mod repetat.

Consorțiul prezintă un set de propuneri pe care le-a formulat la întâlnirea cu premierul și cu ministrul Educației, la sfârșitul lunii trecute. Printre acestea: prevederi privind susținerea stațiunilor didactice și de cercetare-dezvoltare, implicarea universităților de profil în dezvoltarea strategiilor din domeniul securității și siguranței alimentare, finanțarea cercetării aplicative, finanțarea diferențiată pe domenii prioritare.

Comunicatul integral:

“Consorțiul Universităților pentru Stiintele Vieții ”susține interesele a peste 27.000 studenți care vor asigura securitatea si siguranța alimentară a României! Consorțiul Universităților pentru Stiintele Vietii sustine necesitatea schimbărilor propuse în pachetul legislativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației – o soluție pentru educația în domeniul agriculturii și dezvoltării durabile! 

La întâlnirea cu Premierul Romaniei, în mod unanim, președinții tuturor consorțiilor universitare au fost de acord asupra necesității schimbărilor în sistemul de învățământ universitar și asupra susținerii pachetului legislativ pus în dezbatere, un proiect extrem de important pentru viitorul invatamantului universitar din România. 

Suntem coerenți și ne menținem punctul de vedere cu privire la temele agreate nu mai departe de acum o săptămână, în data de 25 iulie: 

1. Consolidarea conectării universităților la mediul socioeconomic; 

2. Susținerea conectării universităților românești la mediul academic internațional; în universitățile din consorțiu învață aproape 2.000 de studenți străini provenind din peste 40 țări; 

3. Susținerea excelenței și performanței universităților românești; 

4. Susținerea echității și a sprijinului acordat studenților; 

5. Susținerea eticii și deontologiei universitare; 

6. Consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților; 

7. Susținerea programului de digitalizare a universităților românești;

8. Aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar;

9. Susținerea învățământului superior medical; 

10. Reglementarea la nivel de lege a valorilor învățământului universitar. 

Am formulat la întâlnirea cu Premierul României și ministrul educației propuneri importante care speram să se regasească în pachetul legislativ: 

1. Includerea în proiectul Legii Învățământului Superior a unor aspecte care să susțină dezvoltarea stațiunilor didactice și de cercetare- dezvoltare; 

2. Implicarea universităților de științe agronomice și medină veterinară în dezvoltarea strategiilor naționale în domeniul Securității și siguranței alimentare, precum și in domeniul prevenirii și combaterii secetei; 

3. Susținerea finanțării cercetării aplicative și a transferului tehnologic; 

4. Finantarea diferențiată, pe domenii prioritare, pentru a asigura dezvoltarea economică echilibrată și sustenabilă a României. 

5. Reprezentarea echilibrată a universităților în comisii naționale, pe domenii și zone geografice, pentru a asigura dezvoltarea tuturor dimeniilor și a tuturor zonelor geografice, prioritar a celor slab dezvoltate. 

Proiectele noilor legi ale educației, care pun în aplicare Proiectul ,, România Educată”, promovează un învățământ compatibil cu cel internațional și susțin universitățile românești pentru a avea o autonomie universitară în adevaratul sens al cuvântului. 

Cadrul legislativ propus abordează învățământul universitar românesc în ansamblul lui și stabilește, pe de o parte, în concordanță cu prioritățile de dezvoltare a României, pașii care trebuie urmați de universitățile românești, iar pe de altă parte, consolideaza componenta financiară pentru implementarea acestor propuneri. 

Consorțiul Universitatilor pentru Stiințele Vieții susține menținerea mecanismului de finatare prevazut in proiectul Legii Invatamantului Superior, ca fiind unul apt sa asigure desfasurarea unui invatamant în condiții de echitate și performanță pentru toate universitațile din 

România. Investind în EDUCAȚIE investim în viitorul nostru pentru o viată sustenabilă! 

In numele Consortiului Universitatilor de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara pentru Stiintele Vietii: 

Prof. Univ. Dr. Gerard Jitareanu – Presedintele Consortiului, Rector Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iași 

Prof. Univ. Dr. Razvan Teodorescu – Rector Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din București 

Prof. Univ. Dr. Cosmin Popescu – Rector Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara 

Prof. Univ. Dr. Cornel Catoi – Rector Universitatea de Științe Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca”

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version