Constrângerea pentru România nu mai este accesul la educație, ci creșterea productivității, spune Antonella Bassani, vicepreședinte al Băncii Mondiale: Investițiile în continuare în educație, formare și competențe digitale sunt esențiale

Foto: Guvernul României

Antonella Bassani, vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, a declarat că România are nevoie de „un nou ciclu de creștere”, bazat pe investiții, tehnologie, inovație și consolidarea competențelor, inclusiv prin investiții în educație și formare.

„Pentru a restimula competitivitatea și creșterea creativă, considerăm că România trebuie să pornească un nou ciclu de creștere, care implică investiții, infuzie de noi idei și tehnologie și inovație”, a afirmat Antonella Bassani. Declarațiile au fost făcute la dezbaterea „România: creștere economică bazată pe competitivitate”, organizată de Guvern în parteneriat cu Banca Mondială.

Oficialul Băncii Mondiale a arătat că această schimbare presupune o reorientare a economiei către produse și domenii susținute de investiții și cercetare, dar și de reforme instituționale: „Iar asta înseamnă ca economia să se îndrepte către produse care se folosesc de diferențiere prin investiții, dezvoltare, cercetare, reformarea instituțiilor din sectorul public – și ele esențiale pentru această tranziție”.

În intervenția sa, vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale a pus accent explicit pe educație, formare și dezvoltarea competențelor. „Și investițiile în continuare în educație, formare, competențe digitale și aspecte manageriale sunt esențiale. Fără abilități puternice, inovația nu poate fi scalată”, a declarat Antonella Bassani.

Aceasta a susținut că, în etapa actuală de dezvoltare, dificultatea majoră pentru România nu mai este lipsa accesului la resurse, ci productivitatea. „În acest moment al dezvoltării, considerăm că principala constrângere pentru România nu mai este accesul la capital și educație, ci creșterea productivității”, a spus reprezentanta Băncii Mondiale.

Bassani a afirmat că România dispune deja de resurse importante pentru a susține o nouă etapă de dezvoltare economică. „România are deja multe din ingredientele esențiale: persoane talentate, ingineri, antreprenori, un sector TIC foarte puternic, acces la piața europeană și finanțare europeană nemaiîntâlnite până acum”, potrivit acesteia.

Exit mobile version