Continuă prezentările oficiale ale Ministerului Educației pentru programele școlare de liceu 2026 / Joi 27 noiembrie – limba și literatura română, chimie, biologie și discipline socio-umane

ID 153302311 © Corradobarattaphotos | Dreamstime.com

Continuă prezentarea programelor școlare de liceu pentru discipline din trunchiul comun, care au fost puse în transparență. Joi, 27 noiembrie vor fi prezentate video pe pagina de Youtube a Ministerului Educației, programele pentru limba română, chimie, biologie și discipline socio-umane. Amintim, Ministerul Educației a pus în transparență luni, 24 noiembrie, programele de liceu pentru noile planuri cadru, după care ar trebui să învețe elevii de liceu din toamna anului 2026. Programele pentru liceu 2026 pot fi consultate aici, pe discipline, filiere și profiluri.

Joi, 27 noiembrie, Ministerul Educației prezintă programele școlare pentru clasa a IX-a, puse în transparență, pentru mai multe discipline: cea la Limba și literatura română, Biologie, Chimie și discipline socio-umane.

Prima prezentare va fi de dimineață, la ora 9:30 la Chimie, potrivit anunțului ministerului.

Calendarul prezentărilor video

Joi, 27 noiembrie: ora 9:30-10:15 Chimie

10:15-11:00 Biologie

14:30-15:30 Discipline socio-umane

15:45-17:00 Limba si literatura română

Informații de context

Noua programă școlară pentru disciplina Limba și literatura română la clasa a IX-a, valabilă din anul școlar 2026–2027, a fost publicată marți seara în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Documentul include două variante distincte: programa pentru Trunchiul Comun (TC), obligatorie pentru toate specializările, și programa pentru Curriculum de Specialitate (CS) destinată filierei teoretice, profil umanist precum și profilului pedagogic din filiera vocațională.

Reamintim că luni seara au fost publicate 70 de programe școlare, printre care și cea de Chimie și Biologie.

După publicarea programelor școlare au apărut reacții ale profesorilor, iar critici au apărut și din interiorul ministerului Educației: „Programa retrogradă” propusă pentru elevii de liceu la Limba română de Ministerul Educației este criticată de consilierul ministrului, Radu Szekely: „Din Raportul QX se alege praful și pulberea…” – spune Szekely, care citează analiza profesorului Liviu Papadima.

Revenirea la studiul diacronic al literaturii nu este un pas înapoi, ci un demers necesar pentru stabilitatea intelectuală a elevilor, spune pentru Edupedu.ro profesoara Maria Manea, într-o scurtă opinie la cald despre noua programă școlară propusă de Ministerul Educației pentru clasa a IX-a. Opinia sa este aceea că înțelegerea începuturilor este esențială pentru formarea gândirii critice.

Profesorul Ștefan Baghiu a adus critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct.

Descarcă de mai jos programele școlare puse în transparență:

BIOLOGIE: Clasa a IX-a, Trunchi comun (TC), Curriculum de specialitate (CS) pentru filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii + Descrierea macroconceptelor pentru noul curriculum de biologie, clasele IX-XII – domeniile de conținut, material de însoțire a programei pentru clasa a IX-a – proiecții pentru clasele a X-a – a XII-a

CURRICULUM DE SPECIALITATE: Curriculum pentru clasa a IX-a, învățământ liceal – filiera tehnologică, Domeniul de pregătire profesională: CHIMIE INDUSTRIALĂ

CHIMIE

DESCARCĂ Programa școlară limba și literatura română clasa a IX-a Trunchi comun, filieră teoretică, profil Real, filieră tehnologică, filieră vocațională, cu excepția profilului pedagogic
DESCARCĂ Programa școlară limba și literatura română clasa a IX-a, trunchi comun, Curriculum de specialitate (CS), filieră teoretică, profil umanist, specializările Științele Sociale și Filologie, filieră vocațională, profil pedagogic, toate specializările
Citește și:
ULTIMA ORĂ Programa școlară pentru Limba și literatura română, clasa a IX-a – trunchi comun și curriculum de specialitate – publicată în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării

Profesorul Ștefan Baghiu, critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct / Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă

Nu aruncăm literatura în lada istoriei, spune profesoara Maria Manea despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Exit mobile version