Corpul de control al Ministerului Educației este la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București, pentru a ancheta anularea a zeci de lucrări la prima probă de Bacalaureat – surse

Foto: captura Antena 3

Corpul de control al Ministerului Educației anchetează situația de la comisia de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Luni, pe 26 iunie, președintele comisiei de bac de la Șincai a decis anularea a zeci de lucrări la proba de Limba și literatura română pe motiv că elevii ar fi încadrat greșit formularea „Examenul național de Bacalaureat” pe foile de examen, iar asta ar fi fost interpretată ca semn pe lucrare. Din spusele elevilor, anularea lucrărilor a avut loc după o oră de scris, tinerii au fost puși să rescrie rezolvările, iar timpul de lucru nu a fost prelungit.

Controlul a fost declanșat abia miercuri, după ce marți ministrul Ligia Deca anunța de la sediul Ministerului Educației, în conferință comună cu premierul Ciolacu, că „a rugat” inspectoratul București să monitorizeze cu doi inspectori repsectarea procedurilor acolo.

Între timp președintele de comisie, preotul Gheorghe Dogaru, a fost menținut pe funcție pe perioada celorlalte probe de bacalaureat, fără să existe nicio sancțiune sau modificare a comisiei din partea ISMB sau a ministerului.

Elevii au reclamat nedreptatea care le-a fost făcută la proba de limba română și au spus că lucrările „s-au anulat după o oră și un sfert, în alte săli după o oră jumătate”, iar mulți dintre ei „nu au mai avut timp să termine subiectul III” din această cauză.

Motivul invocat pentru anularea a circa 70 de lucrări ale candidaților la Bacalaureat, în plină probă de examen, potrivit elevilor care au fost în sălile de la Șincai, ar fi fost acela că ar putea fi interpretat de evaluatori ca semn pe lucrare neîncadrarea exactă a sintagmei „Examenul național de bacalaureat” pe două rânduri a câte două cuvinte: „Examenul național” pe primul rând și „de bacalaureat” pe rândul al doilea. Unii dintre elevi au scris „Examenul național de” pe un rând și „bacalaureat” pe al doilea rând.

„Un domn din consiliu a venit, pe la jumătatea examenului, să ne ștampileze subiectele și a constatat că unii copii, în loc să scrie „Examenul Național de Bacalaureat”, „de” pe rândul al doilea, au scris pe primul rând”, a spus una dintre candidate.

„Trebuia, de fapt, „Examenul Național de Bacalaureat”. Mulți au scris pe primul rând și le-a anulat lucrările, ceea ce nu mi se pare corect. Adică se consideră semn că ce? Că am pus „de” pe primul rând și nu pe al doilea rând? Adică mi se pare stupid. Orice chestie de asta absurdă se consideră semn… Sau dacă îngroși o literă. Și ne-a anulat lucrările. De ce?”, a spus un alt absolvent afectat de decizia comisiei de examen.

„La mine în sală s-au anulat 9 lucrări și cam așa a fost și în alte săli. La mine s-au anulat după oră și un sfert, în alte săli s-au anulat și după oră și jumătate. Unii copii nu au reușit să termine subiectul III”, a precizat o altă candidată.

Ce spunea ministrul Ligia Deca: „În dimineața aceasta (n.red. marți, 27 iunie) am rugat Inspectoratul Școlar al Municipiului București să avem un inspector monitor și inspectorul de management instituțional care să monitorizeze activitatea în centrele de examen, pentru a vedea dacă se respectă întocmai prevederile regulamentului care vizează situațiile în care o lucrare poate fi anulată. De asemenea, am verificat și lucrările anulate după proba zilei de ieri, pentru a vedea câte sunt și la ce moment au fost ele anulate. Ca o precizare suplimentară, candidații care greșesc pot taia ce au greșit, există niște metode pe prin care tăierea unor chestiuni greșite pe foaia de examen nu se traduce în nevoia de anulare a lucrării și o să ne asigurăm că se cunoaște mai bine acest lucru. Vom verifica și dacă, în lucrările anulate, există o problemă de timp suficient pentru parcurgerea lucrărilor și vom lua toate măsurile ca astfel de potențiale incidente să nu se mai întâmple. Avem ancheta în desfășurare la aceste centre de examinare.”

ISMB a comunicat tot marți, la solicitarea Edupedu.ro, că „va fi monitorizată activitatea la centrul de examen ,,Colegiul Național Gheorghe Șincai”, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, în ceea ce privește situațiile în care o lucrare poate fi anulată. De asemenea, se vor verifica numărul de lucrări anulate și cantitatea de informație cuprinsă în lucrările anulate, pentru a se stabili în ce măsură timpul de lucru a fost afectat”.

Din acel moment niciun oficial sau un reprezentat al vreunei instituții din Educație nu a mai comunicat nimic legat de acest caz, iar solicitările făcute de Edupedu.ro pe acest caz au rămas fără răspuns până la ora publicării articolului.

Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”: un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare.

Exit mobile version