Trei candidați la Bacalaureat, despre nedreptatea de la proba de română, la Colegiul Național „Șincai” din București, unde e anchetă după ce au fost anulate zeci de lucrări: S-au anulat după o oră și un sfert, în alte săli după o oră jumătate. Nu au mai avut timp să termine subiectul III

10.479 de vizualizări
Foto: captura Euronews.ro
Mai mulți elevi au spus pentru Euronews România ce s-a întâmplat în sălile de examen, la Bacalaureat 2023, luni, la proba de Limba și literatura română. Aceștia spun că după o oră de la debutul probei un membru al comisiei de examen a venit în clase pentru a pune ștampila centrului de examen pe colțurile sigilate ale lucrărilor, conform procedurii standard. Atunci președintele comisie de examen a luat decizia să anuleze zeci de lucrări pentru că elevii nu ar fi scris corect, pe două rânduri „Examenul național de Bacalaureat”.

Din sursele Edupedu.ro, ar fi vorba despre circa 70 de lucrări anulate în acest fel.

Elevii consideră că este vorba despre o nedreptate, având în vedere că apucaseră să scrie mult în ora respectivă și prin anulara lucrărilor au fost nevoiți să ia totul de la început, fără să le fie acordat timp suplimentar.

Cine este președintele comisiei de Bacalaureat de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, unde peste 70 de lucrări au fost anulate – un preot, director de colegiu și profesor de Religie, dat afară din Inspectoratul Școlar București în 2019, după un scandal amoros cu o educatoare.

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București au anunțat că este o anchetă în curs de desfășurare la centrul de examen de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București.

„Un domn din consiliu a venit, pe la jumătatea examenului, să ne ștampileze subiectele și a constatat că unii copii, în loc să scrie „Examenul Național de Bacalaureat”, „de” pe rândul al doilea, au scris pe primul rând”, a spus una dintre candidate.

„Trebuia, de fapt, „Examenul Național de Bacalaureat”. Mulți au scris pe primul rând și le-a anulat lucrările, ceea ce nu mi se pare corect. Adică se consideră semn că ce? Că am pus „de” pe primul rând și nu pe al doilea rând? Adică mi se pare stupid. Orice chestie de asta absurdă se consideră semn… Sau dacă îngroși o literă. Și ne-a anulat lucrările. De ce?”, a spus un alt absolvent afectat de decizia comisiei de examen.

„La mine în sală s-au anulat 9 lucrări și cam așa a fost și în alte săli. La mine s-au anulat după oră și un sfert, în alte săli s-au anulat și după oră și jumătate. Unii copii nu au reușit să termine subiectul III”, a precizat o altă candidată.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că de marți comisia de examen de la Șincai este monitorizată de doi inspectori școlari „pentru a vedea dacă se respectă întocmai prevederile regulamentului care vizează situațiile în care o lucrare poate fi anulată”. Ministrul a spus că încă numără lucrările care au fost anulate și cercetează la ce moment au fost anulate acestea. Deca a spus că nu a fost folosită nici opțiunea de corectare a greșelii printr-o linie, cum se face în astfel de cazuri și nici acordarea de timp suplimentar elevilor afectați de decizia comisiei. Cu toate acestea, comisia este în continuare în aceeași componență.


14 comments
  1. Să nu subestimăm capacitatea de fraudă a unor persoane din învățământ! A făcut bine că le-a anulat. Dacă bieții copii de 18-19 ani nu-s în stare să respecte un tipar…

  2. Iertati- ma, nu e chiar profesor. E popa din parohia noastră. Nu glumesc. Acum ca o face și pe profesorul… tine de oaresce pile.

  3. Nu se acordă timp suplimentar in cazul anulării tezei.Este clară metodologia. Ce să știe LD, daca ea nu are nici o legătură cu domeniul?

  4. Si de ce trebuie completat antetul ăla? Nu e clar pentru toți că e proba de bac la nush ce materie? De ce nu se concep niște tipizate care să necesite să se completeze doar numele care apoi se secretizează?

  5. Ce imbecil poate sa considere ca zeci de copii din acelasi liceu au toti acelasi semn, sa scrie pe un rand in loc de doua Examen National de Bacalaureat?

    Cum au ajuns oamenii astia profesori? Ei sunt cei care voiau salarii mai mari? Care au facut greva? Aceste personaje sinistre, intr-un sistem normal la cap, nu ar fi fost niciodata profesori, cel mult agenti de circulatie.

    1. E posibil ca directorul să aibă pile în județul unde se corectează şi să aibe toți acelaşi semn planificat… se practică. Iau note mari în BAC, intră la facultăți bune, liceul se laudă. Cum se face că aşa mulți au avut acelaşi semn deci?

    2. Regulile sunt făcute cu un scop și trebuie respectate. Frauda este foarte mare la astfel de examene și trebuie evitată. Evident trebuia sa facă acest lucru nu după o oră dar regulile jocului nu se schimba. Eu ma întreb cum de nu au știut elevii ca nu trebuie făcută o astfel de greșeală doar au fost la simulare.
      Cu toată strictețea și tot au ajuns subiectele pe whatssapp. Cum s-a întâmplat asta? Pentru ca mititeii sunt foarte inventivi și da, ii cred în stare de fraudare în masă examenul respectiv. Li se pare ca e normal, ba chiar dreptul lor sa copieze.

    3. Acum multi ani, am participat la corectura la o olimpiada. Toti copiii care invatau la scoala in care se organizase olimpiada au primit foile de hartie mai galbene, ceilalti, musafirii, foi albe. Scoala organizatoare era renumita pentru numarul mare de castigatori ani la rand. Lucrari anonime, dar profesorul indrumator nu trebuia sa piarde urma copiilor antrenati de el.

      1. Acum mulți, mulți ani am participat ca elev la o olimpiadă școlară, faza județeană, la predarea lucrărilor, cele ale elevilor din liceul organizator se adunau într-un teanc, celelalte în alt teanc, a fost evident pentru toată lumea, cineva chiar a înrebat, dar nu a contat observația noastră, au continuat în același mod.

    4. Iertati- ma, nu e chiar profesor. E popa din parohia noastră. Nu glumesc. Acum ca o face și pe profesorul… tine de oaresce pile.

  6. De ani de zile o tinem langa cu “se considera semn”. Cum mai este posibil asa ceva daca lucrarile dintr-o scoala pleaca la corectat in alte judete? De ce nu terminam odata cu tampenia asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Bacalaureat 2023 – sesiunea specială. Calendarul a fost aprobat cu două luni înainte de examene / Înscrierile sunt pe 11-12 mai, iar probele încep pe 15 mai și au loc în Prahova

Sesiunea specială a Bacalaureatului 2023, supranumită „bacalaureatul olimpicilor”, va avea loc în perioada 11-29 mai, conform calendarului aprobat prin ordin de ministru. Actul normativ a fost adoptat pe 16 martie,…
Vezi articolul

BREAKING Schimbări la Bacalaureat 2025. Calendarul propune ca probele scrise să înceapă în 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă, iar competențele să se dea în iarnă / România modifică structura examenelor naționale din cauza schimbărilor climatice

Examenul de Bacalaureat 2025 ar urma să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise ar putea să se desfășoare începând de pe 10 iunie,…
Vezi articolul