UPDATE Cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea proiectelor în doilea apel PNRAS, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, Ministerul Educației a prelungit perioada de înscriere cu mai mult de o lună, până pe 10 iulie 2023 / Noul Ghid al solicitantului

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Ministerul Educației a anunțat că a fost prelungită perioada alocată depunerii proiectelor (prin platforma electronică dedicată) pentru runda a II-a Schemei de Granturi din cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). Noul interval de aplicare este 08.06.2023 (ora 09:00) – 10.07.2023 (ora 17:00).

7 iunie era ultima zi de înscriere. Unui proiect al unei școli i se pot aloca maximum 300.000 de euro, indiferent de numărul de elevi și ținând cont de mai mulți indicatori de vulnerabilitate.

UPDATE 14 iunie, 2023: Ministerul Educației a republicat Ghidul solicitantului privind Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (Runda a II-a) cu noul calendar

„Prin intermediul acestui apel, unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține granturi pentru:

Alocarea financiară maximă pentru Schemei de Granturi PNRAS runda a II-a este de 265 de milioane de euro fără TVA. Acest lucru înseamnă că 883 de școli ar beneficia de un grant de 300.000 de euro. Amintim că 3.235 de unități de învățământ au fost identificate ca eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Dintre acestea, în prima rundă au fost selectate 1.409, ceea ce înseamnă că rămân peste 1.826 de școli care ar putea primi bani de până la 300.000 de euro, în runda 2.

Durata proiectelor, maximum un an și jumătate

„Proiectele finanțate în runda a II-a a Schemei de granturi PNRAS vor începe la data intrării în vigoare a contractului de finanțare și se vor derula pe o perioadă de minimum 24 de luni (maximum 36 de luni), dar fără a depăși 30 iunie 2026.”

Pașii pentru accesarea unui grant PNRAS
  1. Pregătirea propunerii de proiect
    • identificarea nevoilor unității de învățământ în vederea prevenirii și reducerii abandonului școlar;
    • identificarea grupului țintă;
    • formularea soluțiilor de prevenire și reducere a abandonului școlar;
    • planificarea și bugetarea activităților respectând cerințele și criteriile de eligibilitate specifice SG PNRAS.
  2. Elaborarea cererii de finanțare
    • estimarea valorii maximale ce poate fi accesată, conform criteriilor stipulate în cadrul SG PNRAS;
    • contactarea ME la adresa consultare.pnrr@edu.gov.ro pentru clarificarea eventualelor nelămuriri privind completarea cererii de finanțare;
    • completarea Cererii de finanțare (Anexa 1), conform prezentului Ghid;
    • elaborarea graficului de activități (Anexa 2) și bugetului (Anexa 3);
    • verificarea corectitudinii și adecvării informațiilor completate în Cererea de finanțare.
  3. Depunerea cererii de finanțare
    • Cererea de finanțare și toate anexele solicitate sunt încărcate pe platforma web dedicată: www.uefiscdidirect.ro;
    • Cererea de finanțare și anexele vor fi semnate de către reprezentantul legal al unității de învățământ, utilizând semnătura electronică (fie semnătură electronică cu certificat digital, fie semnătură olografă electronică).

Ministerul Educației se ocupă de evaluarea cererilor de finanțare și comunică rezultatul evaluării. 

Citește și:
Al doilea apel PNRAS pentru școlile care vor să combată abandonul școlar a fost lansat de Ministerul Educației. Ghidul solicitantului
Exit mobile version