Cum să nu greșești la matematică, la Evaluarea Națională 2020 – sfaturi practice pentru abordarea cu succes a probei de la profesorul Sorin Borodi

Sursă foto: Sorin Borodi / School vector created by freepik - www.freepik.com

Examenul de matematică de la Evaluarea Națională este, de regulă, o piatră de încercare mai grea decât proba de la limba română pentru elevi, potrivit rezultatelor din ultimii ani. Profesorul de matematică Sorin Borodi a scris pentru Edupedu.ro câteva sfaturi pentru adolescenții care susțin miercuri, pe 17 iunie, proba scrisă la matematică. ”Este extrem de importantă şi perioada premergătoare probei”, spune Sorin Borodi, dar profesorul remarcă faptul că ”o situaţie specială se petrece an de an la cele două probleme de la subiectul III”.

“Este extrem de importantă şi perioada premergătoare probei. Învăţarea sau repetarea formulelor să înceteze începând cu după-masa zilei dinaintea examenului.

Evită compania acelor persoane care îţi sporesc inutil emoţiile.

Pe de altă parte, să nu-ţi fie frică de emoţii. Într-un grad moderat, acestea sunt normale şi chiar folositoare, spun unii cercetători”, spune profesorul de matematică Sorin Borodi.

„Aş zice că faci parte dintr- o generaţie năpăstuită, din plin afectată de efectele acestei pandemii. Dar, cum în tot răul e şi un bine, aminteşte-ţi şi bucură-te de o consecinţă indirectă: materia pentru examen s-a diminuat. Sunt o sumedenie de noţiuni, destul de greoaie, pe care nu mai ai cum să le întâlneşti în subiectul din acest an!”, spune profesorul.

Ce trebuie să ai la tine la examen, pregătirea din timp

“Pregăteşte-ţi cel puţin cu o zi înainte de examen o listă cu cele necesare: cartea de identitate, 2-3 pixuri cu aceeaşi nuanţă de albastru, instrumente geometrice (un liniar măcar), creion, radieră. Ia cu tine o sticlă de apă (de preferinţă plată), batiste de hârtie.

Fii atent la alimentaţia din ziua premergătoare examenului şi, mai ales, din dimineaţa zilei examenului. Nu mânca nici mai mult, nici mai puţin ca în alte zile. Îmbrăcămintea să fie cât mai comodă. De evitat cravata şi alte accesorii”, îi mai sfătuieşte Sorin Borodi pe elevi.

În ziua examenului, în clasă, în momentul primirii subiectului:

“Ai primit subiectul. Citeşte-l calm, în întregime. După care, apucă-te gospodăreşte de lucru.

Începe rezolvarea cu subiectul I. Pe ciornă, cel mai bine. Atenţie la subiectul I la transcrierea răspunsurilor de pe ciornă pe foaia de examen. Au fost cazuri de inversări ale răspunsurilor!

Ai un exerciţiu cu un interval? Fii atent dacă este deschis sau închis!

Continuă apoi cu subiectul II.

La II.1 nu uita să faci notaţiile!

La problemele care simţi că te depăşesc, scrie măcar formula, dacă este cazul. Vei primi puncte pentru ea.

Dacă “simţi” că o problemă s-ar rezolva cu o ecuaţie sau un sistem şi nu răzbeşti, în schimb crezi că ai putea să o rezolvi utilizând o metodă din clasele I-IV, nu ezita să o foloseşti.

La problema II.4, nu uita să scoţi factori de sub radicali, eventual să raţionalizezi numitorii, să simplifici, apoi poate sunt ceva fracţii ce trebuie aduse la acelaşi numitor, ceva termeni asemenea de calculat…

La II.5, calculul expresiei nu e dificil, dar fii extrem de atent la parantezele ce au în faţă semnul minus. Graba în aceste cazuri aduce multe lacrimi în fiecare an. Încearcă să nu fii actor în acest film trist!

Dacă la un exerciţiu nu găseşti rezolvarea, oricâte eforturi faci, dar găseşti răspunsul prin încercări, scrie-l pe foaia de examen, vei primi puncte pentru el.

În special la problemele de geometrie, nu uita să justifici afirmaţiile: de ce acel patrulater este romb? Sau de ce acel triunghi este isoscel? Dacă utilizezi în rezolvare o anumită teoremă, să nu uiţi să-i aminteşti numele.

În general, timpul nu a fost niciodată o problemă la proba de matematică. Aşadar, nu intra în panică în această privinţă, nu este cazul.

O situaţie specială se petrece an de an la cele două probleme de la subiectul III

În special elevii de nivel mediu au tendinţa să nu abordeze aceste două probleme sau să le abordeze extrem de superficial. Deseori pe baza unei prejudecăţi, că aceste probleme sunt sigur grele. Dar, în realitate, se intâmplă adesea ca punctul “a”, uneori chiar şi “b” de la aceste probleme să fie elementar, la nivelul celor de la subiectul I: o arie sau un perimetru.

Înainte de a preda lucrarea, reciteşte cu atenţie.

Nu ezita să faci completări, dacă este cazul.

Desenele să le realizezi cu creionul; notaţiile le poţi face şi cu pixul. Dar dacă crezi că te ameninţă pericolul epuizării timpului, fă desenele cu mâna liberă, oricum puncte pentru ele nu câştigi şi nici nu pierzi.

Nu cumva să uiţi la subiectele II şi III să transcrii rezolvările complete de pe ciornă pe foaia de examen.

Dacă ai greşit un cuvânt sau o relaţie, şterge cu o linie orizontală, nu face “x”-uri sau alte semne.

Dacă ţi se pare greu subiectul, nu intra în panică! Gândeşte-te că e greu pentru toţi elevii, nu numai pentru tine.

Proba scrisă la matematică, de la Evaluarea Națională are loc miercuri, pe 17 iunie.

Sorin Borodi este profesor de matematică la Liceul Teoretic ”Al. Papiu Ilarian” din Dej, județul Cluj.

Foto: sorinborodi.ro

Exit mobile version