Rezultatele de la Evaluarea Națională arată că doar jumătate dintr-o generație reușește să ia peste media 5 la acest examen – Raport MEN

3.253 de vizualizări
Rezultatele de la Evaluarea Națională
Foto: Freepik.com
Ponderea mediilor peste 5 după rezultatele de la Evaluarea Națională 2018 a fost de 73,6%, mai scăzută cu 3,4% față de Evaluarea Națională 2017, arată Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2017/2018 publicat recent de Ministerul Educației. Principala concluzie a studiului, legată de rezultatele de la Evaluarea Națională, este că dintr-o generație inițială de elevi care s-a înscris în clasa I în urmă cu 8 ani, doar 51,6% au reușit să ia peste media 5 la Evaluarea Națională. Mediile elevilor au migrat spre coada grilei de notare, pentru o pondere importantă de participanți, comparativ cu anul 2017. Rezultatele Evaluarea Națională 2019 vor fi publicate de Edupedu.ro și edu.ro pe 25 iunie 2019.

În anul 2018 au fost prezenți la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a 142.871 de elevi. Dintre aceștia, 105.109 au luat peste media 5. Diferența între procentul fetelor care au luat peste 5 și cel al băieților este de 10%, după ce în 2017 a fost de 11%.

Rezultatele de la Evaluarea Națională

Potrivit datelor din analiza pe  cohortă (generație), numărul elevilor înscriși în clasa I în urmă cu 8 ani (anul școlar 2009/2010) a fost de 203.895. Au absolvit clasa a VIII-a doar 169.298 (în anul 2017). Pe parcursul ciclurilor primar și gimnazial, 6.485 de elevi au rămas repetenți. Dacă s-ar raporta la cohorta inițială numărul elevilor care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a (108.320 elevi), valoarea ar fi de 51,6%, adică puțin peste jumătate dintre acei elevi. Cealaltă jumătate de generație (95.575 de elevi), care reprezintă 48,4% din cohorta inițială, a fost împărțită astfel:

  • 56.672 elevi nu s-au prezentat la Evaluarea Națională sau au abandonat școala
  • 6.485 elevi au rămas repetenți 
  • 32.418 elevi au luat sub media 5 la Evaluarea Națională

Pe categorii de medii obținute se constată, la nivelul anului școlar 2017/2018, o creștere a ponderii elevilor care au obținut medii către minimul grilei de notare și o scădere a ponderii celor care au obținut medii către maximul grilei de notare.

SURSA: Raport MEN/Edu.ro

Şi din acest punct de vedere există diferenţe semnificative pe sexe: fetele au obținut în ponderi mai ridicate note mai mari, în timp ce băieții s-au situat în ponderi mai ridicate către intervalul inferior al scalei de notare, potrivit raportului citat.

Pentru că învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a, media de la Evaluarea Națională nu este decât un criteriu de selecție și departajare pentru Admiterea la Liceu/Scoala Profesională. Nu este un examen eliminatoriu. Un elev poate continua studiile (liceale sau profesionale), chiar și fără să aibă acest examen, intrând pe locurile rămase libere după repartizarea computerizată.

CALENDAR EVALUAREA NAȚIONALĂ CLASA A VIII-A 2019:

3 – 7 iunie 2019  Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2019
7 iunie 2019         Elevii de clasa a VIII-a termină școala

18 iunie 2019       Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019       Matematică – examen scris
21 iunie 2019       Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate la școli, pe Edupedu.ro și edu.ro (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

CALENDAR ADMITERE LICEU 2019:

3 – 7 iulie 2019:              Elevii de clasele a VIII-a completează opțiunile în fișele de înscriere la liceu (aleg liceele și specializările la care vor să studieze, începând cu cea pe care și-o doresc cel mai mult) și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere

4 – 8 iulie 2019:              Elevii și părinții verifică fișele de înscriere la liceu și corectează eventualele greșeli în baza de date computerizată

12 iulie 2019:                 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a

15 – 18 iulie 2019:         Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați

19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate

Calendar admitere la liceu 2019 pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru învățământul special

15 mai 2019:            Afișarea locurilor speciale pentru candidații romi

10 – 14 iunie 2019: Primirea cererilor de înscriere a candidaților pe locurile speciale pentru romi

9 – 10 iulie 2019:     Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi, folosind aplicația informatică centralizată (la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes)

9 – 10 iulie 2019:      Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special folosind aplicația
informatică centralizată (la Școala Gimnazială Specială Nr. 8, sector 1)

  • În mod excepțional, cererile de înscriere pe locurile speciale pentru romi se mai pot depune până la data de 28 iunie 2019, cu avizul președintelui comisiei de admitere a municipiului București.

A DOUA ETAPĂ DE ADMITERE ÎN LICEU 2019

23 iulie 2019:          Se afișează locurile rămase libere, locul de desfășurare a probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă și graficul acestor probe

24 – 25 iulie 2019:  Absolvenții de clasa a VIII-a se înscriu la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;

26 – 29 iulie 2019: Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă
modernă/maternă

24 – 30 iulie 2019:  Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau
nu au fost repartizați în etapa anterioar sau care și-au încheiat situația școlară după prima etapă de admitere la liceu (la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes)

31 iulie – 1 august 2019: Repartizarea la liceu 

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Bosch Romania

INTERVIU Mihaela Nabăr, director World Vision România: Sistemul educațional din România nu răspunde nevoilor copiilor ucraineni. O soluție ar fi introducerea unor ore de limbă maternă ucraineană în școlile în care sunt înscriși elevi din Ucraina

„16% dintre copiii ucraineni din România sunt înscrişi în sistemul de învăţământ românesc. Reticenţa părinților ucraineni de a-şi înscrie copiii la şcoală vine, în primul rând, din speranţa unei încheieri…
Vezi articolul

Numărul notelor greșite la Evaluarea Națională continuă să crească și “se perpetuează un fenomen periculos”, afirmă Consiliul Elevilor: Ministerul să asigure verificarea corespunzătoare a lucrărilor

“Se perpetuează un fenomen periculos, în care, spre exemplu, lucrările nu sunt corectate în mod obiectiv de ambii profesori evaluatori, ci doar de unul, urmând ca cel de-al doilea să…
Vezi articolul