Cum sprijină guvernul britanic universitățile: fonduri de 280 milioane de lire, facilități de împrumut, acoperirea majorității pierderilor din segmentul studenților internaționali

Cum sprijină guvernul britanic universitățile

Foto: Parlamentul european

Guvernul britanic a anunțat, sâmbătă, un pachet de sprijin pentru universități, instituții pentru care pandemia a produs un șoc financiar masiv și care se confruntau cu incertitudini majore privind evoluția în următorul an universitar. Executivul de la Londra a anunțat că va asigura un pachet de finanțare de 280 milioane de lire sterline, precum și facilități de împrumuturi și compensații pentru pierderile produse de așteptata scădere a numărului de studenți internaționali. Ajutorul este valabil pentru universități active în cercetare.

Cum sprijină guvernul britanic universitățile

Primii bani din finanțarea de 280 de milioane de lire, disponibilă pentru instituțiile implicate în cercetare, vor fi puși la dispoziția universităților “imediat”. Ei au drept scop să susțină fondurile alocate prin programul britanic de cercetare și inovare (UKRI) și să ajute la plata salariilor și a altor costuri de cercetare, precum echipamentele de laborator.

Din toamnă, guvernul va asigura universităților de cercetare împrumuturi pe termen lung, cu dobândă redusă. Mai mult, guvernul se angajează să acopere până la 80% din pierderile produse de scăderea numărului de studenți internaționali, pentru anul academic 2020-2021, această categorie de studenți fiind o sursă majoră de venit și de susținere a programelor de cercetare pentru universitățile mari din Marea Britanie.

Majoritatea covârșitoare a fondurilor de sprijin pentru cercetare se îndreaptă către disciplinele din domeniul științelor, tehnologiei, ingineriei și matematicii.

Citește și: Noua Zeelandă: Elevii din cel mai mare oraș, sfătuiți să învețe de acasă, dacă pot, după apariția primelor patru cazuri de Covid în mai bine de 100 de zile

Exit mobile version