Cum vor fi subiectele de la Evaluarea Națională? Șefa comisiei de examen: Vor avea structura cu care au fost obișnuiți la Teleșcoala, cu un grad de dificultate progresiv

Întrebată cum vor fi subiectele de la Evaluarea Națională, Barcari a declarat că „vor avea structura pe care noi am anunțat-o din timp și cu care au fost obișnuiți emisiunile Teleșcoala și vă asigur că un copil care a învățat sistematic și chiar dacă pe semestrul II… Tocmai de aceea am venit în ajutorul lor și am scos materia de pe semestrul II din clasa a VIII-a, a XII-a. Toți elevii care s-au străduit vor lua acest examen, bineînțeles respectând gradul de dificultate. Un grad de dificultate progresiv”.
Nu mai puţin de 55 de cadre didactice au fost prezente în studioul TVR și au realizat voluntar aceste lecții video, potrivit unui comunicat al Televiziunii Române primit de Edupedu.ro.
  • 19 profesori de limba şi literatura română şi matematică pentru nivelul gimnazial,
  • 36 de profesori pentru cele 15 materii dedicate nivelului liceal (limba şi literatura română, matematică, biologie, fizică, istorie, geografie, chimie, informatică, economie, filosofie, logică, sociologie, limba franceză, limba engleză).

S-au difuzat: 192 de cursuri  (96 pentru elevii din clasa a VIII-a, respectiv 96 pentru liceenii clasei a XII-a). Lecţiile au fost explicate, s-au dat teme şi s-au rezolvat împreună cu profesorii exerciţii şi zeci de teste de antrenament la toate materiile.

Playlistul oficial cu toate cele 220 de lecții filmate Teleșcoala

(în colțul din dreapta sus al clipului, la simbolul puteți căuta lecțiile video)

„Programul Teleşcoala a oferit elevilor ocazia de a păstra contactul cu disciplinele de studiu atât prin intermediul lecţiilor televizate, cât şi pe platforma online şi a adus un public tânăr nou la postul public de televiziune, plasând educaţia pe primul loc în cadrul materialelor vizionate pe platforma TVR

Astfel, „Teleşcoala” a ajuns la 2,5 milioane de telespectatori, dintre care aproape jumătate în mediul rural (1,1 milioane)”, se mai arată în comunicatul TVR.

Luminita Barcari/Foto Captura Facebook
Exit mobile version