Daniel David, despre deciziile universităților privind cursurile de miercuri, 8 octombrie, când este anunțat cod roșu de furtună: Am lăsat la nivelul autonomiei universitare să decidă cum procedează

Sursa: Captura Youtube - UBB

Ministrul Educației Daniel David a spus că fiecare universitate decide cum procedează miercuri, 8 octombrie, dacă va face sau nu cursuri în format fizic, dacă le suspendă sau le mută online, în condițiile în care ANM a emis un cod roșu de furtuni. „Am transmis și un mesaj către rectorii universităților din România avertizându-i asupra a ceea ce urmează și asupra măsurilor luate în preuniversitar (n. red suspendarea cursurilor) și lăsând la nivelul autonomiei universitare să decidă cum doresc”, a spus Daniel David, marți seara la Digi24.

„Am transmis și un mesaj către rectorii universităților din România avertizându-i asupra a ceea ce urmează și asupra măsurilor luate în preuniversitar (n. red suspendarea cursurilor) și lăsând la nivelul autonomiei universitare să decidă cum doresc.

Lucrurile sunt puțin altfel gândite și organizate, autonomia universitară contând foarte mult. Dar ne-am asigurat că au primit toate informațiile necesare să poată să decidă cel mai bine pentru studenții lor”, a spus Daniel David marți seara.

Amintim, mai multe universități din București au anunțat că suspendă cursurile în format fizic și le mută online, printre care Universitatea de Muzică și Universitatea Națională de ArteSNSPAPolitehnica București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și ASE mută cursurile online, miercuri, 8 octombrie.

Citește și:

Academia de Științe Economice suspendă cursurile în format fizic, miercuri 8 octombrie, dar se vor desfășura online, din cauza codului roșu de furtună / Studenții rugați să verifice adresa de mail și pagina personală de student pentru cursurile online
Universitatea Politehnica din București suspendă cursurile miercuri, 8 octombrie, în perioada codului roșu de furtună
Exit mobile version