Daniel David: În ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru / Decizia se duce mai mult spre școală și elevi. Încurajăm autonomia și performanța

Daniel David / Foto: AGERPRES - Radu Tuta

În ciuda unor „interpretări greșite” legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru, atrage atenția ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în prima reacție după ce a pus în urmă cu 18 ore în consultare publică proiectele de noi planuri-cadru de liceu.

El punctează, într-un mesaj publicat pe site-ul ministerului, că noile scheme după care liceele își vor face orarele pentru elevii care ar intra la liceu din 2026 le permite să fie mai autonome. Iar, în cazul disciplinelor care nu apar în trunchiul comun, față de planurile-cadru din 2009, acestea vor putea fi alese de elevi din curriculumul din oferta școlii.

„Pentru a avea buni cetățeni, în înțelegerea mea, ne trebuie buni români promotori ai democrației; de aceea disciplinele care contribuie direct la cultura și identitatea națională, exprimate și în context internațional, și anume limba și literatura română și istoria (în diverse forme, care vor fi definite adecvat prin programe) sunt în toți anii trunchiului comun”, subliniază oficialul în mesaj.

Acestea „pot fi suplimentate prin curriculum de specialitate flexibil (dacă dorește școala) și cu ore propuse de școală și alese de elevi (CDEOȘ – inclusiv prin teme foarte specifice, dar relevante național, așa cum avem și acum, spre exemplu tema despre românii care au marcat cultura și civilizația lumii)”, continuă ministrul Educației și Cercetării.

„O schimbare importantă este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus decât înainte și școala (curriculum de specialitate flexibil), și elevul (CDEOȘ)”, atrage atenția Daniel David.

Iar el continuă: „așadar, în ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, de fapt decizia se duce mai mult spre școală și elevi, iar prin această descentralizare încurajăm autonomia și performanța, pentru a se păstra sau chiar a se crește numărul actual de ore la anumite discipline”.

Redăm integral mai jos mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David:

Dragi elevi, profesori, părinți și alți actori interesați și implicați în educație,

Mă bucur că proiectele de planuri-cadru pentru învățământul liceal au stârnit deja un interes atât de mare, primind în nici 24 de ore sute de mesaje. Este normal, iar asta arată că ne pasă de viitorul copiilor noștri! Avem câteva săptămâni pentru analize serioase și discuții constructive, decizia finală urmând a se lua în luna mai, într-un consens cât mai larg.

M-aș bucura însă și mai mult ca, pentru a ajunge împreună la cea mai bună variantă, să ne focalizăm serios pe următoarele coordonate:

În esență, o schimbare importantă este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus decât înainte și școala (curriculum de specialitate flexibil), și elevul (CDEOȘ)! Așadar, în ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, de fapt decizia se duce mai mult spre școală și elevi, iar prin această descentralizare încurajăm autonomia și performanța, pentru a se păstra sau chiar a se crește numărul actual de ore la anumite discipline.

Să fim parte din soluție la probleme, nu din probleme, pentru a ajunge prin consultări/dezbateri la cea mai bună variantă pentru copiii noștri. Așa cum am spus în introducere, aștept în următoarele săptămâni să avem această analiză serioasă și discuție constructivă, decizia finală urmând a se lua în luna mai, într-un consens cât mai larg.

Dezbaterea durează 5 săptămâni în care putem analiza orice propuneri bune și putem decide ulterior”.

Articol în curs de actualizare.

Exit mobile version