Ministrul Educației, Daniel David, a respins ideea unei posibile demisii în urma protestelor anunțate de sindicate pentru începutul anului școlar, deși acestea au cerut constant plecarea sa și abrogarea măsurilor de austeritate din Legea 141/2025. Oficialul a declarat miercuri la Digi24, că „nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie”.
Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă îi invită la masa discuțiilor pe profesori și dacă există varianta în care să primească măcar o parte din ceea ce solicită în stradă prin protestele zilnice, ministrul Daniel David a declarat:
„Haideți să fiu cinstit și adevărul este cel mai bun lucru într-o astfel de situație complicată și tensionată. Unu: măsurile de criză s-au luat pentru că noi nu puteam să ne acoperim salariile și bursele până la sfârșitul anului. Deci nu sunt măsuri de reformă, sunt măsuri de criză, nu le-a dorit cineva. Luând aceste măsuri de criză, în acest moment pot spune explicit că salariile și bursele vor fi acoperite până la sfârșitul anului.
Am ascultat și eu ce cer sindicatele. Abrogarea măsurilor este aproape imposibilă, în condițiile în care legea a fost adoptată în luna iulie, deja toată structura școlară s-a organizat, deja anul școlar, ca să spun așa, a început, a început în 1 septembrie. E aproape imposibilă demisia Guvernului. Nu cred că e posibilă demisia mea. Dacă demisia mea rezolvă aceste măsuri și ar anula aceste măsuri, cu bucurie mi-aș da această demisie.”
Declarația vine în contextul în care federațiile sindicale din educație au anunțat că nu se vor opri din proteste „atâta vreme cât avem acest ministru” și au cerut atât demisia sa, cât și retragerea pachetului de austeritate. Liderul FSE, Marius Nistor, a afirmat marți că: „Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”.
Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a declarat și el explicit că: „Nu vom renunța până când ministrul David nu va pleca din funcție, fie prin demisie, fie prin demitere. Nu avem garanția că nu va lua în continuare măsuri dezastruoase pentru Educație”
Astfel, în timp ce sindicatele își condiționează acțiunile de plecarea ministrului și de anularea măsurilor, Daniel David spune că niciuna dintre aceste variante nu este posibilă și califică abrogarea drept „aproape imposibilă”.
Foto: ID 357739815 | Daniel David © LCVA | Dreamstime.com
