Când vorbim despre meditații suntem obligați să ieșim din ipocrizie, cu atât mai mult cu cât președintele României este și primul meditator al țării. Realitatea este că:
- Meditațiile au existat, există și vor exista în toate țările lumii. Am trăit ani buni în Franța, SUA, Japonia, Germania și Anglia. Meditațiile există peste tot și sunt mai complexe ca la noi. De ce? Pentru că niciun sistem de educație nu poate să ofere acel mentorat individualizat de care are nevoie fiecare copil pentru a-și optimiza dezvoltarea sau remedia problemele. Relevant pentru România este că președintele ei, Klaus Iohannis, este primul meditator al țării: chiar el a spus că și-a făcut șase case din meditații. Bravo lui, o spun fără nicio ironie. Nu e nimic rău să câștigi un ban transferând cunoaștere elevilor. E și asta o dovadă că statul are obligația să încurajeze meditațiile, adică transferul de cunoaștere.
- În România meditațiile se fac la negru. Asta nu este bine. Piața este estimată la trei miliarde de lei, deci un potențial de 300 de milioane de lei de colectat din impozite. Bani cu care s-ar putea plăti suplimentar cam 1500 de lei anual fiecărui profesor de la clasă.
- Recentul anunț al ANAF, care clarifică ce au de făcut meditatorii pentru a fi în acord cu legea, trebuie citit, în opinia mea, ca o atenționare că vor urma controale. Ele sunt posibile legal, băncile având obligația de a coopera cu fiscul. Să judecăm drept: ANAF are ca atribut legal să colecteze cât mai multe impozite, potrivit legilor. Nu este corect să fie înjurat ANAF pentru că cere, prin proceduri complicate, plata impozitelor de la profesori pentru meditații, ci trebuie înjurat legiuitorul care scrie legi atât de împovărătoare și proceduri atât de complicate pentru oamenii onești.
- Profesorii continuă să fie bătaia de joc a politicienilor și în afara școlii. E convingerea mea* că profesorii doresc să respecte legea, inclusiv cea fiscală, dar realitatea de pe teren este că în România, din pricina legilor tembele, e mai ușor să îți iei doctoratul decât să plătești impozitele datorate, dacă ești om cinstit. Și atunci mulți profesori preferă să dea meditații la negru.
- Să spunem lucrurilor pe nume: nu e nimic rău că un profesor dă meditații și câștigă un ban muncit. Toxică însă este promiscuitatea asociată uneori cu meditațiile: e inacceptabil să dai meditații copiilor de la clasă. E inacceptabil să predai mai puțin pentru a avea „clienți” sau de a condiționa nota la clasă de meditații date de tine. Îmi pare destul de dubios să primești toată ziua bună ziua elevi la tine acasă, în sufrageria în care mănânci de paște sau în bucătărie printre pătrunjel și carne tocată.
Având în vedere aceste adevăruri și, în același timp, nevoia de meditații, care sunt soluțiile, ce anume ar trebui să facă statul?
- a) Proceduri simple de impozitare. S-a simplificat impozitarea bonelor și femeilor/bărbaților care fac curat în casele oamenilor. De ce nu se poate și pentru profesori? Scăzută impozitarea de la 10 la 5%, sau, pentru a încuraja recuperarea pierderilor educaționale post-COVID, chiar 0%, fără obligația de a-ți face PFA.
- b) Simplificarea procedurii de înființare a unui PFA pentru meditații, pentru cei care doresc asta. De exemplu, conform legislației actuale, un student la matematică nu poate să dea legal meditații unui elev de clasa a V-a, pentru că la înființarea unui PFA i se cere o diplomă, pe care nu o are încă.
- c) Statul ar trebui să meargă și mai departe și să ofere vouchere pentru educație: în loc să risipească banii europeni (inclusiv PNRR) pe idei fantasmagorice, statul ar trebui să acorde copiilor, în special celor nevoiași, vouchere de meditații. Se dau vouchere pentru orice: vacanțe, mașini de spălat, mașini electrice și panouri fotovoltaice. Doar pentru ce e mai important -și de ce ducem lipsă- educația, nu dăm vouchere. Ba mai le și punem piedici celor care ar putea să-i facă mai deștepți pe copiii noștri să predea.
- d) Deductibilitatea la calculul impozitelor a banilor plătiți de părinți pentru meditații. Astfel părinții ar cere bon pentru meditații și ar fi încurajați să plătească pentru educația copiilor.
În concluzie: nu, nu e nimic rău cu meditațiile. Ele trebuie încurajate. Nu, ANAF nu face nimic greșit cerând ca meditatorii să își plătească impozitele potrivit legilor în vigoare. E însă total greșită atitudinea politicienilor -ei sunt cei care fac legi!- care au gândit proceduri de impozitare extrem de constrângătoare și care dau pomeni pentru orice le trece prin cap, dar nu pentru esențial: nu dau nimic pentru mintea copiilor noștri! Aștept să văd un politician mai deștept care să treacă pe repede înainte o lege care să aplice punctele a, b, c și d de mai sus. Hai, că nu e greu și, în plus, și statul va câștiga bani, și oamenii vor fi mai mulțumiți.
*de ce cred că profesorii ar plăti impozite pe meditații dacă ar fi ușor administrativ? Pentru că astfel ar putea justifica venituri mai mari, deci ar putea lua credite mai mari și avantajoase pentru un apartament, o mașină sau altele. Și nu ar mai avea stresul că vine ANAFul peste ei.
____
Despre autor:
Daniel Funeriu a fost ministru al Educației în 2009-2012, perioadă în care a implementat o nouă lege a educației, bazată pe Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru educaţiei condus de Mircea Miclea (Legea educației nr. 1/2011, în vigoare și în prezent, dar modificată masiv de toate partidele care s-au succedat la putere). A fost consilier prezidențial în domeniul educație și europarlamentar. În prezent, face parte din corpul de experți al Comisiei Europene care asistă Guvernul Republicii Moldova în eforturile de a implementa Acordul de Asociere UE – Republica Moldova. Chimist cu doctoratul obținut la Universitatea din Strasbourg sub îndrumarea laureatului nobel Jean-Marie Lehn, Daniel Funeriu a fost cercetător în Japonia și SUA, înainte de a reveni în țară.
Disclaimer: Articolul a fost preluat, cu acordul autorului, de pe blogul acestuia. Opinia autorului nu este neapărat și cea a redacției.