Fiscul publică ghidul profesorului care dă meditații. Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat – document / Declarația de venit trebuie depusă până pe 25 mai

17.877 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Documentul de 14 pagini explică pas cu pas ce trebuie să facă profesorii în cazul în care iau bani de la copii pentru aceste meditații. Printre obligațiile amintite de Fisc sunt cele de a declara veniturile, de a depune formularele prevăzute de lege în termenul stabilit și de a deține casă de marcat.

Primul pas pe care trebuie să-l facă profesorii care acordă meditații pe bani este să se autorizeze la Registrul Comerțului. Apoi, după autorizarea funcţionării, persoanele fizice au
obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică până la data de 25 mai, se arată în document.

Meditațiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului școlar, preuniversitar și universitar reprezintă operațiuni scutite de taxa pe valoare adăugată, se arată în actul oficial.

„În situația în care contribuabilul care obţine venituri din activități independente încasează
integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie, acesta are obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, se arată în ghid.

În Declarația de venit contribuabilii au două opțiuni pentru determinarea venitului net anual:

  • fie pe baza normelor de venit;
  • fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

Ghidul publică și un exemplu pentru calculul normei de venit:

„O persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022 și va desfășura această activitate, în mod continuu, până la finele anului. În acest caz, pentru stabilirea impozitului pe venit este avută în vedere norma de venit de la locul de desfășurare a activității.

Norma anuală de venit, publicată pe site-ul ANAF, este în cuantum de 27.600 lei. Astfel,
impozitul pe venit aferent venitului net anual se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului, impozitul datorat fiind 2.760 lei (27.600 lei x 10% = 2.760 lei)”.

Dacă activitatea se desfășoară pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de
venit aferentă activităţii se reduce proporţional, astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care s-a desfăşurat activitatea respectivă.

Profesorul care dă meditații poate ajusta norma anuală de venit prin completarea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, dacă e și salariat.

De exemplu, o persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022, activitate ce se va desfășura în mod continuu până la finele anului. Norma anuală de venit este de 27.600 lei.

Contribuabilul este și salariat, cu normă întreagă, caz în care beneficiază de reducerea normei de venit potrivit coeficienților de corecție, în cotă de 50%.

Stabilirea normei anuale de venit prin ajustare se va calcula astfel: 27.600 lei x 50% = 13.800 lei (venitul net anual recalculat)

Impozitul pe venit aferent se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net
annual recalculat, astfel: 13.800 lei x 10% = 1.380 lei (impozit)

Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai inclusiv a anului
următor
celui de realizare a venitului.

În cazul în care contribuabilul optează pentru determinarea venitului net pe bază de norme
de venit, acesta are obligaţia să completeze Registrul de evidenţă fiscală, numai în partea
referitoare la venituri şi nu are obligaţii privind evidenţa contabilă.

În situația în care contribuabilul a optat pentru stabilirea venitului net anual din activități
independente, în sistem real, venitul net anual din activități independente se determină pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri. În acest caz „impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil”.

Exemplul oferit de ANAF:

„O persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022, activitate ce se va desfășura
în mod continuu până la finele anului și optează pentru determinarea venitului net în sistem real.

Venitul brut estimat este 30.000 lei, iar cheltuielile deductibile estimate sunt în sumă de 10.000 lei. Venitul net anual estimat se determină ca diferență între venitul brut estimat și cheltuielile deductibile estimate, respectiv: 30.000 lei – 10.000 lei = 20.000 lei

Impozitul pe venit anual estimat aferent se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra
venitului net anual estimat, astfel: 20.000 lei x 10% = 2.000 lei (impozit)”.

Cum se calculeaza contribuția de asigurări sociale prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei anuale de calcul.

Exemplu: „O persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022, activitatece se va desfășura în mod continuu până la finele anului, iar venitul net anual determinat în sistem real/normă de venit anual este cel puțin egal cu plafonul de 12 salarii minime brute pe țară.

Aceasta datorează contribuție de asigurări sociale și iși alege baza minimă de calcul (în anul 2022, salariul minim brut este de 2550 lei iar baza minimă anuală de calcul este 30.600 lei). Contribuția de asigurării sociale aferentă se calculează prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei anuale de calcul, astfel: 30.600 lei x 25% = 7.650 lei (CAS)”.

Profesorii pensionari care au venituri din meditații nu datorează contribuții, potrivit ANAF.

Contribuabilul nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activitatea independentă dacă:

  • este asigurat în sisteme proprii de asigurări sociale și nu are obligația asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii;
  • are calitatea de pensionar

Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei anuale de calcul.

Exemplu: „O persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022, activitate ce se va desfășura în mod continuu până la finele anului, iar venitul net anual determinat în sistem real/normă de venit anual este cel puțin egal cu plafonul de 12 salarii minime brute pe țară.

Aceasta datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate la baza anuală de calcul (în anul 2022, salariul minim brut este de 2550 lei iar baza anuală de calcul este 30.600 lei).

Contribuția de asigurării sociale de sănătate aferentă se calculează prin aplicarea cotei de
10% asupra bazei anuale de calcul, astfel: 30.600 lei x 10% = 3.600 lei (CASS)”.

Articol în curs de actualizare


12 comments
  1. Exemplu:
    O persoană fizică își începe activitatea la 01.01.2022 și o continuă, la negru, fără a se înscrie în Registrul comerțului, ca și până acum, până la finele anului. Persoană datorează la ANAF 10% × 0 lei = 0 lei.

  2. Sigur! Prof de română și matematica fac meditații pe bandă rulantă. Plătesc impozit pemiliardele încasate până acuma sau acei bani nu se pun?
    Cei mai mari evazioniști sunt profesorii care fac meditații.

  3. Nu sunt cadru didactic,dar sunt parinte si mi se pare o mizerie…In conditiile in care ,,mai marii, ,nu sunt capabili sa realizeze ca educatia trebuie sa fie o prioritate,totul e un haos: școli cu wc in fundul curții,abandon scolar in crestere,materiale didactice inexistente,salarii de mizerie,etc.Nu poți face cu drag o meserie cand stii ca ti se va taia curentul sau gazele din cauza ca nu ai cu ce plăti….Fac meditații de nevoie,pentru un ban in plus.Evident sunt si profesori,ca in orice meserie,care nu fac cinste,insa majoritatea,aveti o meserie,datorită lor,PROFESORILOR! Analfabeții care ne guvernează nu vor sa stie realitatea din școli,totul se decide de sus,din pix.Rusine!

  4. Gasesc ei solutia pentru a ,,dribla ghidul”. Vor incasa in obiecte (veioze, noptiere, carpete, tablouri etc) sau in produse (rosi, capsuni ca tot au sarit peste 30/ kg, carne de peste, vita, alte delicateste etc). Ca romanu-i inventiv, se stieeee! Mintea odihnita sigur gaseste solutia convenabila pentru toata lumea.

  5. În sfârșit, un lucru foarte bun, pe care îl face Fiscul. Trebuie taxați, la sânge, putorile de profesori, care dau meditații cu câte 4-5 elevi și care la oră nu își dau interesul și nu fac nimic sau aproape nimic și îi jignesc pe elevii care nu fac meditații cu ei

  6. Doamne, nu aveți ceva mai bun de făcut? Ce profesor va declara că are venituri din meditații? Doar președintele țării a fost cel care a declarat asta, doar după ce a ajuns președinte. Acum ar mai declara? Hai că mă faceți să râd! Apucați-vă de ceva mai eficient pentru țară și lăsați glumele! 🙂

  7. ANFU -UL alearga dupa profesori cum alearga DNA -UL dupa politicieni.Cu circ si paine ,sa potoleasca dorinta de justitie si de razbunare ! Ca DNA dai niste ani de inchisoare si dupa ce iese din puscarie pleaca intr o tara exotica sau are un cartier rezidential !anaf ul sa confiste averile celor care au furat si dupa aceea un profesor care ia 50 de lei pentru o ora sa raspunda.altfel balanta justitiei ori e slaba ori e corupta !probabil amandoua !de bine de rau profesorul ajunge la ore ,politicianul ba !dar pana la urma profesorul ajunge unde trebuie cand trebuie ,politicianul ajunge unde vrea !unul are vocatie ,celalalt are sansa arogantei si nesimtirii !Ucraina ne a aratat ca putem face pentru altii ceea ce nu suntem capabili sa facem pentru noi !sa pupam sa vizitam si ne pozam !

  8. Este un mod de calcul total incorect. Cum adica vine statul si stabileste norma aia de venit de 27.000 de lei asa de la ei din burta. Este o suma foarte mare, foarte putini profesori chiar scot atat din meditatii intr-un an, la 60 de lei sedinta (cat e in tara nu in Bucuresti sau orase mari) . Cei care au venit cu suma asta nu stiu specificul activitatii de meditatii si anume: in vacante nu prea se fac deloc, ca nu vin elevi, apoi nr de elevi fluctueaza pe parcursul semestrelor, unii elevi lipsesc des din diverse motive, altii renunta etc , poate profesorul oboseste (consumul nervos este imens, tinand cont ca e o activitate desfasurata in afara programului de lucru, a orelor de curs, in weekend-uri cand ar trebui sa se odihneasca etc), si atunci cum sa stabilesti impozitul la 27.000 de lei, poate nu faci nici 5000. Este total incorect, normal ar fi sa se stabileasca impozitul la venitul realizat in mod efectiv la SFARSITUL ANULUI, nu la inceput. Ca abia atunci stii cat ai facut. Tocmai ptr ca nu ai un contract ferm incheiat cu elevul/parintele ca sa stii ca vei incasa in anul respectiv o anumita suma. Pai depui declaratie la 1 ianuarie astia iti stabuilesc impozitul, si tu nu mai ai elevi sau nu mai faci, dar trebuie sa platesti impozit la sfarsit. Apoi te mai pune sa cumperi si casa de marcat, care costa vreo 1000 de lei, ma intreb de ce, daca impozitul il platesti tot la norma stabilita de ei?!

    Deci este incorect, si nu va stimula profesorii sa isi declare aceste venituri suplimentare in acest mod. Unde mai pui ca statul nu si-a achitat el obligatiile fata de profesori, nu da salariile conform legii (de 2 ani deja), da anul acesta doar 5% din “Datoria” stabilita prin HJ, dar vrea impozite din meditatii aplicate la sume fanteziste, astia nu sunt normali la cap!
    Am mai cititi acolo ceva cu 100.000 de euro pe an, astia sunt dusi cu pluta rau…
    Daca statul vrea bani din meditatii, sa stabileasca un mod corect de calcul, procentul sa se aplice la venitul exact realizat. Este o absurditate sa pui orice profesor care poate scoate doar cateva mii pe an sa plateasca impozit la 27.000.

    1. Exista doua opțiuni de impozitare: pe baza de norme de venit sau în sistem real. Pentru venituri mai mici, impozitarea se poate face în sistem real.

  9. Acest ghid e valabil și pt instalatori, zugravi, vopsitori, cosmeticiene, coafeze, antrenori, instructiri de ski sau altceva, etc, etc, medici cu cabinete private magazine chinezești, care nu dau niciodată factura?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă îndeamnă „întreg personalul din educație” să revină la catedră, deși profesorii și angajații protestează în școli. Șeful Executivului anunță că „rămânem deschiși dialogului” cu sindicatele, fără vreo propunere concretă

Nicolae Ciucă a pus din nou o postare pe Facebook, un mesaj în care salută adoptarea legilor Educației și are câteva referiri la situația tensionată din școli, unde luni a…
Vezi articolul

Șeful ANAF, Lucian Heiuș: Nu am spus niciodată că fac controale la profesorii care dau meditații și nici nu am făcut / Luna trecută, șeful ANAF spunea că își dorește ca profesorii care dau mediații să fie avertizați prin SMS că este ilegal dacă nu plătesc impozit pe veniturile declarate

Șeful ANAF a subliniat, într-o conferință de presă în care a prezentat un bilanț al controalelor din ultima perioadă ale ANAF la agenți economici și persoane fizice, că profesorii care…
Vezi articolul

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele “Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul