Suntem născuți din și pentru spectacol – Istoric vorbind, până și un copil din primar știe că suntem un popor spectaculos. Și spectacular. Încă de la origini. Ne-am născut (desigur, spectaculos!) din urmașii zeilor dacici și ai lui Traian, împăratul ale cărui legiuni cucereau lumea, întorcându-se la Roma cea faimoasă și civilizată, după cucerirea Daciei, încărcat de daruri și prăzi de război, cu capul bărbos și mâna dreaptă ale lui Decebal și decretând 135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Un spectacol diurn și nocturn, de panem et circenses (pâine și circ) greu de imaginat azi. Și totuși…
Schimbând epoca și registrul
135 de zile! Cam atât a durat și anul școlar preuniversitar 2020-2021. Poate chiar mai puțin, dacă ne referim la timpul real dedicat studiului și la școala pe bune. E drept, n-au fost zile de sărbătoare, ci de pandemie, numai că pentru unii dintre noi (inclusiv cadre didactice) semnificația cuvântului pandemie a echivalat, din păcate, cu un bun prilej și cu o scuză pentru a nu face nimic. Sau aproape nimic. Sub protecția unui stat social prietenos cu cei care nu fac mare lucru, salariile au fost asigurate integral pentru personalul din învățământ, didactic și nedidactic, chiar și în lunile în care școala a fost fizic închisă, pentru a se deschide apoi sau pentru a funcționa alternativ într-un online confuz și de amatori și în scenarii mixte, doar pe ici-colo și în mod excepțional cu manifestări exclusive de școală adevărată.
Mai mult, vacanțele (chiar două vacanțe de Paști!) și concediile plătite integral au curs normal. Situația a fost identică și pentru elevi. Deși au stat acasă, li s-au plătit tuturor abonamentele pe mijloacele de transport pe care n-au avut cum să le folosească sau pe care le-au folosit secvențial, li s-au asigurat și plătit integral burse în continuare. Materia a fost decimată, ministerul a publicat suficiente teste de antrenament, replicate parțial sau total la examene, s-au făcut simulări oficiale, elevii fiind încurajați cu note mari, validându-se astfel tacit o așa-zisă evaluare online, în realitate un simulacru de evaluare, total irelevantă, și încurajându-se puternic meditațiile particulare, plătite din buzunarul părinților sau al susținătorilor legali ai elevilor.
Anul școlii de acasă
Anul acesta școlar a fost anul școlii de acasă. Nu doar ca școală într-un online pentru care am fost, cu puține excepții, total nepregătiți (municipiul Cluj-Napoca fiind în acest sens o excepție fericită!), ci și ca anul în care au explodat meditațiile particulare, plătite de familiile elevilor. Și nu vorbim doar de orele particulare de după orarul zilnic al elevilor, ci și de orele din zilele de sâmbătă și duminică, până seara târziu, și chiar de ore particulare livrate dimineața, în paralel cu orele online de la clasă. Lucrez demult în învățământ, chiar aici în Cluj-Napoca, încă de la debutul meu în carieră, dar n-am auzit niciodată despre atâția profesori (profesori performanți, de altfel, dar nu numai) care să livreze un așa mare număr de ore de meditații particulare pe zi, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică!
Cât sunt și cât au fost acestea de legale, cât de moral e gestul de a pregăti elevii de la clasă în particular (și la tarife de Cluj-Napoca!) nu e greu de ghicit și nici de identificat documentele oficiale, codurile și regulamentele ce interzic asemenea practici. Ele există de ani buni, dar nu le aplică nimeni. Sau le aplică în secret, departe de urechile și de ochii opiniei publice!? Ați auzit cumva ca instituțiile în drept să identifice și să ia măsurile legale împotriva unor astfel de practici? Dacă nu împotriva cadrelor didactice ce-și meditează pe bani elevii de la clasă, măcar împotriva acelora care nu fiscalizează deloc aceste meditații particulare?! Dacă da, vă rog dați-mi și mie de știre!
Cum se numesc asemenea practici și dacă ar trebui să fie ele compatibile cu comportamentul și activitatea celor care lucrează în educație, fiind ei înșiși (sau trebuind să fie) modele sociale pozitive și exemple de urmat pentru elevii lor, iarăși nu mă întrebați, pentru că știți fiecare răspunsul. Și atunci? Să acceptăm că toți suntem puțin pătați și să ne pătăm cu nepăsare în continuare?
Pandemia morală a școlii românești
Scriam la începutul acestui articol că suntem născuți pentru spectacol. În realitate, se pare că suntem născuți pentru a ne da în spectacol. Oricum am lua-o și oricâte scuze am căuta și găsi (salariile mici în învățământ, faptul că orele particulare se înmulțesc prioritar sub presiunea solicitărilor părinților și nu atât la solicitarea profesorilor sau că și cei care ar trebui să controleze și să ia măsuri legale împotriva școlii subterane nefiscalizate își dau copiii la aceste meditații etc., etc.!), furatul căciulii în învățământul obligatoriu gratuit în România nu trebuie tolerat în continuare. Dimpotrivă, aceste practici trebuie fie recunoscute, asumate legal și reglementate, fie interzise și sancționate pe măsură. Altfel vom încuraja în continuare necinstea, compromisul, furtul mascat, corupția intelectuală și vom zădărnici aplicarea măsurilor corecte și necesare privitoare la punerea în practica educațională a unei reale egalități de șanse, împiedicând accesul la educația de calitate pentru copiii și elevii din mediul rural sau din mediul urban defavorizat. Și nu numai!
Să facem acest pas până încă nu e prea târziu, până mai avem profesori cu conștiința nepătată de asemenea practici, profesori de școală și nu de meditații pe bani, precum și comunități locale ce se identifică fundamental cu școala (Aici Clujul primarului Boc e poate cel mai elocvent exemplu. Cel puțin din câte cunosc eu!). Pentru că, trebuie spus și recunoscut și că s-a ajuns la situația alterării și dublării subterane a școlii publice românești cu mult înainte de anul pandemiei de Covid-19, pandemia scoțând doar mai puternic în evidență această măsură dublă a valorii și a lipsei principiilor morale în educația românească. O școală subterană, nedeclarată, cu ore plătite din greu de familiile elevilor ce riscă să provoace, la rândul ei, o nouă pandemie, o pandemie morală mai gravă decât trecătoarele epidemii, fie ele și globale, o pandemie ce poate afecta substanțial viitorul școlii și, prin aceasta, al societății românești.
Că numai din profesori buni ies elevi buni (și aici mă delimitez de afirmația ministrului Educației care susținea că directorii sunt coloana vertebrală a învățământului, rugându-l să verifice în chiar bibliografia recomandată de minister pentru concursul de directori recent amânat, unde scrie negru pe alb că rolul acesta îl are profesorul și nu directorul!) și că marile probleme ale societății noastre sunt în primul rând de etică și de moralitate se cunoaște. După cum se cunoaște și că școala bună, îndeosebi școala publică, accesibilă tuturor, se face cu oameni buni și cinstiți, cu modele (și ne referim aici atât la profesori, cât și la părinți și la comunitate) și cu principii morale puternice, exemplare. Numai așa vom putea scrie în continuare cuvintele Școală și Educație cu majusculă. Dovadă că vechii greci știau ei ceva când spuneau că zeii, dacă voiau să pedepsească un muritor, îl făceau profesor.
__________
Despre autor:
Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.
Sursă foto: Arhiva personală / Mircea Bertea