Sincer, mi se pare că trăim o perioadă chiar critică, în care retrăiesc cu atâta putere zilele din decembrie 2024. Atunci, mi s-a întâmplat, ca după evenimentul care ne-a marcat pe toți, să fiu sunat de oameni, contactat de prieteni – câți mai existau, care se întrebau, atât de simplu, ce se întâmplă cu noi, unde vom ajunge, ce se va ajunge de România.
În prezent, de circa o săptămână îmi tot răsună în minte cuvintele profetice ale revoluționarului polonez Tadeusz Kościuszk, Finis Poloniae, rostite în bătălia dintre polonezi și ruși din 1794, de la Maciejowice, ce a consacrat sfârșitul statului polonez. Și veți spune, ce legătură au acestea cu situația de la noi ?!
Aici nu este vorba despre o simplă invocare sau comparație, căci, personal, îmi este tot mai greu să înțeleg că în contextul complicat în care două războaie – cel din Ucraina și Orientul Mijlociu, marchează situația Lumii, inclusiv România, în care trăim o criză energetică fără de pereche în istorie, deschiderea tot mai evidentă către dreapta radicală, putem spune chiar extremistă, a unor partide ce se revendică de la stânga și în România, provoacă așa de multe cutremure interioare, care fac ca înfățișarea scenei politice românești să marcheze mai multe formațiuni politice drept nefrecventabile. Nu trebuie uitat nici faptul că actualele frământări politice și instabilitatea în general, opresc orice activitate relevantă, inclusiv în domeniul educației.
Zilnic ni se înfățișează că tinerii, mai mult decât generațiile, care au experimentat perioada comunismului sunt tot mai vulnerabili la a accepta regimuri autoritare sau respectiv, mesaje autoritare. Sondajele ce sunt vehiculate, cât sunt ele de reale și cu acoperire în realitate, ne arată o opțiune către ceva deloc plăcut. Să fie aceasta alternativa la ceea ce clasa politică din România ne-a oferit de peste trei decenii și jumătate?
Și pentru aceasta există explicații, pornind de la dezamăgire, atracție către regimul forte și indiferența față de principiile democrației. Către ce ne îndreptăm? Cum înregistrează omul obișnuit, profesorul, cel dominat de grijile cotidianului, toate aceste evenimente ? Unde ne oprim din acest drum, aproape dur ? Uneori, nu pot să nu mi reamintesc lamentațiile lui Stefan Zweig, aflat în pragul emigrării în condițiile instaurării regimului nazist în Germania și care avea să sfârșească tragic într-un hotel din America latină.
Vom vedea ce ne rezervă istoria după ziua de marți, 5 mai 2026! [N. Red Votul Moțiunii de cenzură PSD-AUR ]
Educația constituie unul dintre cei mai importanți factori ai oricărei societăți, iar, situația sa influențează în mod direct direcția generală de evoluție.
Dincolo de toate aparențele, nu știu realmente cât de mult se cunoaște starea reală a corpului profesoral din învățământul românesc în etapa actuală – zvonuri, schimbul de informații pe rețelele de socializare, etc.. Raportul OECD privind economia României în 2026 menționează faptul că ne confruntăm în continuare cu participare scăzută la ciclul educației, o rată crescută a abandonului școlar și afirmarea, dar și adâncirea unor decalaje. Și ca să continuăm, încă se vorbește cât de actual mai este, în prezent, efortul îndreptat către obținerea performanței la clasă.
Măsurile de austeritate și impactul acestora, caracterul sensibil al multor demersuri desfășurate, rezultatele, care ridică multe probleme privind simulările examenelor naționale din luna martie 2026, rezultatele olimpiadelor școlare, organizate în baza unei metodologii novatoare, așteptările privind lansarea în dezbatere publică a proiectelor de programe pentru clasele a X-a – a XII-a, debutul activității de elaborare a manualelor școlare pentru clasa a IX-a, lansarea ideii privind unele acțiuni revendicative în rândul cadrelor didactice, ca să menționăm doar câteva, toate se articulează într-un cadru general agitat, ca să nu zicem, chiar tensionat.
Dincolo de toate acestea, dincolo de afirmațiile privind subfinanțarea, se vorbește în continuare despre o abordare nouă a educației, despre digitalizarea optimă a acesteia, despre analiza parcursului educației ca un drum, care are ca punct terminus deschiderea sufletului și formarea personalității tânărului ca beneficiar al educației. Mesajului forului diriguitor al educației merge către promovarea mai ales a faptelor bune, dialogul și apelul către părinți, elevi și profesori.
Desigur, mesajele pozitive au menirea lor intrinsecă, aceea de a perpetua o realitate optimă, în măsura în care aceasta există și, mai ales, este diseminată. Ce facem însă cu profesorul, care marcat de grijile cotidiene, sarcinile de lucru de toate zilele, care deseori îl duc în statutul de burnout ? Profesorul de liceu, dintre cei tradiționaliști, care încă există și care lucrează intens cu manualul, va trebui, ca din luna septembrie, odată cu începutul noului an școlar să dovedească, la clasa a IX-a, abilități deosebite în schimbarea zilnică și pe ore a manualului, atunci când în orarul său se afla mai multe clase de profile si specializări diferite.
De ceva vreme, parcă am renunțat să mai vorbim despre reforma în educație. S-a terminat? S-a implementat? Mai este în curs de activare ? Cum faci reformă cu cât mai puține resurse sau apăsându-i pe dascăli? Cum se poate împăca sporirea normei didactice, mărirea numărului de elevi la clasă, instabilitatea, tot mai prezentă, stresul asupra părinților și elevilor, cu un lucru total lăudabil și anume, forjarea ideii de reformă prin construcția noilor planuri-cadru la liceu sau, de exemplu, cu datele prezente în Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)?
Toate sunt întrebări ce sunt prezente în mintea tuturor slujitorilor școlii românești și care pot constitui tema unor dezbateri reale și autentice.
Învățământul românesc se află la o răscruce. Avem nevoie de investiții consistente, intensificarea activității legislative, profesionalizarea managementului școlar și, mai ales, modernizarea și digitalizarea demersului didactic, cu menținerea elevului drept actor principal.
Altfel, există o amenințare, dincolo de o simplă Analiză SWOT – blocarea societății românești.
PS.
De circa un an resimt ce înseamnă o atitudine anti-, simt ce înseamnă să fii exclus, criticat, respins, înlăturat din acțiuni, activități, proiecte. Uneori, mă uimește viteza cu care sunt eliminat din activitate! Mă regalează o așa atitudine a foștilor colegi și “prieteni” !!! Desigur, aceasta nu este un capăt de țară. Îi asigur că viața merge înainte, rămân dascăl de istorie, chiar dacă orcile se luptă.