De la ce vârstă pot fi amendați copiii sau pedepsiți de judecător? Lecția de educație juridică în școală

Foto: Pexels.com

Anul trecut, au fost arestați aproape 1.000 de minori care aveau vârste peste 14 ani. Potrivit legii, până la 18 ani elevii sunt minori, dar între 14 și 35 de ani sunt tineri. Care sunt responsabilitățile pe care copiii le câștigă odată cu vârsta și până la ce vârstă plătesc părinții pentru pagubele produse de copil, aflăm din manualul de Educație juridică realizat de judecătorul Cristi Danileț.
Vârsta deciziilor împreună cu părinții / Foto: www.educatiejuridica.ro
Când încep amenzile / Foto: www.educatiejuridica.ro
Justiția a decis / Foto: www.educatiejuridica.ro
Ce trebuie să facă părinții sau profesorii pentru ca elevii lor să facă Educație juridică?

Directorii și diriginții contactează, fie prin intermediul Inspectoratelor Județene Școlare, fie direct, instanțele și parchetele din localitate sau din apropiere, pentru a cere prezența unui magistrat în rândul elevilor sau pentru a organiza o vizită la instanța judecătorească, a declarat pentru Edupedu.ro judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj.

Și părinții îi pot cere direct dirigintelui de la clasă Educație juridică pentru copii, iar profesorul se adresează instanței celei mai apropiate, care are un magistrat desemnat deja pentru a ține astfel de cursuri.

Copiii și tinerii află de la magistrați cum este organizat statul, cum funcționează justiția, care sunt drepturile și îndatoririle elevilor. La cererea profesorilor, elevii vor fi primiți în vizite la instanțe și parchete.

În urma unui protocol semnat între Ministerul Educației și Ministerul Justiției, există magistrați formați pentru predarea la clasă, care le pot explica oricând copiilor și tinerilor elemente juridice de bază.

Mai multe informații despre Educația juridică în școli și licee, pe pagina facebook.com/eduiuris și pe site-ul www.educatiejuridica.ro

Foto: Pexels.com

Exit mobile version