VIDEO Decizia de a deschide școlile pe 14 septembrie ar putea fi luată de școli sau de autoritățile locale, spune ministrul Educației

Descentralizarea deciziei de a deschide școlile pe 14 septembrie este luată în calcul „până la nivelul unității de învățământ”, în funcție de numărul de îmbolnăviri din localitate sau județ, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, la „Dezbaterea: Cursa celor 30 de ani în educație în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?”, organizată de World Vision România.

Anisie a spus că avem un număr tot mai mare de îmbolnăviri și că încă așteaptă din partea Ministerului Sănătății normele sanitare. În funcție de acestea pot fi anunțate și deciziile.

Monica Anisie: După cum observați situația nu este chiar foarte bună. Există de la o zi la alta un număr tot mai mare de îmbolnăviri”

Moderator: Luați în calcul la acest moment o descentralizare a formulei în care vor învăța copiii? descentralizare a deciziei, dacă deschid școlile total sau nu, în funcție de numărul de îmbolnăviri la nivelul județului, orașului, comunității locale?

Monica Anisie: Se ia în calcul și o astfel de variantă. Să descentralizăm decizia chiar mergând până la nivelul unităților de învățământ”.

O descentralizare a decizie de deschidere sau nu a școlii și în ce condiții ar însemna ca fiecare unitate să poată evalua situația din localitate sau din zona sa și dacă nu sunt cazuri de infectare să poată deschide porțile pentru toți elevii, cu distanțare fizică și norme sanitare, iar daca sunt multe cazuri, școala să rămână închisă și educația să fie online.

Un exemplu de descentralizare a fost anunțat de Republica Modova. Autoritățile de la Chișinău au anunțat că decizia de deschidere a școlilor va fi luată de fiecare autoritate locală în parte.

Vezi aici toate declarațiile ministrului Educației la Dezbaterea: Cursa celor 30 de ani în educație în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?”, organizată de World Vision România.

Foto: Monica Anisie/Captura World Vision

Exit mobile version