“Declarația” guvernului privind salarizarea profesorilor, publicată în Monitorul Oficial – ”soluție” dezgropată de Nicolae Ciucă din epoca Adrian Năstase: cinci ”declarații” emise de guvern și publicate în Monitor acum 20 de ani

Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com

O monitorizare realizată de Edupedu.ro a identificat, pe Portalul Legislativ, sute de documente ce conțin în titlu cuvântul “Declarație”, dar dintre acestea doar cinci au fost emise de Guvernul României – exceptând documente emise de unele instituții guvernamentale, precum declarațiile comune cu alte instituții, “declarațiile pe proprie răspundere” sau “declarațiile de consimțământ”. Cele cinci identificate sunt toate “declarații” emise de guvernul Năstase, în urmă cu circa 20 de ani.

Context juridic:

Pentru a fundamenta “Declarația” publicată joi în Monitorul Oficial, despre care Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, a confirmat că nu are valoare juridică, ci doar politică, Guvernul a invocat mai multe prevederi legale:

O altă lege, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislatrivă pentru elaborarea actelor normative, menționează la Articolul 11 ce acte se publică în Monitorul Oficial – Partea I. Nu sunt menționate clar “declarațiile” guvernului, ci “hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru” etc.:

Site-ul Monitorului Oficial precizează ce tipuri de acte sunt publicate în partea I, menționând, generic, la punctul F: “Actele Guvernului”.

De menționat că declarațiile nu sunt considerate a fi “izvoare de drept” sau ca făcând parte din cadrul juridic din România – vezi aici o listă detaliată a instrumentelor juridice existente, începând cu Legea fundamentală, continuând cu legile organice și ordinare, decretele, actele normative ale guvernului etc. Actele normative ale guvernului sunt ordonanțe, ordonanțe de urgență, hotărâri), la care se adaugă cele emise de administrația publică centrală (ordine, instrucțiuni, regulamente) și locală.

Precedentele de acum două decenii

În aceste condiții, Edupedu.ro a căutat, pe Portalul Legislativ, câte documente ce includ în titlu cuvântul “Declarație”/”Declarația” au fost emise de Guvernul României și publicate în Monitorul Oficial. 

Astfel, au fost identificate doar cinci “Declarații” emise de Guvern, publicate în Monitorul Oficial. Toate au fost emise în timpul Guvernului Adrian Năstase. Mai precis:

Singurul alt document de tip “Declarație” emis de guvern care a mai fost publicat în Monitor este declarația pe propria răspundere, adoptată ca document de sine stătător, pe care cetățenii erau nevoiți să o completeze pentru a se deplasa, la începutul pandemiei Covid-19 (martie 2020).

Foto: © Stevanovicigor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale: Declarația adoptată de Guvern pentru profesori ”are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care s-ar putea ca de săptămâna viitoare să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție” / Nu are valoare juridică, ci doar politică
DOCUMENT Ce prevede „declarația” pentru salarizarea profesorilor, aprobată de Guvern și publicată urgent în Monitorul Oficial, deși documentul nu are nicio valoare normativă sau juridică
Exit mobile version