Deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, îi cere ministrului Sănătății să se exprime categoric în favoarea depolitizării deciziei introducerii Certificatului StopCovid: “Ministrul Rafila este înconjurat de o puternică facțiune din PSD care se opune introducerii Certificatului StopCovid pentru exercitarea activităților profesionale. Din această cauză, la scurt timp după ce a ajuns ministru, domnul Rafila a schimbat tonul”

Marilen Pirtea / Foto: Facebook.com

Deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, a solicitat public ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să se exprime categoric în favoarea depolitizării complete a subiectului Certificatului StopCovid, se arată într-un mesaj postat de acesta pe Facebook.

Pirtea i-a mai cerut lui Rafila să lase Institutului de Sănătate Publică și Comisiei de Epidemiologie din Ministerul Sănătății rolul de a se exprima public, pe bază de argumente științifice, argumente care se vor constitui în baza dezbaterilor parlamentare pentru adoptarea, mai apoi, a legislației Certificatului StopCovid.

Mesajul integral al lui Gabriel Pirtea de pe Facebook:

„Sunt și politicieni care confundă gândirea critică și experiența complexă cu aplicarea cameleonică a unui dublu sau chiar triplu limbaj.

Ministrul Rafila este înconjurat de o puternică facțiune din PSD care se opune introducerii Certificatului StopCovid pentru exercitarea activităților profesionale. Din această cauză, la scurt timp după ce a ajuns ministru, domnul Rafila a schimbat tonul, se exprimă tot mai nuanțat, aproape de limita renunțării la ideea de Certificat SopCovid.

Este un motiv semnificativ pentru care premierul Nicolae Ciucă a luat decizia de a nu adopta HG pentru introducerea Certificatului StopCovid, arătând că dezbaterea și votul din Parlament va aduce o certă clarificare asupra susținerii deschise pentru adoptarea legislației Certificatului StopCovid.

PNL este categoric pentru introducerea Certificatului SopCovid, o măsură adoptată în mai multe state europene, cu grade diferite și maniere specifice de implementare. Libertatea personală, mai ales în privința deciziei vaccinării, garantată constituțional, nu poate să primeze și să impieteze asupra dreptului la muncă al celorlalți. Când condițiile de muncă implică multe obligații foarte specifice, contextualizând un set de obligații profesionale, între care se află și obligația de a proteja sănătatea celorlalți, atunci, pe lângă libertatea individuală de a apela sau nu la vaccinare, devine foarte importantă și obligația profesională de a asigura protecția colectivă a sănătății.

Despre asta e vorba atunci când se dezbate introducerea Certificatului StopCovid în mediile profesionale.

Până când reușim să adoptăm în Parlament legislația Certificatului StopCovid, iată că asistăm la prologul valului 5, cu aproape 4000 de infectări în ultimele 24 de ore, a doua zi consecutivă în care se dublează numărul de infectări cauzate de Covid-19.

În calitate de parlamentar ce aparține arcului guvernamental, prin grupul PNL de la Camera Deputaților, îi solicit domnului ministru Rafila să se exprime categoric în favoarea depolitizării complete a deciziei asupra motivării pentru introducerea Certificatului StopCovid, lăsând Institutului de Sănătate Publică și Comisiei de Epidemiologie din Ministerul Sănătății rolul de a se exprima public, pe bază de argumente științifice.

Așteptăm din partea Ministrului Sănătății să prezinte în Parlament, comisiilor de specialitate și plenului legislativului, setul de argumente și concluzii științifice pe care ISP și Comisia de Epidemiologie din MS le pot formula în legătură cu adoptarea Certificatului StopCovid. Acest demers este absolut necesar pentru a elimina pericolul abordării politice a unei situații legate de sănătatea publică, care nu ar aduce decât paralizarea dezbaterii, odată cu radicalizarea opiniilor parlamentare în legătură cu un subiect prin excelentă științific și medical.”

Exit mobile version