Descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor – cerută oficial de Consiliul Național al Elevilor. Tinerii solicită și discutarea mai multor scenarii pentru examenele naționale

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Consiliul Național al Elevilor cere oficial Ministerului Educației să descentralizeze decizia privind deschiderea școlilor, în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local. Solicitarea vine în contextul în care noul Guvern nu a anunțat clar nici până acum care este modalitatea în care elevii vor învăța odată ce vacanța de iarnă se încheie.

Elevii avertizează că “este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță”.

UPDATE: Ministrul Educației anunță că va ține cont de scenariul privind descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local, propus de Consiliul Național al Elevilor

Amintim că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Știrile Pro TV că “instituțional” ministerul “își dorește deschiderea cât mai grabnică a școlilor”, însă întrebat de reporter dacă pe 11 ianuarie elevii vor reveni în bănci, Cîmpeanu a anunțat indirect că nu.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

’Consiliul Național al Elevilor solicită descentralizarea deciziei privind deschiderea
școlilor

Pe data de 11 ianuarie se va încheia vacanța de iarnă, iar elevii se vor întoarce la școală în format online, conform anunțurilor făcute de către Ministerul Educației. Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Național al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga țară. Majoritatea colegilor noștri ne-au transmis că școala online este obositoare, ineficientă și complet nesustenabilă pe termen lung.

Ținând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naționale, de al doilea semestru al acestui an școlar și că multe localități din țară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educației să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităților de învățământ, în funcție de rata incidenței la nivel local, asigurând, în același timp, materialele sanitare necesare desfășurării cursurilor în siguranță.

Mai mult, este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță.

„Odată cu începerea anului 2021, e important să nu uităm faptul că educația se află, la momentul de față, într-un moment de cumpănă, iar Ministerul Educației trebuie
să răspundă cu celeritate nevoilor sistemului de învățământ: prezența la cursuri în format
fizic, acolo unde situația epidemiologică o permite, și realizarea unui plan de recuperare
a materiei pentru elevii care nu au putut să participe la cursurile online, din cauza lipsei
unui dispozitiv la internet. În caz contrar, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase!
Creșterea ratei analfabetismului funcțional ne bate la ușă. Cu educația nu e de glumă!
Solicităm Ministerului Educației demararea procesului de dialog cu partenerii sociali,
pentru a găsi cele mai bune soluții pentru reînceperea cursurilor.”, a declarat Rareș Voicu,
președintele Consiliului Național al Elevilor.’

Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă:          Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri:                            Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Semestrul al II-lea (17 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.

DOCUMENT Structura anului școlar 2020-2021 – documentul publicat în Monitorul Oficial:
Structura anului școlar 2020-2021 / Foto: Monitorul Oficial
Calendar Evaluarea Națională 2021

Vezi și: Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației

Calendar BAC 2021
31 mai-4 iunie 2021Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
16-17 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
6-9 iulie 2021Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021Afișarea rezultatelor finale

Vezi și: Modele de subiecte pentru BAC 2021 au fost publicate de Ministerul Educației: descarcă modelele de cerințe pentru Matematică, Română, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

Citește și:
VIDEO Școlile nu se redeschid pe 11 ianuarie, anunță ministrul Educației: “Mi se pare mult prea scurt”
Ministrul propus al Educației: Recuperarea cursurilor – cu precădere pentru elevii care vor susține examene. Pentru educație remedială avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare
OFICIAL Tezele au fost anulate pentru acest an școlar prin ordin de ministru. Noua modalitate de calcul a mediei, care va fi trecută în catalog tot cu cerneală roșie
Cum se calculează mediile elevilor pe semestrul I, fără teze. Monica Anisie: Media semestrială se calculează prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor din evaluarea continuă, la cel mai apropiat număr întreg
Calendar Evaluarea Națională 2021: Examenele încep pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba română
Calendarul de admitere la liceu 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial: Repartizarea computerizată la liceu are loc pe 16 iulie / Când sunt probele de aptitudini, de limbă modernă și admiterea elevilor cu CES
Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor face pregătire la școală și vor avea teste de antrenament, în semestrul al doilea – anunță Monica Anisie
Bac 2021 Calendarul oficial al examenului: probele scrise sunt între 28 iunie – 1 iulie, rezultatele vor fi afișate pe 5 iulie. În sesiunea de toamnă probele scrise sunt înaintea celor de competențe
Ministerul Educației vine cu precizări despre cum va continua școala, după ce noul secretar de stat a spus că speră ca în semestrul II să se facă ore față în față: În funcție de evoluția situației epidemiologice, vom stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământ
Structura anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial: Școala începe pe 14 septembrie 2020, iar în semestrul II sunt două vacanțe de Paște
Exit mobile version