Ministrul Educației anunță că va ține cont de scenariul privind descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local, propus de Consiliul Național al Elevilor

5.552 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că va ține cont de scenariul privind descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local, propus de Consiliul Național al Elevilor. Declarația a fost făcută la Antena3. Cîmpeanu a spus că va lua în calcul toate scenariile pe care le va despinde din discuțiile cu partenerii sociali și cu autoritățile sanitare.

Moderatoarea emisiunii l-a întrebat pe Cîmpeanu dacă va ține cont de ceea ce au cerut cei din Consiliul Național al Elevilor, ca această redeschidere a școlilor să se facă în mod descentralizat, în localitățile în care nu există o raportare mare a numărului de cazuri să se facă acolo redeschiderea școlilor?

Voi ține cont de orice scenariu care va rezulta în urma analizei pe care o voi face începând cu jumătatea lunii ianuarie, inclusiv de scenariu la care faceți referire dumneavoastră”, a răspuns Cîmpeanu.

Reamintim că luni, 4 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor a cerut oficial Ministerului Educației să descentralizeze decizia privind deschiderea școlilor, în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local. Solicitarea vine în contextul în care noul Guvern nu a anunțat clar nici până acum care este modalitatea în care elevii vor învăța odată ce vacanța de iarnă se încheie.

Elevii avertizează că „este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță”.

În intervenția de la Antena 3 Cîmpeanu a mai spus că a cerut în toate școlile și universitățile o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţamânt, de care va ține cont în decizia de deschidere a școlilor.

Sorin Cîmpeanu a enumerat și cei trei parametri pe care îi ia în calcul pentru redeschiderea școlilor: evoluția epidemiologică, campania de vaccinare și situația elevilor aflați în risc de încheiere a mediilor.

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. În orice caz, Câmpeanu e om serios,raspunde diplomatic, nu îl vad facand poze cu elevii si batand palma cu ei, cum făcea Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul anonim – Scrisoare către ministrul Daniel David: Cine anunță profesorii care au venit în școala noastră că nu mai sunt destule ore? Directorul calculează norme și nu întrezărește nicio soluție. Noi, oamenii școlii, nu avem indiferența și răceala sistemului, nouă ne pasă, statisticile au suflet

Sunt profesorul școlii, nu al sistemului! Fac parte dintr-o școală de elită, unde sunt mulți olimpici naționali pe metru pătrat. Desigur că performanțele de top se datorează înzestrării intelectuale deosebite…
Vezi articolul
Cum se calculează vechimea pentru înscrierea la gradele didactice II și I

Toate școlile vor înființa Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării și un grup de acțiune, care va include și un polițist, în prima săptămâna de cursuri a anului școlar 2024-2025

În prima săptămâna de cursuri a anului școlar 2024-2025, toate unitățile de învățământ vor stabili componența Comisiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul…
Vezi articolul

„Ora cu și pentru animale”, opțional inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor Ilfov pentru clasele de gimnaziu, a fost depus pentru avizare, ca opțional național și la grădiniță, grupa mare, la Ministerul Educației, după ce fusese propus și pentru gimnaziu

Inspectoratul Școlar Ilfov propune ca opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat și implementat pentru gimnaziu în anul școlar 2024-2025, să ajungă în oferta de opționale și la nivel de…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion, despre Evaluarea Națională de la clasa a II-a: Nu recomandăm pregătiri suplimentare, astfel încât să-i denaturăm scopul / Poate cuvântul „națională” sună presant pentru părinți, dar evaluarea e un lucru firesc, îl facem zi de zi la școală

Evaluarea Națională de la clasa a II-a nu ar trebui să devină un motiv de pregătire intensă pentru elevi, a afirmat, marți secretarul de stat Sorin Ion, la Radio România…
Vezi articolul

Corectare digitalizată la Bacalaureat. Parcursul unei lucrări de la predarea ei către profesorii asistenți și până la urcarea în platformă. Documentele trebuie șterse de pe laptop la final – procedură

Operațiuni cu text în limba engleză, grija ca pe prima pagină să nu scrie candidații și atenția pentru ștergerea lucrărilor de pe desktopul computerului la finalul scanărilor sunt câteva din…
Vezi articolul