Dezinfecția claselor cu lămpi cu ultraviolete, în școli, nu este recomandată de Institutul Național de Sănătate Publică

Foto: Andrey Sukhachev | Dreamstime.com

Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unitățile de învățământ, sunt tot mai dese, specialiștii INSP nu susțin această metodă de dezinfecție, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.

“Institutul Național de Sănătate Publică nu recomandă utilizarea lămpilor UV pentru dezinfecția suprafețelor în unitățile de învățământ cu scopul limitării transmiterii COVID-19.

Întrucât accidentele survenite în urma utilizării lămpilor UV în unitățile de învățământ, sunt tot mai dese, precizăm că specialiștii INSP nu susțin această metodă de dezinfecție, opinie transmisă de altfel, tuturor instituțiilor ce au solicitat un punct de vedere în această direcție. Utilizarea dezinfecției cu UV este specifică unităților sanitare, fiind o metodă fizică de dezinfecție a aerului și suprafețelor din încăperi.

Punerea în funcțiune a acestor lămpi trebuie executată numai de persoane calificate și instruite în acest sens. În timpul funcționării persoanele nu trebuie să fie în încăpere, în caz contrar, persoanele expuse dezvolta reacții nedorite la nivel ocular (conjunctivită, foto-oftalmie, cataractă) sau la nivel cutanat (arsură până la transformare malign).

Totodată atragem atenția că măsurile de curățenie și cele de aplicare a produselor de curățenie și a dezinfectanților prevăzute atât în recomandările naționale cât și în cele ale Organizației Mondiale a Sănătății, asociate cu o aerisire fără abatere de la frecvența și perioada corectă de timp, asigură un mediu propice desfășurării activităților educative. Igiena mâinilor, igiena respirației, evitarea aglomerației, aerisirea frecventă a spațiilor sunt metodele dovedite ca fiind eficiente în prevenirea transmiterii COVID-19.

În concluzie metoda dezinfecției cu UV nu reprezintă o opțiune pentru dezinfectarea sălilor de curs în școli”, scrie INSP.

Reamintim că în urmă cu 10 zile, la o școală din Galați, 14 copii de clasa a IV-a și învățătoarea lor au fost afectați de o lampă cu lumină ultravioletă lăsată aprinsă în clasă.

Foto: Andrey Sukhachev | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version