„În rural, „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” sunt foarte binevenite, dar cum să faci asta fără bani? Ce faci cu cei care nu pot plăti? Pleci cu 20 și lași patru în clasă?”, a declarat Mariana Stan, directoarea Școlii Gimnaziale din Dor Mărunt, în emisiunea InfoEdu de la TVR, de pe 26 octombrie.
Directorii avertizează că, deși programele precum Săptămâna Verde sau Școala Altfel sunt privite ca oportunități educaționale importante, mai ales în mediul rural, implementarea lor este grav afectată de lipsa finanțării.
Mulți directori spun că nu au resurse pentru a organiza activități relevante, iar familiile nu își permit costurile suplimentare pentru excursii sau materiale.
Aceeași problemă este confirmată și de raportul de cercetare al Institutului de Științe ale Educației (ISE), publicat în iulie 2025, care arată că una dintre principalele dificultăți ale programului „Săptămâna Verde” ține de resursele materiale și logistice, întrucât activitățile organizate în afara școlii, cum ar fi vizitele sau excursiile, depind de fondurile disponibile ale școlilor și părinților. Documentul subliniază că lipsa unui sprijin financiar coerent determină mari diferențe între unitățile de învățământ, ceea ce transformă un program național cu scop educațional într-unul marcat de inegalități sociale.
Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic „Jean Monnet” din București, Mariana Stan, directoarea Școlii Gimnaziale din Dor Mărunt, Călărași și Iulian-Ninel Nicolae, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Magheru” din Caracal, au discutat despre utilitatea și provocările programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” din perspective diferite, în emisiunea Info Edu de la TVR, moderată de Diana Dumitrașcu.
Mariana Stan: În rural, activitățile non-formale sunt foarte binevenite, dar cum să faci asta fără bani?
Mariana Stan, directoarea Școlii Gimnaziale din Dor Mărunt, a spus că, în mediul rural, Școala Altfel rămâne o oportunitate importantă pentru copii, însă este greu de pus în practică fără finanțare.
„În zona rurală, activitățile non-formale sunt foarte binevenite. Sunt baza prin care poți forma copilul, nu doar informa, dar problema este că nu avem resurse. Copilul trebuie scos în contexte variate de viață ca să-l formezi, dar cum să faci asta fără bani?”, a spus Mariana Stan.
„La Dor Mărunt sunt copii care nu au bani nici pentru un pachet. Ce faci cu cei care nu pot plăti excursia? Cum pleci cu 20 și lași patru în clasă sau le spui „voi rămâneți la bibliotecă”? Trebuie să fim atenți și la partea emoțională. Când colegii se întorc și povestesc ce-au făcut, ceilalți copii rămân marginalizați”, a adăugat Mariana Stan.
Directoarea a subliniat că ar trebui sa existe finanțare pentru aceste programe. „Dacă tot am gândit acest program, să existe fonduri alocate special. În plus, trebuie claritate: unele școli iau bani de la părinți, altele nu. Nu e normal ca într-o școală să se poată merge în excursie și în alta nu”, a concluzionat Mariana Stan.
Iulian-Ninel Nicolae: Ne descurcăm cum putem. Pentru nivelul primar și gimnazial sunt benefice, dar pentru liceu cred că nu mai sunt destul de eficiente
Iulian-Ninel Nicolae, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Magheru” din Caracal, a spus că unitatea pe care o conduce organizează activități locale, finanțate din sponsorizări și fonduri extrabugetare.
„Ne-am concentrat pe activitățile în școală. Am organizat competiții sportive între elevi, spectacole, activități de Crăciun și de Paște. Premiile le oferim din surse extrabugetare. Eu caut sponsorii, pentru că sunt managerul instituției și trebuie să susțin financiar aceste activități”, a spus directorul Iulian-Ninel Nicolae.
Acesta a subliniat, la fel ca directoarea Stan, că ar trebui finanțate: „ar trebui însă alocate sume suplimentare, dacă vrem să organizăm Școala Altfel și Săptămâna Verde fără să fim tot timpul puși într-o situație ingrată față de părinți.”
Întrebat dacă este de acord cu propunerea de eliminare a programelor, Nicolae a răspuns că „pentru nivelul primar și gimnazial sunt benefice, dar pentru liceu cred că nu mai sunt destul de eficiente”.
Raluca Răducanu: Problema este această abordare globală, toată lumea la fel, care creează discriminări
„Problema este această abordare globală, toată lumea la fel, așa cum deja se poate observa din discuție. O abordare de acest fel creează discriminări. Pe de o parte, în ceea ce privește nevoile copiilor, acestea sunt total diferite. Nu vorbesc doar despre nevoile care țin de vârstă, ci despre nevoi diverse, noi suntem aici din trei școli diferite, cu copii din medii diferite, cu familii diferite, pregătire diferită, interese și dorințe diferite.
Eu spun că trebuie să le desființăm, pentru că, nu știu, copiii noștri pot să facă activități sportive tot timpul, facem mereu pentru ei, deci nu mai este o nevoie. Dar domnul director spune că în școala dumnealui este o nevoie reală. Poate și doamna director spune același lucru. Nevoile copiilor sunt diferite dintr-un mediu în altul. Finanțările sunt diferite”, a spus Raluca Răducanu.
„Primăria Sectorului 1 a alocat 1.000 de lei pe colectiv, pentru trei activități. Asta înseamnă 10 lei de copil pe activitate. Nici măcar nu poți intra la un muzeu cu suma asta. Cu atâtea clase și cicluri de învățământ, organizarea e un puzzle uriaș.
În fiecare an încerc altă formulă, anul acesta am digitalizat totul, am avut lansări de carte, conferințe, dezbateri, ateliere și tot nu au fost ceea ce a trebuit. Sunt elevi care participă la multe activități și alții care nu participă deloc. Este o utopie să spunem că acestor copii sau unora, multora dintre ei nu le este suficient ce facem noi în clasă în orele de curs și au nevoie de altceva. Dacă nu sunt interesați nici în clasă de modul în care lucrăm cu ei, nu vor fi interesați nici de aceste activități extra școlare”, a concluzionat Raluca Răducanu.
Reamintim că Ministerul Educației lasă la latitudinea școlilor finanțarea activităților din Săptămâna Școala Altfel, iar pentru Săptămâna Verde au existat câteva fonduri de la Ministerul Mediului, însă puține unități de învățământ au reușit să le acceseze.
