Opționalul școlar „Ora cu și pentru animale”, inițiat de Direcţia pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov şi mai multe ong-uri din domeniu, va fi introdus în şcoli, la nivel naţional, după ce a obținut aprobarea în acest sens, potrivit unui comunicat al CJ Ilfov, citat joi de Agerpres.
Sursa menționează că urmează publicarea în Monitorul Oficial, iar ulterior opționalul va putea fi ales de orice şcoală din ţară.
În ianuarie, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică programa școlară pentru Ora cu și despre animale, disciplină opțională din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, pentru elevii de clasa a V-a și a VI-a, pe 13 ianuarie 2026. Programa școlară se aplică începând cu anul școlar 2026−2027, după cum a semnalat Edupedu.ro atunci.
- Această disciplină a fost introdusă în școlile din județul Ilfov anul trecut, pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a. În aprilie anul acesta, inițiatoarea opționalului, Hilde Tudora, director al Direcției de Protecție a Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a discutat cu ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre includerea acestuia în oferta națională începând cu februarie 2026.
Potrivit Agerpres, Hilde Tudora, director la Direcţia Protecţia Animalelor CJ Ilfov, a spus că opţionalul este pentru clasele a V-a şi a VI-a şi poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare. „Noi am realizat şi o materie suport. O dăm oricui are nevoie. Materia e adaptată la realitatea care ne doare. Le spunem copiilor că animalele nu au ce căuta pe străzi, îi învăţăm să fie responsabili, să conştientizeze ce înseamnă prevenţia, sterilizarea animalelor, cum să interacţioneze cu animalele, cum să nu mai facă poză cu ursul”, a afirmat Hilde Tudora.
- Programa cuprinde teme esenţiale şi actuale: Respectul pentru orice formă de viaţă; Legislaţia privind protecţia animalelor; Îngrijirea şi protecţia animalelor de companie şi de fermă; Sălbatic, liber, protejat; Conceptul ‘O singură sănătate’ (boli, zoonoze şi interconexiuni între sănătatea umană şi animală).
Cristina Ghiţă, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov, a punctat că, în prezent, pentru al doilea an şcolar consecutiv, peste 600 de elevi din Ilfov au parte de ‘Ora cu şi pentru animale’. Aceasta a precizat că, după un an de opţional în Ilfov, copiii şi profesorii au completat chestionare de feedback, iar cifrele interpretate de cercetători arată că 62% dintre elevi afirmă că i-au ajutat pe colegi atunci când aceştia au avut nevoie; 62% declară că au demonstrat mai multă grijă faţă de fiinţele vulnerabile, ceea ce sugerează o extindere a empatiei dincolo de mediul şcolar; 58% menţionează că au colaborat mai bine cu colegii iar 56% spun că le este, în general, mai uşor să lucreze împreună.
