DOCUMENT Actele pentru bursele de studiu și de ajutor social se pot depune până pe 31 ianuarie la școală, prin e-mail sau poștă, anunță Ministerul Educației / Bursele de merit, pentru cei cu media 9,50 în anul școlar trecut – precizări despre ce înseamnă revizuirea semestrială a listei beneficiarilor și ce venituri sunt luate în calcul la bursele de studiu

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Actele pentru bursele de studiu și de ajutor social se pot depune până pe 31 ianuarie 2022 la școală, prin e-mail sau poștă, anunță Ministerul Educației într-un set de precizări pentru aplicarea noilor criterii de burse trimis în școli vineri, obținut de Edupedu.ro. Documentul a fost cerut de reprezentanții elevilor și de către cei ai părinților, care acuzau faptul că noile criterii de acordare a burselor nu ar fi interpretate unitar în toate școlile.

Ministerul Educației anunță că termenul de primire a dosarelor de bursă este 31 ianuarie, inclusiv, iar în condițiile actuale pandemice dosarele de bursă pot fi depuse chiar prin e-mail sau poștă.

„Având în vedere situația epidemiologică actuală, depunerea la unitatea de învățământ a cererilor și actele care dovedesc dreptul de acordare a bursei, după caz, pentru obținerea bursei de studiu, respectiva bursă de ajutor social, în semestrul al doilea se poate realiza inclusiv prin mijloace electronice de comunicare, scanate sau fotocopiate, pe adresa de e-mail comunicată de unitatea de învățământ sau prin poștă, cu confirmare de primire până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv”, precizează documentul.

Școala va confirma primirea documentelor prin e-mail transmis pe adresa comunicată.

Unul dintre cele mai interpretate criterii de acordare a burselor din noul ordin a fost cel care prevedea că în semestrul al II-lea lista beneficiarilor este revizuită „în funcție de situația școlară a elevilor”.

Ministerul Educației susține că este vorba despre o revizuire doar pentru clasele a V-a și a IX-a, deși în ordin nu există această precizare. Mai mult, Ministerul Educației susține că prin revizuire a vrut să scrie că înseamnă și eliminarea elevilor care nu mai sunt elevi în acea școală.

„Revizuirea semestriala lista beneficiarilor, în funcție de modificările survenite în situația școlară a elevilor, prevăzută la articolul 8 alineatul 3 presupune adăugarea elevilor de clasa a V-a, adăugarea sau eliminarea elevilor de clasa a IX-a, precum și eliminarea elevilor care nu mai au calitatea de elevă respectiva unitate de învățământ”, se arată în precizările oficiale.

Documentul explică și cum se acordă bursele în acest semestru, pe baza mediilor de la finalul anului trecut. Cu alte cuvinte, doar cei care au avut în anul școlar 2020-2021 media 9.50 și peste, iau de acum bursa de merit, deși pe primul semestru au luat această bursă toți cei care au avut media 8.50 și peste.

„Începând din anul 2011, fără întrerupere, la acordarea burselor de merit și a burselor de studiu se are în vedere situația școlară a elevului din anul școlar precedent. Excepție fac elevii din clasele a V-a și a IX-a, care pot beneficia de bursă din semestrul al II-lea, conform prevederilor articolului 8 alineatul 1 litera a, b și litera c, respectiv ale articolului 10 alineatul 1, litera a, b și c. Media generală sau media de pe semestrul I prevăzută la articolul 8 alineatul 1, literele a, b, și c, respectiv articolul 10 alineatul 1, literele a, b și c reprezintă media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor semestriale de la toate disciplinele și de la purtare. Conform prevederilor articolului 9, acordarea burselor de merit nu este condiționată de depunerea unei cereri în acest sens”, se mai arată în documentul trimis de Ministerul Educației în toate școlile.

Completări și pentru bursele sociale

„În categoria elevilor care pot beneficia de bursa socială prevăzută la articolul 14 alineatul 1, litera b se încadrează elevii orfani sau elevii crescuți de un singur părinte, sau elevii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială dispusă de către Comisia pentru protecția copilului sau, după caz instanța judecătorească, în condițiile legii.

Prin copil crescut de un singur părinte se înțelege copilul aflat în întreținerea unui singur părinte; autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte”, potrivit clarificărilor.

„Criteriile generale de acordarea burselor de ajutor social pentru categoriile de elevi prevăzute la articolul 14 alineatul 1 literele b, c și d nu condiționează acordarea acestora de venitul net lunar pe membru de familie.

Prevederea se aplică pentru categoria de beneficiar stipulată la articolul 14 alineatul 1 litera a”.

Elevii pentru care nu se condiționează acordarea burselor sociale de venitul net lunar pe membru de familie sunt următorii:

Pentru ceilalți elevi, care nu sunt în categoriile de mai sus, bursa socială se poate acorda dacă este îndeplinit criteriul de venit, recalculat în semestrul II, se arată în document. În venituri intră alocațiile și bursele fraților sau surorilor.

„Conform articolului 13 alineatul 1, bursele de ajutor social să stabilesc la începutul anului școlar, fiind revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Elevii majori sau părinții elevilor minori proveniți din familii al cărui venit s-a modificat pe parcursul semestrului I, astfel încât să corespundă criteriilor generale prevăzute la articolul 14, pot depune cerere pentru acordarea burse sociale în semestrul al II-lea.

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, prevăzut la articolul 10 alineatul 4, se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementare pentru copii, precum și venitul din bursă acordată fraților/surorilor elevului, dacă acestea au fost acordate neîntrerupt în perioada în care s-a calculat venitul”, potrivit documentului.

Ce venituri sunt folosite la calculul pentru bursele de ajutor social și de studiu

„În aplicarea prevederilor articolului 10 alineatul 1 și respectiv articolului 14 alineatul 1 litera a pentru acordarea burse de studiu, respectiv a bursei de ajutor social, începând cu semestrul al II-lea, se are în vedere salariul minim net pe economie din lunile în care s-a calculat venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv octombrie – decembrie 2021 pentru bursa de studiu și ianuarie – decembrie 2021 pentru bursa de ajutor social, astfel: 1.524 lei, respectiv 1.540 lei pentru salariatul care are în întreținere o persoană, 1.556 lei pentru salariatul care are în întreținere două persoane, 1.572 lei pentru salariatul care are în întreținere trei persoane și 1.604 lei pentru salariatul care are patru sau mai multe persoane în întreținere”, precizează ministerul.

”Toate categoriile de elevi prevăzute la articolul 18 primesc bursă de ajutor social și în perioada vacanței lor școlare”.

Aceste categorii sunt:

Precizările integrale aici:

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version