N-am să încetez să o spun: relevanţa pentru viaţă a unor conţinuturi din programele şcolare nu este neapărat proprietatea intrinsecă a acelor conţinuturi. Relevanţa este o degajare de sens, rezultatul unor operaţii intelectuale (şi al unor procese afective) pe care profesorul şi elevul ar trebui să le desfăşoare împreună. Personal, nu m-am simţit niciodată limitat de programele şcolare în această privinţă.
Ca să folosesc câteva dintre exemplele de aseară ale lui Selly, voi spune că nimic nu împiedică un profesor de economie să-şi înveţe elevii ce este indicele ROBOR în cadrul lecţiei despre pieţele monetare şi financiare, cum să economisească, cum să-şi gestioneze finanţele sau cum să conceapă un plan de afaceri. Nimic nu-l împiedică să predea noţiuni legate de consum plecând de la obişuinţele de cumpărător ale elevului, ba chiar să vorbească despre pericolele obezităţii sau ale anorexiei când predă conţinuturi din programă şi formează abilităţi de alegere raţională (tot conform programei).
De asemenea, nimeni nu împiedică un profesor de logică să predea tipurile de inferenţe studiind paralogismele zilnice ale marilor noastre personulităţi (pun intended) şi nici să descifreze cu elevii lui cum se pot ascunde conţinuturi aparent foarte tehnice (de exemplu distribuirea termenilor în inferenţele deductive) în rateurile gândirii noastre (de la stereotipurile de gen la prejudecăţile cele mai nocive; de exemplu, atunci când eşti convins că nu există COVID-19 pentru că tu nu cunoşti niciun caz, încalci legea distribuirii termenilor).
Despre reclamaţia că elevii nu învaţă despre instituţiile de bază ale democraţiei naţionale şi europene nu am prea multe de spus: acestea se studiază la educaţie civică în gimnaziu şi, din câte ştiu, şi la alte obiecte, de exemplu geografie sau istorie.
Pentru a mări însă relevanţa şcolii cred că trebuie să avem mai mulţi profesori care să nu se mai închine la manual, să urmeze programele şcolare în sensul şi în spiritul lor formator, care să-şi propună ca elevul educat de ei să devină un om substanţial din punct de vedere moral, un om informat şi curios şi un cetăţean responsabil mai degrabă decât un performer la examene.
Atunci când încep logica cu o nouă clasă de adolescenţi de 15 ani, am în minte elevul pe care l-aş vrea peste două, trei decenii. Iar elevul meu nu va fi atât cel care a luat 10 la Bac pentru că a găsit corect obversa conversei unei propoziţii particulare, ci acela pentru care aceste date tehnice se vor traduce într-o gândire limpede şi conştientă, elevul care nu va avea şanse să sfârşească într-o fundătură a conspiraţiilor 5G.
Pe de altă parte, m-ar ajuta teribil ca elevii mei să vină de la bun început cu bunăvoinţă şi chef de treabă, să înţeleagă că, de multe ori, relevanţa a ceea ce studiază nu este evidentă de la început, să încerce să ia la fel de în serios temele jucăuşe precum le iau pe cele rigide şi supradimensionate şi să nu-şi mai imagineze că şcoala serioasă este doar şcoala în care se tocesc steril tone de maculatură doctă.
“Imaginează-ţi că eşti un cărucior de cumpărături la Kaufland. Ce oameni ai cunoscut azi? Ce au cumpărat ei? În ce fel i-ai descrie plecând de la cumpărăturile făcute?” Aşa sună uneori o temă la economie.
“Găseşte un silogism în ultimul vlog făcut de Selly. Motivează alegerea făcută”. Aşa poate suna o temă la logică.
Relevanţa nu înseamnă mularea confuză a conţinuturilor pe interesele de moment ale elevului. Relevanţa devine tot mai substanţială şi mai evidentă pe măsură ce ştii şi înţelegi mai mult.
Iar dacă intenţionaţi să mă certaţi că îi acord prea multă atenţie lui Selly, voi spune că, dacă eşti profesor, nu ai dreptul să nu fii atent la ce spune un ins pe care îl ascultă atâţia elevi din România. Cel puţin nu dacă te pretinzi un profesionist.
Despre autor:
Doru Căstăian este profesor de Filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, unde le predă copiilor începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a. Este publicist, traducător, doctor în filosofie (Universitatea de Vest din Timișoara).