Ecoul „Legii Bolojan” în 3 școli din Sibiu: Învățământ simultan, clase mai puține și un nou termen în vocabularul profesorilor: „catedra mozaic” / „Fiind profesor de matematică, la fizică mă descurc, dar biologia o reînvăț în rând cu copiii” – Turnul Sfatului

Sursa foto: Turnul Sfatului

Sursa foto: Turnul Sfatului

În sălile de clasă din trei școli din județul Sibiu, ecoul „Legii Bolojan”, care a adus o serie de schimbări în Educație, se aude diferit. Dacă la Liceul Tehnologic din Târnava deciziile au înghesuit elevii în clase mai puține, la școlile gimnaziale din Ludoș și Apoldu de Jos se fac ore simultan, iar profesorii jonglează cu mai multe materii pentru a-și face norma. Așa a apărut un nou termen în vocabularul dascălilor: „catedra mozaic”, scrie Turnul Sfatului.

Adoptată în 2025, Legea 141 (sau primul pachet fiscal al Guvernului Bolojan, care a avut impact în domeniul Educației – n.n.) a schimbat organizarea școlilor. Ea stabilește un număr mediu de elevi per clasă: 18 la primar, 20 la gimnaziu și 23 la liceu, dar și minime și maxime obligatorii. Pentru școlile mici, acolo unde nu se pot forma clase complete, legea permite predarea simultană, dar și aici numărul minim de elevi a crescut de la 8 la 12.

Tot legea a introdus o altă provocare: profesorii pot completa norma de 20 de ore cu discipline din aceeași arie curriculară. În teorie, o măsură de eficiență. În practică, a dat naștere „catedrei mozaic”, în care un profesor predă trei sau patru materii diferite pentru a rămâne titular, însă nu pentru toate a fost specializat.

Profesorii din Ludoș au învățat să se adapteze. „După noile modificări, fiind o școală cu puțini elevi, profesorii titulari ajung să predea mozaic. Eu sunt profesor de matematică la bază și acum predau fizică, chimie, biologie și tehnologia informației și comunicațiilor (TIC), iar profesoara de română predă franceză, engleză, istorie și educație socială. Sunt o mulțime de aplicații care ne ajută foarte mult”, spune profesoara Ioana Troancă.

Despre predarea la discipline din afara specializării, directoarea vorbește cu sinceritate: „La biologie îmi este foarte greu. Fiind profesor de matematică, la fizică mă descurc, la chimie este în regulă, dar biologia o reînvăț în rând cu copiii. Folosesc aplicații, internet și foarte multe fișe. Oricum, noi suntem obișnuiți cu fișe. La clasele de simultan nu poți altfel. Când unor elevi li se predă, ceilalți lucrează pe fișe.”

Citește reportajul integral pe Turnul Sfatului
Exit mobile version