Editorii acuză Ministerul Educației de “încă un an școlar cu întârzieri în livrarea manualelor”, la clasele a III-a și a IV-a

Foto: Pexels.com

Editorii acuză Ministerul Educației că a întârziat și anul acesta procesul de cumpărare a manualelor școlare, de data aceasta la clasele a III-a și a IV-a unde au expirat contractele valabile până acum. Uniunea Editorilor din România “protestează public împotriva modului total lipsit de interes cu care Ministerul Educației tratează procesul de asigurare cu manuale școlare, atât în format tipărit, cât și în format digital”, spune asociația, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Editorii afirmă că Ministerul a lansat târziu licitația pentru manuale, în data de 22.02.2021, și “deși editurile au mobilizat forțe considerabile (umane, logistice și materiale) și au depus ofertele la termenul propus – 05.04.2021, constatăm că s-au scurs 66 de zile de la data deschiderii ofertelor, dar Ministerul Educației încă nu a încheiat procesul de evaluare”.

Comunicatul integral al Uniunii Editorilor din România:

“Comunicat de presă

Uniunea Editorilor din România, asociație profesională ce reunește principalele edituri de carte școlară și educațională, protestează public împotriva modului total lipsit de interes cu care Ministerul Educației tratează procesul de asigurare cu manuale școlare, atât în format tipărit, cât și în format digital.

Cu toate că existau premisele pentru demararea achiziției de manuale la începutul anului 2021, Ministerul Educației a lansat licitația pentru clasele a III-a și a IV-a doar în data de 22.02.2021, oferind pentru elaborarea proiectelor de manuale școlare o perioadă de timp total insuficientă: 28 de zile calendaristice! După alte două erate, perioada de depunere a proiectelor, pentru pachetul print+digital, a fost mărită la 42 zile calendaristice – o perioadă foarte scurtă pentru realizarea unor manuale de calitate corespunzătoare.

Deși editurile au mobilizat forțe considerabile (umane, logistice și materiale) și au depus ofertele la termenul propus – 05.04.2021, constatăm că s-au scurs 66 de zile de la data deschiderii ofertelor, dar Ministerul Educației încă nu a încheiat procesul de evaluare! Această întârziere, prelungită nepermis de mult, va genera efecte care vor afecta grav procesul de asigurare la timp a resurselor educaționale atât de necesare în această perioadă:

Drept urmare, încă un an școlar cu întârzieri în livrarea manualelor!

Întrebare publică: oare când va înțelege Ministerul Educației că achiziția manualelor școlare ar trebui să respecte un calendar previzibil, cu termene clare și stricte?

Uniunea Editorilor din România – UER”

Foto: Pexels.com

Exit mobile version