Editorii acuză Ministerul Educației de “încă un an școlar cu întârzieri în livrarea manualelor”, la clasele a III-a și a IV-a

4.327 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Editorii acuză Ministerul Educației că a întârziat și anul acesta procesul de cumpărare a manualelor școlare, de data aceasta la clasele a III-a și a IV-a unde au expirat contractele valabile până acum. Uniunea Editorilor din România “protestează public împotriva modului total lipsit de interes cu care Ministerul Educației tratează procesul de asigurare cu manuale școlare, atât în format tipărit, cât și în format digital”, spune asociația, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Editorii afirmă că Ministerul a lansat târziu licitația pentru manuale, în data de 22.02.2021, și “deși editurile au mobilizat forțe considerabile (umane, logistice și materiale) și au depus ofertele la termenul propus – 05.04.2021, constatăm că s-au scurs 66 de zile de la data deschiderii ofertelor, dar Ministerul Educației încă nu a încheiat procesul de evaluare”.

Comunicatul integral al Uniunii Editorilor din România:

“Comunicat de presă

Uniunea Editorilor din România, asociație profesională ce reunește principalele edituri de carte școlară și educațională, protestează public împotriva modului total lipsit de interes cu care Ministerul Educației tratează procesul de asigurare cu manuale școlare, atât în format tipărit, cât și în format digital.

Cu toate că existau premisele pentru demararea achiziției de manuale la începutul anului 2021, Ministerul Educației a lansat licitația pentru clasele a III-a și a IV-a doar în data de 22.02.2021, oferind pentru elaborarea proiectelor de manuale școlare o perioadă de timp total insuficientă: 28 de zile calendaristice! După alte două erate, perioada de depunere a proiectelor, pentru pachetul print+digital, a fost mărită la 42 zile calendaristice – o perioadă foarte scurtă pentru realizarea unor manuale de calitate corespunzătoare.

Deși editurile au mobilizat forțe considerabile (umane, logistice și materiale) și au depus ofertele la termenul propus – 05.04.2021, constatăm că s-au scurs 66 de zile de la data deschiderii ofertelor, dar Ministerul Educației încă nu a încheiat procesul de evaluare! Această întârziere, prelungită nepermis de mult, va genera efecte care vor afecta grav procesul de asigurare la timp a resurselor educaționale atât de necesare în această perioadă:

  • La momentul exprimării opțiunilor cadrele didactice vor fi în vacanța de vară, astfel încât va fi mai dificil să acceseze conținutul manualelor și să-și exercite acest drept;
  • Timpul necesar tipăririi este mult scurtat, creând presiune pe tipografii și pe lanțurile de aprovizionare cu materii prime (în special hârtie de tipar);
  • În această perioadă, majoritatea agenților economici implicați (edituri, tipografii, firme de distribuție, depozite de carte școlară) vor fi afectați de lipsa de personal datorată perioadei de concedii estivale.

Drept urmare, încă un an școlar cu întârzieri în livrarea manualelor!

Întrebare publică: oare când va înțelege Ministerul Educației că achiziția manualelor școlare ar trebui să respecte un calendar previzibil, cu termene clare și stricte?

Uniunea Editorilor din România – UER”

Foto: Pexels.com


3 comments
  1. S-a cerut ,,predarea” manualelor până în 15 (30) martie, dar nici acum nu s-a ,,sfârșit” evaluarea acestora! Oare de ce? Cine, ce așteaptă? Eu am câte 2 propuneri la MM și AVAP la aceste clase, dar…aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anul școlar nu trebuie înghețat, examenele școlare nu trebuie amânate și numărul minim de note trebuie anulat – măsurile propuse de Consiliul Național al Elevilor pentru recuperarea cursurilor suspendate de coronavirus

Consiliul Național al Elevilor propune 5 măsuri de recuperare a cursurilor suspendate din cauza crizei provocate de Coronavirus, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin că anul școlar…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre noile legi ale Educației: Anul școlar 2023-2024 va începe pe o nouă bază legală. Oficialul vorbește despre predictibilitate, dar nu știe când va fi pilotat examenul separat de admitere la liceu și când vor fi transformate inspectoratele școlare în direcții județene de învățământ preuniversitar

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus la TVR Info că noul an școlar va începe pe o nouă bază legală. Declarația vine în contextul în care cele două legi ale…
Vezi articolul