Educația dosarului cu șină sau de ce unele inspectoratele școlare expun profesorii la COVID-19 cu trei săptămâni înainte de examenul de titularizare. Birocratizarea învățământului revine în forță

Birocratizarea învățământului

Foto: © Oleg Dudko | Dreamstime.com

Înscrierile pentru Titularizarea în învățământ, considerat concursul de angajare în sistemul de educație de la noi, sunt programate în perioada 9-16 iulie și, potrivit medotologiei aprobate, acestea pot să se desfășoare și online. Majoritatea inspectoratelor școlare județene cheamă însă profesorii și viitorii profesori la sediul lor pentru depunerea fizică a dosarelor de înscriere, opțiunea de depunere online fiind doar pentru candidații bolnavi, în carantină sau izolare, iar documentele trebuie depuse într-un dosar cu șină. Asta se întâmplă în condițiile în care autoritățile anunță o creștere a numărului de cazuri de COVID-19 și în condițiile în care examenul are loc peste trei săptămâni, pe 29 iulie.

Toate acestea vin în contextul în care unul dintre principalele demersuri anunțate de la începutul mandatului de actualul ministru este debirocratizarea învățământului.

Birocratizarea învățământului

Documentele solicitate sunt, în cele mai multe cazuri, tot documentele eliberate de Ministerul Educației sau care pot fi solicitate de instituții între ele, fără să mai fie puși oamenii pe drumuri, expuși riscului de îmbolnăvire în această perioadă.

Profesorii care participă la Titularizare sunt în primul rând cei care sunt deja în sistem, dar nu au prins/nu există pentru ei post titularizabil și debutanții, cei care acum intra în învățământ.

Metodologia de examen prevede la Art. 110 indice 1, alineatul (1) că „înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea și preluarea contestațiilor conform prezentei Metodologii se pot realiza și electronic în sistem online”. Vezi aici Ordinul 4.302 /2020.

Cum se fac de fapt înscrierile: la sediu, în dosar cu șină

La Inspectoratul Școlar Județean Iași înscrierea are loc offline, potrivit unui anunț publicat pe 7 iulie, fără opțiunea depunerii online. Adică la două școli din orașul Iași sunt chemați toți profesorii din județ care vor să participe la concursul de Titularizare. La fața locului sunt anunțate măsuri de siguranță sanitară și distanțare fizică, însă profesorii sau viitorii profesori vor fi nevoiți să ajungă cu dosarele din toate colțurile județului, cu mijloace de transport în comun, în condițiile reaprinderii cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19.

La Inspectoralul Școlar Ialomița documentele depuse fizic de către candidați trebuie să fie „perforate și îndosariate într-un dosar de plastic cu șină”, potrivit anuțului publicat pe 7 iulie. Doar candidații care nu pot depune fizic dosarele cu șină din motive de sănătate sau pentru că sunt în izolare la domiciliu, ori carantină, pot depune online documentele, se arată în documentul citat.

Și la ISJ Dâmbovița dosarele se depun tot offline, la comisia de înscriere, între orele 9 și 17, potrivit anunțului instituției.

Înscrierile pentru profesorii din județul Hunedoara sunt tot la sediul Inspectoratului – la centrul de înscriere – și doar cei bolnavi sau în carantină, „dovediți de autoritate”, au dreptul să depună online: „candidaţii care din motive obiective nu se pot deplasa la centrul de înscriere în perioada 9-16 iulie 2020 ca urmare a izolării epidemiologice la domiciliu sau a carantinei epidemiologice, dovedite de autoritate, se pot înscrie online”.

Tot depunere fizică a dosarelor se organizează și la ISJ Argeș, cu opțiunea pentru depunere online doar pentru cei care nu pot veni din motive medicale și/sau de carantină, izolare, potrivit anunțului ISJ Argeș.

Înscrierea la Titularizare în județul Suceava va fi făcută tot la sediul centrului de înscriere, potrivit anunțului ISJ Suceava, fără opțiunea de a transmite online documentele.

În Vaslui înscrierile sunt total offline, în sala de ședințe a CJRAE, fără posibilitatea de depunere online a documentelor, iar depunerea dosarelor se va face pe zile alocate fiecărei discipline, conform unei programări publicate.

Depunerea dosarelor, posibilă și online

Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin anunță că depunerea dosarelor pentru Titularizare va avea loc doar online, la fel și Inspectoratul Școlar Brașov. Opțiunea pentru online se regăsește și la Inspectoratul Sectorului 3 din București, precum și la ISMB.

Sunt doar câteva exemple de bună practică în acest moment.

Un demers interesant, care limitează expunerea cadrelor didactice, poate fi considerat cel al ISJ Maramureș, care pentru candidații care au mai participat la concursul de titularizare în ultimii 3 ani face înscrierea la școala la care sunt ei profesori, prin depunerea doar a documentelor de completare la secretariat. Deci oamenii nu se mai deplasează la județ și nu mai depun documente care au fost deja depuse și/sau sunt deja în posesia școlii/sistemului de învățământ.

Birocratizarea învățământului: Ce documente trebuie să depună candidații la Titularizare 2020 și de ce angajatorul le are deja

Pentru un candidat nou, unele documente cerute în dosarul de înscriere la Titularizare sunt justificate. Pentru toți angajații existenți sau viitorii angajați fișele de înscriere și cererile de înscriere sunt necesare și trebuie completate. Ce se întâmplă însă cu celelalte documente sau dovezi care se află oricum în posesia sistemului administrativ al statului, dar pe care profesorii sau cei care vor să devină profesori sunt obligați să le ceară de la diverse autorități.

Să le luăm pe rând:

Ministerul Educației deține deja aceste date pentru că Ministerul Educației este cel care eliberează aceste documente. În plus, adeverințele sunt eliberate conform situației din Registrul Matricol Unic al sistemului de învățământ superios și SIIIR al sistemului de învățământ preuniversitar – o simplă conectare a acestora (amintim că universitățile au primit în urmă cu două luni acces în SIIIR) ar rezolva problema.

Aceste documente sunt eliberate tot de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare și școli, asta înseamnă că documentele sunt în posesia autorităților, în posesia sistemului de învățământ chiar.

Direcția Evidența Populației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne are o serie de protocoale încheiate cu diverse instituții prin care datele despre persoane pot fi validate printr-o simplă aplicație, fără să mai fie nevoie de aceste copii de documente, doar pe baza Codului Numeric Personal. Procedura durează câteva secunde. Copia respectivă oricum nu este folosită, ea doar ajunge în dosar și apoi nimeni nu se mai uită pe acea copie de document.

Documentul este în posesia Ministerului Educației pentru că această instituție l-a eliberat.

Justificat este doar acordul societății comerciale sau alte instituții, dacă e vorba tot de un document MEC, atunci nu este cazul să fie cerut și candidatului.

Aceste date pot fi obținute printr-un protocol încheiat de Ministerul Educației cu Ministerul Afacerilor Interne, la fel ca în cazul copiilor după actele de stare civilă sau de naștere.

Ministerul Educației cunoaște cel mai bine vechimea efectivă în învățământ a fiecărui angajat sau fost angajat, așadar documentul sau datele despre acest lucru pot fi obținute din datele instituției. 

Un protocol cu Ministerul Muncii de acces al școlilor în REVISAL rezolvă și acest lucru. Școlile au oricum acces în REVISAL pentru completarea datelor privind angajații, acest acces poate fi extins și la interogarea REVISAL.

Avizele și atestatele sunt necesare, dar ele pot fi depuse doar online, urmând a fi verificate de minister în baza de date a companiilor/organizațiilor autorizate, care acordă aceste avize.

Documentul, precedat de un control riguros, trebuie să existe, dar să poată fi depus online și verificabil într-o bază de date pentru medicina școlară.

Documentele sunt deținute de școli și inspectorate, deci de instituții ale sistemului de învățământ. Sistemul are evidența tuturor cadrelor didactice cu probleme.

Documentul poate fi inclus in cererea de înscriere.

Ambele documente pot fi obținute direct de inspectorate sau școli printr-un protocol între ministerele Educației și Afacerilor Interne.

Foto: © Oleg Dudko | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version