Educația în căsătoriile din 2018. Nivelul de studii al mirilor și cine cu cine s-a căsătorit

Educația în căsătoriile din România

Educația în căsătoriile din România SURSA: pexels.com

Anul trecut au fost peste 143 de mii de căsătorii, iar mai mult de 23% dintre ele s-au legat între persoane care au studii liceale, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. Din statistică se poate vedea că cele mai multe căsătorii au loc între persoane cu un nivel similar de studii. Ca excepție statistică, în 2018 un bărbat cu doctorat s-a căsătorit cu o femeie fără nicio școală absolvită, iar numărul femeilor licențiate care s-au căsătorit cu bărbați care au doar liceul a fost dublu față de cel al bărbaților cu licență care s-au căsătorit cu femei absolvente de liceu.

Educația în căsătoriile din România

Peste 34 de mii de căsătorii s-au încheiat anul trecut între femei și bărbați care au studii liceale. Este cel mai mare număr de căsătorii încheiate între persoane care au un nivel similar de studii. Pe locul al doilea sunt căsătoriile între „licențiați”, peste 16.500 (studii universitare de licență) și pe locul al treilea ale situații, cu peste 13 mii de căsătorii.

Cele mai multe căsătorii între soți care au niveluri diferite de studii au fost între femeile cu studii universitare de licență și bărbații care au studii liceale, peste 6.500. De remarcat că în situația inversată, numărul de căsătorii dintre bărbații cu licență și femeile care au studii liceale, este aproape la jumătate (3.300 de căsătorii). Peste 6.400 de căsătorii au avut loc între bărbați cu școală profesională și femei care au liceul absolvit.

În statistică apare și o căsătorie între o femeie fără școală absolvită și un bărbat cu doctorat sau post-doctorat, în schimb nu apare nicio căsătorie între o femeie cu doctorat și un bărbat fără școală.

Anul trecut s-au căsătorit 537 de bărbați fără școală și 676 de femei. Pentru aceste persoane, cele mai numeroase căsătorii au fost între ele (289), urmate de căsătoriile cu persoane din nivelurile imediat următoare – studii primare, gimnaziale, liceale și profesionale.

Citește și: Raport CE: România va pierde 7,8 milioane de locuitori, 40% din populație, până în 2060 dacă se dublează migrația. Vor pleca oamenii cu educație înaltă și calificați

Căsătoriile între persoanele cu studii superioare de doctorat au fost puține, doar 66, deși s-au căsătorit în total 296 de femei și 300 de bărbați cu acest nivel de calificare. Din această perspectivă, atât femeile cât și bărbații cu doctorat s-au căsătorit mai mult cu parteneri care au studii masterale și de licență.

În anul 2018 s-au înregistrat 143.292 căsătorii, cu 679 căsătorii mai multe decât în anul 2017. În acest context, rata nupţialităţii a fost mai mare ca cea din anul 2017, înregistrându-se 6,5 căsătorii la 1000 locuitori, potrivit sursei citate.

Cele mai multe căsătorii (14,4% din numărul total de căsătorii) s-au încheiat de bărbaţii şi femeile din grupa de vârstă 25-29 ani, urmate de cele încheiate de bărbații din aceeaşi grupă de vârstă cu femeile din grupa de vârstă 20-24 ani (12,2%).

Foto: INS

Față de anul 2017, în anul 2018, în mediul urban, vârsta medie la căsătorie a crescut cu 0,6 ani atât la
bărbați, cât și la femei, iar în mediul rural, vârsta medie la căsătorie a crescut cu 0,2 ani la bărbați și
cu 0,5 ani la femei. În 2018, vârsta medie în cazul soților la data încheierii căsătoriei a fost mai mică în mediul rural comparativ cu mediul urban cu 2,4 ani pentru soț și respectiv cu 3,0 ani pentru soție.

Cel mai mare număr de căsătorii a fost înregistrat în București (24.476 căsătorii), iar cel mai mic număr de căsătorii s-a înregistrat în județul Tulcea (1087 căsătorii), spune Institutul Național de Statistică.

Situația căsătoriilor la nivel european arată, potrivit datelor disponibile pentru anul 2017, că România se situează printre țările cu o rată a nupțialității ridicată, de 7,3%, alături de Lituania (7,5%), Cipru și Letonia (6,8%) și Malta (6,3%). Țările învecinate României, Bulgaria (4,0%) și Ungaria (5,2%) au rate de nupțialitate mai mici decât ale României.

Structura căsătoriilor pe grupe de vârstă ale soților în anul 2018:

FOTO: Pexels.com

Exit mobile version