Educaţia, nu interdicţiile reprezintă abordarea corectă în relaţia adolescenţi-social media, susține un organism al elevilor germani, în reacție la interdicția privind rețelele sociale pentru copiii din Australia

Foto: © Monkey Business Images - Dreamstime.com

Interzicerea impusă în Australia a accesului la reţelele de socializare pentru tinerii sub 16 ani este o abordare greşită şi educaţia, mai curând decât interdicţiile, ar trebui să fie pe primul loc, consideră un organism federal al elevilor din Germania, transmite miercuri dpa, preluată de Agerpres.

Interzicerea unui lucru nu poate fi prima soluţie a unei politici educaţionale, a atenţionat Quentin Gartner de la Conferinţa naţională a elevilor germani.

Legea australiană care a intrat în vigoare miercuri le interzice copiilor şi adolescenţilor sub 16 ani să deţină conturi pe platforme importante, inclusiv TikTok, Snapchat, YouTube, Facebook şi Instagram. Autorităţile australiene spun că măsura vizează să-i protejeze pe minori de riscurile online. Germania dezbate o abordare similară.

Gartner, în vârstă de 18 ani, care a ocupat până în noiembrie funcţia de secretar general al Conferinţei naţionale a elevilor, a subliniat că restricţiile de vârstă nu vor rezolva problema. „Dacă vorbim despre reglementări sau interdicţii privind reţelele sociale, avem nevoie de o abordare la nivelul întregii societăţi”, a declarat el pentru dpa.

„Atunci trebuie să spunem că societatea în ansamblu nu poate face faţă acestui lucru. Şi atunci avem nevoie de alte formate”, a spus el.

Gartner susţine ca şcolile să ofere profesionişti instruiţi care să-i educe pe elevi cu privire la rutinele sănătoase de somn, mecanismele reţelelor sociale şi dezinformare.

Foto: © Monkey Business ImagesDreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version