Elevi, profesori și părinți au protestat luni în fața Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Turda, pe motiv că un interlop predă matematică în liceu

Foto: captură - video / GenȘtiri - Instagram.com

Mai mulți elevi, profesori și părinți s-au adunat în fața Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Turda, având pancarte cu mesaje precum „Demisia”, „Susținem profesorii CNMV Turda” și „Vrem școală, nu circ. Demisia”, scrie Monitorul de Cluj. Protestul lor vine după ce săptămâna trecută, joi, mai mulți profesori din liceu au intrat în grevă japoneză pentru că recent, la catedra de matematică, a ajuns Ovidiu Vancea ”Balibacea”, cunoscut în localitate ca fost lider al lumii interlope, fiind condamnat la închisoare și cu mai multe probleme penale.

Zeci de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazu” Turda au protestat luni, după ce Vancea, zis „Balibacea”, a predat, ca suplinitor, ore de matematică. Aceștia au cerut demisia directoarei.

Amintim că mai mulți profesori de la acest liceu din Turda au intrat de joi într-o grevă japoneză de avertisment, pentru că la catedra de matematică a ajuns Ovidiu Vancea ”Balibacea”, cunoscut în localitate ca fost lider al lumii interlope, condamnat la închisoare și cu mai multe probleme penale.

Potrivit publicației Monitorul de Cluj, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj susține că Ovidiu Vancea „nu a fost și nu este profesor” al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda.

„Având în vedere faptul că un profesor de matematică al unității se află în concediu medical, domnul Ovidiu Vancea și-a exprimat indirect, printr-un profesor al colegiului, disponibilitatea de a suplini profesorul de matematică aflat temporar în concediu medical, însă nu a fost încheiat niciun contract de muncă cu acesta pe durată determinată. Încheierea unui contract de muncă, inclusiv pentru o perioadă determinată, presupune ca solicitantul să facă dovada unui cazier judiciar, să prezinte aviz psihologic și adeverință de la un cabinet de Medicina Muncii, din care să reiasă că este apt să predea în învățământ. Aceste documente nu au fost aduse în atenția conducerii unității, spre analiză, în consecință, nu se poate vorbi de existența unor relații de muncă între conducerea Colegiului și Ovidiu Vancea”, transmite ISJ Cluj.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj mai susține că „directorul instituției nu a avut nicio întrevedere, respectiv niciun dialog direct cu persoana asociată ca profesor de matematică al Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ Turda”, potrivit punctului de vedere comunicat Inspectoratului Școlar Județean Cluj de către directorul colegiului.

Consiliul Județean al Elevilor Cluj a atras de asemenea atenția asupra acestei situații și a cerut demisia de urgență a directoarei liceului.

Exit mobile version