Elevii cer Guvernului adoptarea unei decizii privind bursele pentru acest an școlar. CNE: Sute de mii de elevi beneficiari ar putea fi în imposibilitatea de a primi bursele școlare aferente lunii septembrie

Foto: CNE

Consiliul Național al Elevilor „trage un puternic semnal de alarmă” pentru că ar exista „un posibil vid legislativ generat de inacțiunile Guvernului”, potrivit unui comunicat al organizației. Dacă nu va exista un act normativ aprobat în curând, „sute de mii de elevi beneficiari ar putea fi în imposibilitatea de a primi bursele școlare aferente lunii septembrie”, susțin reprezentații elevilor.

„Anual, Guvernul României este obligat să adopte o hotărâre prin care să aprobe cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, pentru anul școlar în curs. Cu toate acestea, deși cursurile au început, iar elevii vor trebui să își depună în scurt timp dosarele pentru acordarea burselor și școlile vor fi nevoite să demareze o serie de proceduri pentru acordarea acestora, Guvernul întârzie să adopte o hotărâre, blocând procedurile pentru asigurarea burselor”, potrivit comunicatului citat.

„În lipsa unei hotărâri de aprobare a cuantumului minim al burselor, administrațiile publice locale și unitățile de învățământ preuniversitar nu vor avea cadrul legal să acorde burse, chiar dacă alocările bugetare cu această destinație există”, mai scriu cei de la CNE.

„La acest moment, bursele elevilor sunt între ciocan și nicovală – nu există cadrul legal prin care școlile și administrațiile locale să poată vira banii către elevi, din cauza inacțiunilor de la nivel guvernamental. Este vital ca hotărârea să fie adoptată în cel mai scurt timp posibil, iar cuantumurile să fie în directă concordanță cu scopul tipul bursei de care beneficiază elevul. Altminteri, vom fi martorii unui scenariu sumbru, în care banii există, dar nu și cadrul legal”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Guvernul a publicat ordinea de zi a ședinței de miercuri, 22 septembrie, dar nu există nicio hotărâre de guvern pentru aprobarea burselor.

În luna august, pe site-ul de transparență publică a Guvernului, a fost publicată o hotărâre care fixa cuantumurile minime ale burselor la 100 de lei, așa cum a fost în anul școlar 2020-2021, fără a diferenția sumele de bani în funcție de tipul și obiectul fiecărei burse, remarcă elevii.

„Considerăm inacceptabilă plafonarea burselor, întrucât rolul diferențierii burselor în patru categorii este tocmai acela de a oferi sprijin distinct pentru mai multe categorii de elevi, în funcție de criteriile de acordare a burselor, nicidecum de a uniformiza cuantumurile într-un mod inechitabil”, scriu reprezentanții elevilor în solicitare. 

„De aceea, Consiliul Național al Elevilor solicită Guvernului României adoptarea de urgență a unei hotărâri care să fixeze cuantumurile minime ale burselor școlare, după cum urmează:

În acest fel, dreptul de a beneficia de burse nu va fi periclitat, iar elevii eligibili vor putea primi bursele la timp, într-un mod corect și echitabil”.

Pe 26 august, într-un briefing de presă de la Guvern, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu anunța că elevii ar putea primi burse majorate de la 100, până la 500 de lei, începând din 10 ianuarie 2022.

„Pot să vă spun că propunerea este ca începând din ianuarie 2022 să avem creșteri semnificative ale cuantumului minim. Dacă vreți să vă spun ce înseamnă cu titlu de propunere, creșteri semnificative, pot să vă spun că de la 100 de lei cuantumul bursei de performanță, elevii au cerut 300 de lei, Ministerul Educației a propus 500 de lei. Pentru bursa de merit, care este acum 100 de lei la nivel de cuantum minim, există în procesul de negociere cu Consiliul Național al Elevilor propunerea să crească, să fie diferențiată de merit I și de merit II și să aibă o valoare de 200 de lei de la 100 de lei – merit I – și de 250 de lei în raport cu 100 de lei – merit II.

De asemenea, o precizare importantă: cel puțin pentru bursele de merit și de studiu, condiția va fi foarte clar stipulată – maximum 10 absențe nemotivate pe semestru. În acest fel răspundem și întrebării adresate de colegul dumneavoastră și răspundem și nevoii de încurajare a prezenței în școli, de diminuare a ratei de părăsire timpurie a școlii. Este un prim pas și ne dorim ca aceste lucruri să fie continuate.

Acest pas ar putea să înceapă, dacă vom agrea la această formă de hotărâre de guvern, începând cu semestrul II din anul școlar 2021-2022, mai exact din 10 ianuarie 2022. Condiția, v-am spus, maximum 10 absențe. În felul ăsta va exista o motivație în plus, îmi place să cred, pentru a merge la școală”, a mai spus Cîmpeanu.

Citește și:
Consiliul Elevilor dezaprobă “propunerea de plafonare a burselor” și cere guvernului burse mai mari, diferențiate în funcție de tipul acestora
Proiectul de hotărâre ce stabilește la 100 de lei cuantumul minim al burselor în preuniversitar, în 2021-2022, a fost pus în dezbatere publică
Burse în valoare de până la 11% din salariul minim și un Consiliu național pentru investiții în infrastructură școlară, printre cerințele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din perspectiva elevilor
Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural
Exit mobile version