Bursele elevilor ar putea fi majorate până la 500 de lei din 10 ianuarie 2022 – Cîmpeanu | VIDEO

25.518 vizualizări
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani
Foto: Freepik.com
Elevii ar putea primi burse majorate de la 100, până la 500 de lei, începând din 10 ianuarie 2022, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul conferinței de presă care a avut loc joi la Guvern.

„Pot să vă spun că propunerea este ca începând din ianuarie 2022 să avem creșteri semnificative ale cuantumului minim. Dacă vreți să vă spun ce înseamnă cu titlu de propunere, creșteri semnificative, pot să vă spun că de la 100 de lei cuantumul bursei de performanță, elevii au cerut 300 de lei, Ministerul Educației a propus 500 de lei. Pentru bursa de merit, care este acum 100 de lei la nivel de cuantum minim, există în procesul de negociere cu Consiliul Național al Elevilor propunerea să crească, să fie diferențiată de merit I și de merit II și să aibă o valoare de 200 de lei de la 100 de lei – merit I – și de 250 de lei în raport cu 100 de lei – merit II.

Pentru bursa de studiu, care în interior are și un pronunțat caracter de sprijin social, putem lua în considerare un cuantum – vom fundamenta bugetar – de 150 de lei, iar pentru bursa de ajutor social, care are în spate puternice motive medicale, este vorba de acei elevi bolnavi cronici sau acei elevi care sunt orfani de ambii părinți, considerăm că și acolo este nevoie de o creștere, de o dublare de la un cuantum minim de 100 de lei la 200 de lei.

De asemenea, o precizare importantă: cel puțin pentru bursele de merit și de studiu, condiția va fi foarte clar stipulată – maximum 10 absențe nemotivate pe semestru. În acest fel răspundem și întrebării adresate de colegul dumneavoastră și răspundem și nevoii de încurajare a prezenței în școli, de diminuare a ratei de părăsire timpurie a școlii. Este un prim pas și ne dorim ca aceste lucruri să fie continuate.

Acest pas ar putea să înceapă, dacă vom agrea la această formă de hotărâre de guvern, începând cu semestrul II din anul școlar 2021-2022, mai exact din 10 ianuarie 2022. Condiția, v-am spus, maximum 10 absențe. În felul ăsta va exista o motivație în plus, îmi place să cred, pentru a merge la școală”, a mai spus Cîmpeanu.

Declarația, de la minutul 30:00, în video-ul de mai jos:

Amintim că Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern ce stabilește la 100 de lei cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar, în anul 2021-2022. Potrivit proiectului de HG, bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin școlile și în sume defalcate din TVA, aprobate prin lege cu această destinație. Proiectul prevede că autoritățile locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilități.

Consiliul Național al Elevilor a reacționat, luni, la proiectul de hotărâre de guvern ce prevede un cuantum minim de 100 de lei pentru bursele din învățământul preuniversitar, arătând că documentul nu ține cont de „necesitatea diferențierii acestora în funcție de obiectul lor”. Organizația spune că „dezaprobă ferm propunerea de plafonare a burselor școlare” și cere guvernului să modifice proiectul de HG „astfel încât aceasta să prevadă cuantumuri mai mari pentru anul școlar 2021- 2022, diferențiate în funcție de fiecare tip de bursă”.

Citește și:
Consiliul Elevilor dezaprobă “propunerea de plafonare a burselor” și cere guvernului burse mai mari, diferențiate în funcție de tipul acestora
Proiectul de hotărâre ce stabilește la 100 de lei cuantumul minim al burselor în preuniversitar, în 2021-2022, a fost pus în dezbatere publică
Burse în valoare de până la 11% din salariul minim și un Consiliu național pentru investiții în infrastructură școlară, printre cerințele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din perspectiva elevilor
Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Problema programei de Limba și literatura română este că ea cuprinde mari inadvertențe, spune Andrei Terian, profesor și critic literar: Nu are nimeni nimic cu cronicarii, dar nu sunt cu adevărat reprezentativi pentru potențialitățile literaturii române

Andrei Terian, critic literar și profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, a afirmat că problema programei de Limba și literatura română „este că ea cuprinde mari inadvertențe”. Acesta a…
Vezi articolul

Irlanda, prima ţară din UE cu restricţii pentru întreaga populaţie timp de 6 săptămâni, lasă școlile şi creşele deschise. Premierul irlandez: „nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli”

Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, în contextul pandemiei de COVID-19, a anunţat luni premierul…
Vezi articolul

Definitivat 2023. Proba scrisă are loc pe 19 iulie. Instrucțiunile Ministerului Educației pentru profesori: Intrarea în săli se face de la ora 7:30 și până la 8:00. Nu este permisă schimbarea disciplinei pentru care candidatul a optat la înscriere

Proba scrisă de la Definitivat 2023 este organizată miercuri, 19 iulie, potrivit calendarului oficial. Profesorii au acces în sala de examen în intervalul orar 7.30-8.00, conform procedurii Ministerului Educației. Examenul…
Vezi articolul

Măriuca Talpeș: Noi susținem greva profesorilor și e bine că se întâmplă, e o grevă a noastră, ca societate / Mingea este la puterea politică, clar. Și are soluții. Numai să dorească și să înțeleagă că educația este un pilon al societății, nu o Cenușăreasă, nu o masă de profesori care ne deranjează și de care trebuie să scăpăm. Nu! Ei ne educă copiii, ei duc țara înainte – acești profesori

Coordonatoarea pilonului Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Măriuca Talpeș, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că susține greva profesorilor și consideră că aceasta este „o grevă a noastră, ca…
Vezi articolul