Elevii care au împlinit 16 ani s-ar putea adresa singuri cabinetelor de asistență psihopedagogică din școli pentru a beneficia de consiliere școlară și psihologică, fără să mai aibă nevoie de acordul părinților, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat. Inițiativa extinde această posibilitate și în afara școlii, pentru evaluare psihologică clinică, consiliere psihologică și psihoterapie. Consiliul Economic și Social (CES) a avizat favorabil proiectul și susține că, în anumite situații, condiționarea accesului adolescentului de acordul părintelui poate fi contrară interesului superior al copilului, inclusiv atunci când părintele „este chiar sursa suferinței psihice a acestuia”.
Proiectul L478/2026 modifică trei acte normative: Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 și Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. În privința școlilor, modificarea propusă este explicită:
„Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate adresa singur și fără încuviințarea reprezentanților legali cabinetelor de asistență psihopedagogică din unitățile de învățământ pentru servicii de consiliere școlară și psihologică”, prevede proiectul.
În paralel, Legea drepturilor pacientului ar urma să fie modificată astfel încât „minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate consimți singur și fără încuviințarea reprezentanților legali, pentru a beneficia de evaluare psihologică clinică, consiliere psihologică și psihoterapie”. Proiectul introduce aceeași excepție în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În forma depusă în Parlament apare însă și o condiție: accesul minorului la aceste servicii s-ar realiza „numai după evaluarea capacității cognitive a acestuia efectuată de către un psiholog cu drept de liberă practică”. Această prevedere este criticată chiar de CES, care cere modificarea ei.
De ce propun parlamentarii accesul fără acordul părinților
Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că actuala condiționare a accesului minorilor la servicii psihologice de consimțământul reprezentanților legali poate avea, în anumite situații, efectul invers celui urmărit. Adolescenți care își dau seama că au nevoie de sprijin nu îl pot primi „exclusiv din cauza refuzului, absenței, dezacordului sau indisponibilității reprezentanților legali”, potrivit documentului.
Problema ar fi mai accentuată în mediul rural, unde accesul la serviciile de sănătate mintală este deja limitat, iar stigma asociată mersului la psiholog poate determina părinții să refuze să își dea acordul, susțin inițiatorii.
„Minorul se află astfel într-o dublă vulnerabilitate: pe de o parte, este expus unor riscuri psihologice reale, iar pe de altă parte, este împiedicat instituțional să acceseze ajutorul profesionist”, se arată în expunerea de motive.
Parlamentarii argumentează că vârsta de 16 ani nu a fost aleasă arbitrar, întrucât legislația românească recunoaște deja la acest prag o serie de capacități extinse ale minorului. Aceeași logică a maturizării progresive ar trebui aplicată, în opinia lor, și sănătății mintale, mai ales că serviciile de psihologie, consiliere și psihoterapie „nu implică nici intervenții invazive, nici riscuri fizice directe, ci constituie o formă de sprijin și reflecție personală pe care minorul cu discernământ o poate evalua în mod rezonabil”.
În cazul educației, inițiatorii spun că modificarea este „esențială din perspectiva accesibilității”, pentru că „școala reprezintă, în special în mediul rural, primul și uneori singurul punct de contact instituțional al adolescentului cu un specialist în sănătate mintală”.
În justificarea proiectului sunt invocate și modele din Regatul Unit, Germania, Franța, Belgia și Olanda, unde există diferite forme de recunoaștere a capacității adolescenților de a decide în privința serviciilor medicale sau psihologice, fie în funcție de discernământ, fie folosind vârsta de 16 ani ca reper. Potrivit inițiatorilor, soluția propusă pentru România se înscrie într-o „tendință europeană coerentă de recunoaștere a autonomiei progresive a minorului în domeniul sănătății”.
Expunerea de motive invocă, de asemenea, date ale Organizației Mondiale a Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și Salvați Copiii privind sănătatea mintală a adolescenților și accesul la servicii. Documentul nu indică însă studiile, anii sau valorile statistice concrete pentru afirmațiile referitoare la România.
CES: Acordul obligatoriu al părinților poate ajunge contrar interesului copilului
Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil proiectului, cu o serie de observații și propuneri de modificare. CES susține principiul potrivit căruia adolescentul de cel puțin 16 ani trebuie să poată cere singur sprijin psihologic.
„În principiu, recunoașterea capacității minorului de 16 ani de a solicita servicii de evaluare psihologică, consiliere psihologică sau psihoterapie este justificată. Sprijinul psihologic are adesea caracter preventiv, educațional și terapeutic neinvaziv, iar accesul întârziat la asemenea servicii poate agrava problemele emoționale sau relaționale ale adolescentului”, arată CES.
Consiliul atrage atenția că acordul obligatoriu al părinților poate ajunge să împiedice tocmai accesul copilului la ajutor:
„În anumite situații, condiționarea absolută de acordul părinților poate deveni chiar contrară interesului superior al copilului, mai ales atunci când părintele refuză nejustificat, este indisponibil, se află în conflict cu minorul sau este chiar sursa suferinței psihice a acestuia.”
CES susține și schimbarea referitoare la școli
„În ceea ce privește consilierea școlară și psihologică în unitățile de învățământ, posibilitatea minorului de 16 ani de a se adresa singur cabinetelor de asistență psihopedagogică este oportună”, se arată în aviz.
Potrivit CES, „școala poate reprezenta primul spațiu instituțional în care adolescentul cere ajutor”, în special pentru copiii din mediul rural, din familii vulnerabile sau din medii în care accesul la servicii private este limitat.
Consiliul avertizează însă că recunoașterea în lege a acestui drept trebuie corelată cu posibilitățile reale ale sistemului de educație: numărul de consilieri școlari, procedurile prin care elevii sunt trimiși către servicii specializate și regulile privind protecția datelor.
Confidențialitate și când ar trebui anunțați părinții
Proiectul stabilește și limitele confidențialității. Dacă în timpul evaluării psihologice, consilierii sau psihoterapiei specialistul identifică „un risc iminent de autovătămare, vătămare a altor persoane, situații de abuz sever sau suspiciunea rezonabilă a unei afecțiuni care impune intervenție medicală”, acesta ar avea obligația de a informa imediat reprezentanții legali ai minorului și, după caz, autoritățile competente.
CES consideră însă că formularea „abuz sever” este prea restrictivă. Consiliul spune că nu doar abuzul sever trebuie raportat, ci și „abuzul, neglijarea, exploatarea, violența domestică, violența sexuală, traficul, bullyingul grav sau alte forme de violență asupra copilului”.
În același timp, CES cere protejarea strictă a vieții private a adolescentului. Informațiile comunicate în cadrul consilierii sau psihoterapiei pot privi „starea emoțională, viața de familie, experiențe traumatice, relații personale, orientări, conflicte sau vulnerabilități”, iar acestea „nu trebuie divulgate părinților, școlii sau altor persoane decât în condițiile strict prevăzute de lege și numai în măsura necesară protejării minorului”.
CES cere eliminarea „evaluării capacității cognitive”
Una dintre principalele obiecții formulate de CES privește condiția introdusă de proiect potrivit căreia adolescentul trebuie să treacă printr-o „evaluare a capacității cognitive” înainte de a putea accesa singur serviciile psihologice.
Consiliul avertizează că se poate crea chiar o nouă barieră: minorul vrea să primească ajutor, dar, înainte de consiliere, trebuie evaluat. Documentul ridică inclusiv întrebarea dacă evaluarea ar urma să fie făcută de același psiholog sau de un alt specialist.
„Formularea poate transforma o măsură de acces într-o procedură birocratică, care ar putea avea ca potențial efect descurajarea minorului și determinarea acestuia de a renunța la demers”, avertizează CES.
Consiliul propune eliminarea sintagmei „evaluarea capacității cognitive” și înlocuirea acesteia cu o obligație a psihologului de a informa minorul, într-un limbaj adecvat vârstei și gradului său de maturitate, despre natura și scopul serviciului, limitele confidențialității și situațiile în care trebuie informați reprezentanții legali sau autoritățile și de a consemna acordul adolescentului.
CES precizează, totodată, că autonomia acordată adolescentului trebuie delimitată. Posibilitatea de a decide singur poate fi justificată pentru servicii psihologice și psihoterapeutice, însă „nu trebuie interpretată extensiv ca autorizând orice intervenție medicală fără condițiile speciale prevăzute de lege”.
Nici rolul părinților nu ar fi eliminat, potrivit avizului. CES consideră că noua regulă trebuie privită ca „o excepție limitată, justificată de interesul superior al copilului, nu ca o înlăturare generală a rolului părinților”. În același timp, rolul familiei „nu poate deveni un obstacol absolut în calea accesului adolescentului la sprijin psihologic atunci când refuzul, absența sau conflictul familial îi afectează sănătatea psihică”.
Dacă proiectul va fi adoptat în forma propusă, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Educației ar urma să modifice, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, normele metodologice necesare aplicării noilor prevederi. În schimb, articolul care permite elevilor de minimum 16 ani să se adreseze singuri cabinetelor de asistență psihopedagogică din școli este prevăzut să intre în vigoare la trei zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial