Elevii de școală profesională „nu vor mai pierde un an din viață”, spune ministrul Educației, care anunță că aceștia nu mai fac niciun an suplimentar pentru a intra în Bacalaureat, ci vor putea trece „oricând” direct în clasa a XII-a, în noile licee profesionale propuse în proiectul de lege a învățământului

Foto: captură - Primăria Oradea

Nu va mai exista un an suplimentar de studiu pentru elevii care vor face învățământ profesional de 3 ani, în noile licee profesionale care vor fi înființate, dacă proiectul legii învățământului preuniversitar, aflat în consultare publică până pe 24 august, va fi aplicat, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a spus, într-o conferință de presă susținută marți, la Oradea, că „elevii nu vor mai „pierde” un an din viață”, „în loc de doi ani vor face unul singur, la fel ca toți ceilalți absolvenți de învățământ liceal”.

„Proiectele legii educației lansate în consultare publică vizează următoarele aspecte: școlile profesionale vor fi puternic susținute prin ridicarea la rang de liceu profesional. Atractivitatea, în acest fel, pentru învățământul profesional, va putea să crească deoarece cei care – copii, tineri, cei care se vor îndrepta către această formă de învățământ – vor știi din capul locului că vor avea șansa să-și continue studiile până la finalul liceului și vor putea să susțină examenul de Bacalaureat prin care să-și verifice competențele de bază.

Acest lucru se va putea face odată cu aplicarea acestei noi legi fără a mai pierde, între ghilimele, un an din viață, pentru că un elev care iese din școala profesională, cu calificare de nivel trei, după trei ani, pentru a finaliza studiile liceale și a susține examenul de Bacalaureat are nevoie de încă doi ani. Prin efectul acestei noi legi, în loc de doi ani va face unul singur, la fel ca toți ceilalți absolvenți de învățământ liceal.

Va putea să meargă în piața muncii cu o calificare de nivel trei, pentru trei ani, și va știi că va avea oricând posibilitatea de a face și clasa a XII-a și a susține și examenul de Bacalaureat”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Oradea. 

În prezent, un elev de la o școală profesională care vrea să se înscrie la liceu după ce termină școala profesională, trebuie să facă încă doi ani de studiu la liceu, pe lângă cei 3 ai școlii profesionale. Anul în curs, respectiv clasa a XI-a, este un an suplimentar care completează competențele și cunoștințele elevului de liceu, în învățământul profesional ultimul an de studiu – anul III (echivalentul clasei a XI-a) fiind un an cu până la 70% practică în meseria aleasă.

Edupedu.ro a scris încă de săptămâna trecută că școlile profesionale se desființează pentru a doua oară, potrivit propunerii de lege a Educației, iar în septembrie 2023 toți elevii lor vor trece la noile „licee profesionale”, dacă prevederea va fi aplicată.

„Elevii din filiera profesională pot continua studiile în cadrul aceluiași liceu în vederea participării la examenul de bacalaureat. În clasa a XII-a, aceștia vor aprofunda atât elementele de trunchi comun, cât și componenta de calificare profesională din clasele IX-XI. Promovarea examenului de bacalaureat le conferă o calificare de nivel 4”, potrivit textului proiectului de lege aflat în dezbatere până pe 24 august.

Școlile profesionale duale se reorganizează și ele, vor fi asimilate de „licee profesionale duale”. Liceul este, prin definiție, o școală în care elevii fac 4 ani de studiu, nu 3, iar până acum niciodată liceele nu au avut calificări de 3 ani. De altfel este prima dată când sunt propuse licee cu învățământ dual.

Chiar în actualul proiect este specificat că „durata studiilor în învăţământul liceal este de 4 ani, în conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educaţiei. Pentru formele de învăţământ liceal cu frecvenţă redusă, durata studiilor se poate prelungi cu un an, în scop remedial, la solicitarea elevului sau în situația în care acesta nu a promovat examenul de bacalaureat”.

Conferința de la Oradea a fost transmisă pe pagina de Facebook de Primăria Oradea, însă fără partea în care jurnaliștii au adresat întrebări ministrului Educației:

Exit mobile version