Educația este prezentată, într-un raport actualizat al Băncii Mondiale, ca sursă a inegalităților considerabile din societatea românească și pentru deficitul de lucrători calificați în numeroase domenii – probleme descrise drept obstacole pentru evoluția societății și pentru creșterea economică. Această creștere, deși considerabilă, nu a reușit încă să scoată România din situația de țară cu cea mai ridicată rată a sărăciei din UE, iar problemele legate de echitate, accentuate de pandemie, sunt scoase în evidență prin diferențele majore dintre urbanul mare și restul țării.
- În același timp, raportul citat semnalează faptul că România se află pe ultimul loc la nivel european în ceea ce privește inovarea, chestiune care riscă să mărească distanța dintre România și țările dezvoltate de pe continent.
Raportul “Diagnostic sistematic de țară – România”, publicat inițial în 2018 și actualizat anul acesta, notează că “dezvoltarea socioeconomică a României în următorii cinci-zece ani va depinde de valorificarea oportunităților de creștere sustenabilă și creare de locuri de muncă, simultan cu gestionarea riscurilor care ar putea agrava inegalitățile și constrângerile existente”. Or, tocmai aici apar câteva dintre principalele probleme strâns legate de domeniul educației.
Documentul arată că:
- “Deficitul de lucrători calificați și alte fricțiuni de pe piața muncii limitează oferta de forță de muncă. Populația activă a României este în scădere — în mare parte din cauza emigrației și a ratei scăzute de participare pe piața muncii –, ceea ce reduce oferta de forță de muncă și deci creșterea economică potențială. Alături de exodul creierelor, ineficiențele din sistemul de învățământ, atitudinile nefavorabile față de învățarea pe tot parcursul vieții, ineficiența formării profesionale și a politicilor active privind piața muncii cauzează deficite de competențe și neconcordanțe între acestea și cererea pieței, reducând capacitatea de inovare, precum și potențialul de creștere și de obținere de venituri. Inegalitatea care rezultă din lacunele în ma- terie de competențe și din lipsurile cu caracter mai general de pe piața muncii riscă să se extindă ca urmare a dublei tranziții verzi și digitale, care vor determina o creștere puternică a cererii pentru o forță de muncă înalt-calificată.”
Potrivit raportului Băncii Mondiale, “inegalitățile uriașe legate de furnizarea serviciilor au generat decalaje la nivelul rezultatelor în ceea ce privește dezvoltarea umană”, ceea ce, în domeniul învățământului, se reflectă în diferențele majore dintre Capitală și restul țării, cu efecte considerabile asupra pieței muncii: “Disparitatea rezultatelor educaționale este de asemenea mare: pentru a elimina decalajul de învățare față de colegii lor din București-Ilfov (măsurat prin punctajele armonizate obținute la teste), elevii din restul țării ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară. În plus, indicele capitalului uman (ICU) la nivel de județ este de 0,68 în București-Ilfov, dar scade la 0,51 în județul vecin Giurgiu — indicând un decalaj de aproape 20% între productivitățile potențiale ale copiilor născuți în cele două județe”.
La capitolul “Constrângeri care frânează creșterea economică și prosperitatea în România”, pe lângă alte teme, precum frânarea reformelor administrative și neîncrederea populației în stat, raportul citat revine la problema capitalului uman și rezultatele educației.
Astfel, documentul notează că “rezultatele României în ceea ce privește capitalul uman se află cu mult în urma celorlalte țări ale UE, din cauza cheltuielilor insuficiente și a serviciilor de sănătate și educație inadecvate. (…) Rata de participare a copiilor români cu vârsta de cel puțin trei ani la activitățile de dezvoltare timpurie — piatra de temelie a capacității de învățare și un factor care favorizează participarea femeilor la forța de muncă — este de 78 %, una dintre cele mai mici din UE, și a scăzut constant începând din 2015. În rândul copiilor defavorizați, cum ar fi cei din comunitatea romă, rata de participare este de doar 27%. În plus, nivelul studiilor absolvite diferă foarte mult în funcție de zona geografică și de nivelul veniturilor. Rezultatele obținute de elevi sunt mai modeste în școlile de la sate: în 2018, 40% dintre elevii de clasa a opta din școlile rurale au obținut o notă mai mică de 5 la evaluarea națională. Ponderea celor care au părăsit timpuriu școala a scăzut doar puțin și se menține peste obiectivele guvernamentale, cu discrepanțe mari între ponderea celor care au abandonat școala în orașe (4%) și în zonele rurale (23%) în 2020.”
Impactul pandemiei
Diagnosticul de țară realizat de Banca Mondială vorbește și despre impactul pe care pandemia îl poate avea în continuare – unul de exacerbare a problemelor existente în educație:
- “Este posibil ca pandemia de COVID-19 să fi exacerbat decalajele în ceea ce privește accesul la servicii și ar putea avea efecte pe termen lung asupra grupurilor sărace și marginalizate. Perturbarea furnizării deja limitate a serviciilor publice ar putea face ca românii din mediul rural să se îndepărteze și mai mult de standardele de viață europene. Închiderea temporară a școlilor a afectat în mod disproporționat elevii săraci și marginalizați, în special fetele rome, parțial din cauza imposibilității lor de a avea acces la echipamente IT și la o conexiune stabilă la internet. De asemenea, pierderile de venituri cauzate de pandemie vor pune la încercare capacitatea gospodăriilor de a menține copiii în școală, vor spori numărul tinerilor fără școală și care părăsesc timpuriu școala și, în cazul multora, vor împiedica tranziția către învățământul terțiar. Pierderile de învățare și scăderea numărului de ani petrecuți în școală pentru cohortele de elevi afectați de COVID-19 vor reduce câștigurile preconizate ale acestora cu aproximativ 3,6% — presupunând că un an de școlarizare crește câștigurile cu 8% în medie –, pierderea economică potențială putând ajunge în total până la 2 miliarde USD (PPC 2011) pe an. În plus, efectele pandemiei pot exercita o presiune continuă asupra sistemului de sănătate deja suprasolicitat, în special în zonele rurale.
Documentul notează că “noile tehnologii și instrumente digitale pot îmbunătăți calitatea asistenței medicale și a educației, dar în lipsa unui acces universal și accesibil la serviciile digitale, inegalitatea s-ar putea extinde”.
Ce se întâmplă la polul opus? Potrivit raportului tinerii cu nivel al educației mai ridicat tind să fie cei care alimentează fenomenul migrației: “Întrucât românii care emigrează sunt de obicei mai tineri și cu un nivel de educație mai ridicat decât populația rămasă, societatea românească îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume”.
Între timp, în România, dezechilibrele de pe piața muncii se resimt, între altele, prin:
- “Rată de participare deosebit de scăzută în rândul femeilor, al tinerilor și al persoanelor cu mai puține studii”
- “Participarea pe piața muncii este deosebit de scăzută în rândul persoanelor sărace”
- “În timp ce oferta de de muncă este în scădere, cererea de competențe este în creștere și se preconizează că deficitele și neconcordanțele între cerere și ofertă se vor acutiza pe măsură ce dubla tranziție verde și digitală avansează”
- “Deficitele de competențe ar putea reprezenta un obstacol în calea dublei tranziții verzi și digitale, iar ajustarea paralelă a cererii de competențe ar putea adânci inegalitățile între regiunile și grupele de populație din România”
La această situație nu ajută faptul că “România are cea mai mică rată de participare la învățarea pe tot parcursul vieții din UE, din cauza barierelor culturale și sistemice. Aproximativ 1% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani participă la activități de învățare în rândul adulților, cu mult sub obiectivele naționale și sub media UE de 9,1%. În România, învățarea pe tot parcursul vieții nu deblochează, de obicei, o evoluție pozitivă a salariului sau a carierei, nici nu este apreciată la nivel personal, în special în rândul persoanelor de peste 40 de ani. Educația și formarea profesională (EFP) a intrat în atenția publicului în ultimul deceniu din cauza deficitului de forță de muncă din țară, dar calitatea sa este sub nivelul optim.”
Inovare: ultimul loc din UE
Raportul Băncii Mondiale notează că România este, potrivit datelor UE, pe ultimul loc în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al inovării, “semnalând o capacitate slabă a firmelor românești de a avansa în lanțul valoric”, în contextul investițiilor reduse și cheltuielilor limitate pentru cercetare-dezvoltare:
- “Capacitatea de inovare a economiei României este redusă, în principal deoarece investițiile sunt excesiv de scăzute și există un permanent deficit de competențe. Tabloul de bord al UE privind inovarea consideră România un „inovator emergent” și o clasează pe ultimul loc în UE, semnalând o capacitate slabă a firmelor românești de a avansa în lanțul valoric. Țara are, de departe, cea mai mică pondere a întreprinderilor inovatoare din UE — în 2019, doar 10 % dintre firmele românești introduseseră un produs sau un serviciu nou sau îmbunătățit semnificativ în ultimele 12 luni. Firmele românești nu reușesc să inoveze la fel de mult ca firmele din UE în ceea ce privește produsele și procesele, marketingul și structura organizațională, cheltuiesc mai puțin pentru cercetare și dezvoltare, depun mai puține cereri de brevete și sunt mai puțin pregătite în domeniul TIC”.