Elevii nu au primit bursele școlare pe 15 noiembrie în cel puțin zeci de localități din țară, potrivit răspunsurilor primite de la ei sau de la părinți / Data plății obligatorii a burselor este de 15 a lunii, pentru luna anterioară

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com

Bursele elevilor întârzie din nou în cel puțin câteva zeci de localități din țară, potrivit răspunsurile transmise de elevi și părinți pe pagina EduPedu.ro, la un chestionar făcut la o zi după ce banii ar fi trebui să fie plătiți de autorități, conform Hotărârii de Guvern nr. 1138 din 14 septembrie 2022.

EduPedu.ro scria încă de pe 24 octombrie că sunt probleme la plata burselor pentru elevi, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii. Ministerul Educației nu știa atunci dacă data a fost respectată și spunea că Ministerul de Finanțe virează banii. În urma unei analize Edupedu.ro, realizată pe 2 noiembrie, am arătat cum circuitul birocratic blochează acordarea drepturilor elevilor printr-o procedură administrativă și pur formală – aprobarea Consiliului Local a unor burse care oricum sunt primite de elevi direct din bugetul de stat, din cotele defalcate de TVA, deci nu din bugetul local. Consiliul Local doar aprobă formal numărul de burse. 

Mulți copii din România încă nu și-au primit bursele pe septembrie, deși pe 15 noiembrie era termenul pentru plățile pe luna octombrie. Cititorii Edupedu.ro ne-au semnalat localitățile în care nu s-au virat banii de burse pentru anul școlar 2022-2023, situații în care în aceeași localitate nu au intrat banii la toate școlile și localități în care, deși s-au virat banii de burse, sumele nu corespund cuantumului minim stabilit de Ministerul Educației – atât pe pagina de Facebook, cât si pe pagina de Instagram.

Localitățile în care nu s-au primit bursele, conform cititorilor Edupedu.ro:

București, sectoarele 2, 3, 4, 5; Brașov, Târgu Secuiesc – jud. Covasna, Turda – jud. Cluj, jud. Călărași, Ialomița, Pitești, Argeș, Bacau, Bălcești (jud. Vâlcea), județele Giurgiu, Prahova, Arad, Ialomița, Târgu Mureș, Dâmbovița – Picior de munte, Olt, Ploiești, Făgăraș, Neamț – Săbăoani, Ilfov – Voluntari, Iași – Țibănești, Satu Mare, Bihor – Oradea, Movileni – jud. Olt, Județul Suceava, comuna Secusigiu – Arad, Argeș – Priboieni, Hunedoara – Petroșani, Bacău, Buzău.

În același oraș nu s-au virat banii la toate școlile

“În Târgu Neamț la colegiul unde învață copiii mei, nu s-au dat, dar la altă școală din același oraș s-au primit ieri bursele pentru octombrie. La noi scuza a fost că nu sunt bani, nu înțeleg cum de la altă școală sunt. La ce ajută ordonanța aia conform căreia “Pe data de 15 a fiecărei luni, unitatea de învățământ este obligată să plătească bursele elevilor pentru luna încheiată”?”, ne-a scris un părinte pe una din rețelele de socializare.

“În școala noastră nu s-au plătit integral nici pe anul trecut școlar, ce să mai zic de anul acesta școlar”, scrie alt părinte.

Sunt și restanțe de burse din anul școlar 2021-2022:

“Ulmeni, Maramureș – Noi încă mai avem 5 luni restante, mai exact din iulie cea socială și celelalte – merit și studii – din mai”, scrie un cititor EduPedu.ro

“Todireni – județul Botoșani, mai au de dat încă restante de anul trecut de bursele făcute. Acum, în anul nou școlar, nu se știe nimic încă”.

Situații în care nu s-a virat cuantumul minim:

“Județul Timiș, 173 lei, în data de 15.11.2022”

“Jud. Arad, Colegiul de Arte Sabin Drăgoi, bursă socială – 373 lei pe septembrie și octombrie, ieri au intrat banii. Știu că din bursa socială nu se taie și totuși…”, scrie alt elev.

Reluăm pașii pe care îi fac practic școlile, inspectoratele școlare județene, Ministerul Educației și și Ministerul de finanțe pentru ca banii de burse să ajungă la elevi:
  1. Părintele depune actele necesare la școală – primul pas.
  2. Bursa este aprobată de școală, dacă toate documentele sunt la dosar și dacă criteriile de eligibilitate sunt îndeplinite.
  3. Școala trimite lista cu numărul bursierilor pe categorii de burse – de performanță, de merit, de studiu și sociale, plus suma necesară la Consiliul Local și la Inspectoratul Școlar Județean. Două liste cu bugetele necesare pentru aceste drepturi ale elevilor.
  4. Lista care ajunge la Inspectoratul Școlar Județean pleacă apoi la Ministerul Educației, după ce are loc la ISJ o centralizare a situației din tot județul.
  5. Ministerul Educației centralizează sumele necesare pentru burse de la toate inspectoratele și după încă un set de verificări face solicitarea de buget către Ministerul Finanțelor.
  6. Ministerul Finanțelor este cel care alocă bugetul respectiv prin Legea Bugetului de stat sau Ordonanțe de Urgență pentru rectificări bugetare.
  7. Inspectoratul Școlar intră din nou în scenă după aprobarea de către Finanțele centrale a bugetului – ISJ-urile trimit listele cu sumele necesare pentru fiecare localitate/unitate de învățământ în parte către Direcția Finanțelor Publice din fiecare județ.
  8. De la Finanțele județene, banii nu pleacă automat spre bugetele localităților, ci apare o complicație: pasul 9
  9. Consiliul local trebuie să se reunească în fiecare oraș și comună din țară și să emită o hotărâre, pe baza listei primite de la școală și a sumelor aprobate și repartizate de la Finanțe. În hotărârea de Consiliul Local apare atât numărul elevilor beneficiari, cât și cuantumul lunar pe fiecare categorie de bursă pentru anul școlar în curs, cu respectarea cuantumului minim garantat prin hotărâre de guvern – adică 500 de lei pentru performanță, 200 de lei pentru bursele de merit și ajutor social, 150 de lei pentru studiu.
  10. De-abia după ce hotărârea Consiliului Local este aprobată, Direcția de Finanțe Publice a județului transmite banii către primărie.
  11. În final banii ajung la școală și în conturile elevilor. 

Însă, primăria mai poate face ceva, poate mări cuantumul burselor din bugetul local, conform Hotărârii de Guvern nr. 1138 / 2022: Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Situația burselor școlare pentru anul 2022-2023 în București 

În București, de exemplu, procedura s-a blocat în Consiliile locale ale primăriilor. Practic, doar 2 sectoare din București au hotărâri de consiliu aprobate pentru bursele din anul școlar 2022-2023 și pot vira bani către școli. 

Sectorul 1 – A fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr. 154 din 21.10.2022 privind aprobarea numărului și cuantumului burselor de performanță, burselor de merit, burselor de studiu și burselor de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat Sector 1 pentru anul școlar 2022-2023.

Sectorul 2 – Nu a fost aprobată hotărârea consiliului local privind bursele. Proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente anului școlar 2022-2023 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al municipiului București a fost pe ordinea de zi a ședinței din 26.10.2022

Sectorul 3 – Nu a fost aprobată hotărârea consiliului local privind bursele. Proiectul de hotărâre privind bursele nu a fost pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu local din 17.11.2020 și 25.10 2022.

Sectorul 4Site-ul primăriei sectorului 4 nu este actualizat. Am sunat la primăria sectorului 4 și am fost direcționați către Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ şi de Sport Sector 4, unde nu a răspuns nimeni la telefon.

Sectorul 5 – Proiectul de hotărâre a fost pe ordinea de zi a Ședinței ordinare a Consiliului Local Sector 5 din data de 11.11.2022. Nu a fost publicată nicio hotărâre de consiliu referitoare la burse. Update 18 noiembrie 2022: au inceput sa se vireze banii de burse.

Sectorul 6 – A fost aprobată hotărârea consiliului local privind bursele – HCL 276 – Hotărâre privind aprobarea cuantumului și numărului burselor școlare pentru elevii înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar din Sectorul 6 al Municipiului București, pentru anul școlar 2022-2023.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii
Când intră bursele și de ce nu ajung banii la elevi, pas cu pas. Demontarea mecanismului birocratic care face ca drepturile financiare ale copiilor să fie încălcate de autorități cu lunile
Exit mobile version